Căutare

Vatican News
2019.02.17 Vangelo di domenica Considerații omiletice la Duminica a VIII-a (anul C): Tezaurul inimii 

Consideraţii omiletice la Duminica a VIII-a de peste an (C): Tezaurul inimii

Isus le-a spus o parabolă: „Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale, iar cel rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Căci gura lui vorbeşte din prisosul inimii”. Considerațiile omiletice la duminica a 8-a de peste an sunt prezentate la Radio Vatican de mons. Anton Lucaci.

(Vatican News – 3 martie 2019) E Ziua Domnului. Luând parte la sfânta Liturghie îi mulţumim lui Dumnezeu care în marea sa îndurare ne-a renăscut la o speranţă vie prin învierea lui Isus Cristos din morţi, pentru o moştenire nepieritoare (1Pt 1,3). Deoarece în taina Botezului am fost făcuţi părtaşi la moartea şi învierea lui Isus, fiecare creştin poate să spună în cămara inimii sale: „nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pentru mine” (Gal 2,20). Într-adevăr, „Domnul s-a făcut ocrotitorul meu şi m-a scos la loc larg, m-a mântuit, pentru că mă iubeşte” (cf. Ps 17/18,19-20 Ant. la intrare). În ziua închinată Domnului reînnoim în mod personal făgăduinţele de la Botez şi actualizăm simţămintele de iubire faţă de acela care ne-a iubit mai întâi: „Te iubesc, Doamne, tăria mea, Doamne, stânca mea, fortăreaţa mea şi eliberatorul meu; Dumnezeul meu, stânca mea în care mi-am căutat refugiul, scutul meu, cornul mântuirii mele şi scăparea mea” (Ps 17/18,2-3).

1. Dumnezeu asigură biruinţa în încercări

Astăzi apostolul Paul ne aminteşte că „ghimpele morţii este păcatul” şi că Dumnezeu ne dă biruinţă în lupta zilnică împotriva păcatului prin Domnul nostru Isus Cristos. Cât priveşte biruinţa asupra morţii, ea se va realiza atunci „când fiinţa noastră supusă putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi ființa aceasta muritoare se va îmbrăca în nemurire”. Atunci se va împlini cuvântul Scripturii: „Moartea a fost înghiţită de victorie”. Şi, după cum am purtat chipul omului pământesc, vom purta şi chipul celui ceresc (cf. 1Cor 15,54-58 lectura a II-a). Însă, până când se va arăta pe deplin chipul omului ceresc, suntem ca vasele olarului. Vasele de lut au valoare după ce au fost trecute prin cuptor; aşa şi omul este cunoscut după ce a fost pus la probă. Înţeleptul biblic ştia acest lucru din experienţa vieţii: „Când se cerne grâul rămâne pleava; la fel descoperi greşelile unui om, când îl cercetezi mai de aproape. După cum fructele arată soiul pomului, tot aşa şi cuvintele arată ce zace în inima omului (cf. Sir 27,4-7 prima lectură). Dar nu trebuie să ne descurajăm. Dumnezeu, care ne-a promis o moştenire nepieritoare, este credincios făgăduinţelor sale. Apostolul Paul ne încurajează şi pe noi ca odinioară pe creştinii comunităţii din Corint: „Acum, fraţii mei preaiubiţi, fiţi tari, de neclintit, luaţi parte la lucrarea Domnului cu o râvnă cât mai mare, căci voi ştiţi că truda voastră pentru Domnul nu va fi zadarnică” (1Cor 15,58 lectura a doua).

