Cerca

Vatican News
2019.02.27 Pio XII 1948 Giro d'Italia Pius al XII-lea salutând cicliștii participanți la ”Giro d'Italia” din 1948 

Acum 80 de ani, era ales Pius XII, ”punte” între două epoci

Pe 2 martie 1939, a doua zi după aniversarea sa, cardinalul Eugenio Pacelli a fost ales papă, alegându-și numele de Pius al XII-lea. Directorul nostru Andrea Tornielli a dedicat un editorial acestui neobosit constructor de pace, care a văzut cu ochii săi izbucnirea și ororile celui de-al Doilea Război Mondial. A știut să ducă lumina lui Cristos printre ruinele conflictului și a alimentat speranța reconstrucției.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
02 martie 2019 – Vatican News
. ”Defensor civitatis”, adversar redutabil al ideologiilor totalitare din secolul XX, acuzat de ”tăcere” pentru atitudinea din timpul Holocaustului, neobosit constructor de pace într-o lume aflată în ruine, un papă care a canonizat mai multe femei decât predecesorii și succesorii săi, dar și pontiful cel mai citat în documentele Conciliului Vatican II. Este vorba de Venerabilul Slujitor al lui Dumnezeu Pius al XII-lea, de la a cărui alegere ca Succesor al lui Petru, pe 2 martie 1939, se împlinesc 80 ani. Născut la Roma pe 1 martie 1876, papa Pius al XII-lea a murit la Castel Gandolfo pe 9 octombrie 1958. A avut ca motto pe stema pontificală ”Opus iustitiae pax”.

Directorul nostru Andrea Tornielli a dedicat acestei aniversări un editorial în care evidențiază personalitatea excepțională a acestui pontif din secolul XX.

În urmă cu 80 de ani, Pius XII, o ”punte” între două epoci
de Andrea Tornielli

O anumită publicistică l-a descris drept ultimul reprezentant al unei Biserici ancorate în trecut, subliniind doar discontinuitatea cu sfântul său succesor. Și totuși, Pius al XII-lea, pe numele de mirean Eugenio Pacelli, este o figură care merită să fie încă studiată în profunzime, ceea ce va fi mai ușor din momentul deschiderii arhivelor vaticane referitoare la pontificatul său.

Papa Pacelli a cunoscut îndeaproape paginile întunecoase ale secolului XX, a fost ostatic al revoluționarilor bolșevici, a văzut nașterea nazismului, a cărui periculozitate a remarcat-o ca tânăr nunțiu apostolic la München, ajungând să-i scrie cardinalului Pietro Gasparri că ”nazismul este probabil cea mai periculoasă erezie a epocii noastre”. A fost, ca secretar de Stat, un colaborator credincios al lui Pius al XI-lea, împărtășind dezgustul față de ideologiile totalitare, dar și tentativa de găsire a unui modus vivendi cu statele mai ostile care să garanteze un minimum de libertate pentru creștini.

A devenit papă exact acum 80 de ani, în ajunul unui război care avea să numere peste cincizeci de milioane de morți, culminând cu abisul Holocaustului, genocidul a șase milioane de evrei comis de naziști.

A fost un papă preamărit și foarte îndrăgit în timp ce era în viață. I-a fost recunoscut titlul de defensor civitatis, fiind protagonistul unei vaste operațiuni de caritate în favoarea tuturor celor prigoniți. Pontificatul său s-a derulat în anii grei de după război, dar a indicat calea de urmat pentru a reconstrui prin democrație tot binele care a fost spulberat de conflict. A fost protagonist în evenimentele cruciale ale politicii din Italia. O anumită dezbatere istoriografică, astăzi în sfârșit mai puțin înfocată, l-a prezentat drept un ”papă al tăcerilor” pentru atitudinea arătată în timpul Holocaustului.

Dar o evaluare mai calmă și aprofundată despre pontificatul său ajută la înțelegerea faptului că papa Pacelli, prin deciziile sale și magisteriul său, a fost o punte între o epocă și alta chiar și în domeniul eclezial. În 1952, în plin Război Rece, a pus în practică cel dintâi chiar în raportul cu comunismul, tradiționala deosebire dintre greșeală și greșitor.

Papa Pacelli a publicat documente doctrinare foarte importante și a contribuit la evoluțiile consacrate de Conciliul Vatican II devenind pontiful cel mai citat: a deschis posibilitatea aplicării metodei istorico-critice pentru studierea Bibliei, a susținut mișcarea liturgică și a reînnoit riturile Săptămânii Sfinte. A luat în calcul ipoteza evoluționistă, a încurajat metodele naturale pentru paternitatea și maternitatea responsabilă, a internaționalizat colegiul cardinalilor și în 1946 a voit ceea ce vreme de 55 de ani avea să rămână ”crearea” de noi cardinali cea mai numeroasă din istoria Bisericii. A canonizat, în raport cu ceremoniile prezidate, cel mai mare număr de femei, mai mult decât toți predecesorii și succesorii săi.

01 martie 2019, 12:11