2. Ucenici la şcoala învăţătorului

Evanghelia acestei duminici continuă predica lui Isus rostită după coborârea de pe un munte. În ultimele două duminici am ascultat proclamarea „fericirilor evanghelice” care încep cu: „Fericiţi voi cei săraci”, apoi îndemnul la iubirea faţă de duşmani. După ce a vorbit mulţimilor Isus se adresează ucenicilor. „Însă vouă care mă ascultaţi, vă spun: „Iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, pentru că el este bun faţă de cei nerecunoscători şi răi. Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv. Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi, iertaţi şi veţi fi iertaţi; daţi şi vi se va da”. Şi le-a spus şi o parabolă: "Poate un orb să conducă un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? Discipolul nu este superior învăţătorului, dar orice discipol instruit pe deplin va fi la fel ca învăţătorul său. De ce, aşadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău? Cum poţi să-i spui fratelui tău: «Frate, lasă-mă să scot paiul din ochiul tău», atunci când nu vezi bârna din ochiul tău? Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea limpede să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. Căci nu este nici un pom bun care să facă fructe rele şi nici un pom rău care să facă fructe bune, pentru că orice pom se cunoaşte după fructele sale: doar nu se culeg smochine din spini şi nici struguri din mărăcini. Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale, iar cel rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Căci gura lui vorbeşte din prisosul inimii (Lc 6,39-45 Evanghelia zilei).

3. Imitarea lui Isus

Dumnezeul nostru este Tatăl Domnului nostru Isus Cristos. Este Dumnezeul milostiviri, de aceea Isus le-a dat discipolilor această regulă de viață: „Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv!”. Creştinul, „discipolul nu este mai presus de învăţătorul, dar orice discipol instruit pe deplin va fi la fel ca învăţătorul său” (Lc 6,40). Imitarea lui Isus este o îndatorire pentru orice creştin. E nevoie să cunoaştem cât mai bine gândul lui Isus pentru a nu cădea în eroare ca orbii într-o groapă. Isus îi calificase pe fariseii încrezuţi drept călăuze oarbe iar ei au reacţionat spunând: "Nu cumva suntem şi noi orbi?" Isus le-a zis: "Dacă aţi fi orbi, nu aţi avea păcat. Dar pentru că spuneţi: «Vedem», păcatul vostru rămâne” (In 9,40-41). Acum Isus îi atenţionează pe discipoli să nu devină şi ei călăuze oarbe. "Poate un orb să conducă un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă?”

4. Orbi şi încrezuţi

Ce se întâmplă când un creştin pretinde să înlăture din Evanghelie milostivirea lui Dumnezeu, când se arată indignat că Dumnezeu este „bun faţă de cei nerecunoscători şi răi”? Nu-i decât un orb ce bâjbâie în întunericul său spiritual şi nu poate fi de ajutor nimănui. Când un creştin este încrezut, îngâmfat, înfumurat, închipuit şi fudul îi dispreţuieşte pe alţii dar îşi propune să fie călăuza lor, se comportă ca unul care, având o bârnă în ochiul său, pretinde să scoată paiul din ochii altora. Bârna este orgoliul său peste măsură care-l face incapabil să înţeleagă dreptatea şi să practice milostivirea. În faţa acestui obstacol religios, toţi ceilalţi sunt doar nişte aşchii. „Făţarnicule!” – îi zice Isus creştinului încrezut şi dispreţuitor – „scoate mai întâi bârna din ochiul tău, atunci vei vedea limpede şi vei putea scoate paiul din ochiul fratelui tău” (Lc 6,42). Isus nu zice: „Şi apoi vei avea dreptul să-i critici pe alţii”, ci doar: „Când vei fi smerit şi vei fi mânat de milostivire, orice gest şi orice cuvânt al tău va fi bine primit, pentru că se va înţelege imediat că vorbeşti şi acţionezi cu aceleaşi simţăminte ale lui Isus”. Acesta este „ucenicul bine pregătit” care devine ca învăţătorul său.

5. Tezaurul inimii

Isus dovedeşte o repugnanţă particulară faţă de falsitate şi ipocrizie. El îl preferă pe păcătos omului fals: îl preferă pe vameşul care îşi bate pieptul, fariseului încrezut care îşi pune pe faţă masca bunătăţii. Pentru ce? Pentru că păcatul ascuns rămâne şi pervertește sufletul. În timp ce păcatul purtat la lumină de simţământul căinţei, este iertat şi se dizolvă. De aceea Isus nu pierde ocazia de a ne invita să facem lumină înăuntru nostru, să deschidem cutele conştiinţei la lumina soarelui lui Dumnezeu. Procedând astfel nu va rămâne nici o umbră şi nici cel mai mic spaţiu pentru întuneric. Acesta este înţelesul învăţăturii propuse astăzi de Isus. Evanghelistul Luca mai notează că Isus adresându-se discipolilor le-a spus: „Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale, iar cel rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Căci gura lui vorbeşte din prisosul inimii”. Sunt cuvinte ce ne ajută să reflectăm. Potrivit fariseilor o faptă este bună dacă este în exterior conformă cu legea lui Dumnezeu. Isus spune că o faptă este bună numai atunci când iese dintr-o inimă bună: altminteri este o făţărnicie, o ipocrizie. În cuvinte foarte simple, Isus vrea să spună că dacă nu avem o inimă dreaptă, plină de bunătate şi rectitudine, tot ceea ce facem va purta amprenta intenţiilor noastre rele, chiar dacă ascunse.

6. Fructe bune şi fructe rele

Se întreabă spontan: faptele noastre sunt bune sau rele? Dacă sunt bune intenţiile, şi faptele vor fi bune. Dacă intenţiile sunt rele şi faptele noastre sunt rele, chiar dacă în ochii altora ele apar bune şi după legea lui Dumnezeu. Când faptele bune sunt făcute pentru a fi văzuţi şi admiraţi de oameni, atunci, ne spune Isus, „V-aţi primit răsplata”. Fapta apare bună înaintea oamenilor, dar înainte lui Dumnezeu nu este decât ipocrizie, falsitate iar falsitatea nu conduce la împărăţia lui Dumnezeu. A doua întrebare la fel de spontană: Cum pot şti dacă faptele mele pleacă dintr-o inimă bună şi dreaptă? Isus ne dă un criteriul de discernământ pe înţelesul tuturor: „Căci nu este nici un pom bun care să facă fructe rele şi nici un pom rău care să facă fructe bune, pentru că orice pom se cunoaşte după fructele sale: doar nu se culeg smochine din spini şi nici struguri din mărăcini”. Asta înseamnă că este pomul bun – adică inima omului, cea care face fructe bune. Dacă inima noastră este bună, tot ceea ce facem, o facem din iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

7. „Morminte văruite”

Dacă suntem tentaţi să facem binele doar de ochii altora, doar când cineva ne vede, este de la sine înţeles că nu sunt o persoană bună dar încerc să apar ca atare. Asta e făţărnicie. Acum înţelegem avertismentul iniţial dat de Isus: "Poate un orb să conducă un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă?” Dacă avem în inimă o doză importantă de răutate, cum am putea îndrepta şi corecta pe alţii?  Din păcate, dovedim atâta zel în a critica defectele altora, şi nu le vedem pe  cele ale noastre. Cum spune fabula lui Esop: Purtăm în faţă desaga cu defectele altora, iar în spate desaga cu cele ale noastre, şi de aceea nu le vedem. Numai un comportament sincer şi umil poate să dea conţinut relaţiilor noastre cu Dumnezeu, cu alţii şi cu noi înşine. Făţărnicia, prefăcătoria, simularea, trăirea în falsitate echivalează cu a trăi ca „morminte văruite”.

8. Casa construită pe stâncă

Şi Isus continuă instruirea ucenicilor: De ce mă numiţi «Doamne, Doamne» şi nu faceţi ce vă spun? Oricine vine la mine şi ascultă cuvintele mele şi le îndeplineşte vă voi arăta cu cine se aseamănă: 48 este asemenea cu omul care, construind o casă, a săpat adânc şi a pus temelia pe stâncă. Venind inundaţia, şuvoiul s-a năpustit în casa aceea, dar nu a putut să o clatine pentru că fusese construită bine. Însă cine ascultă şi nu îndeplineşte este asemenea cu omul care construieşte o casă pe pământ, fără temelie. Şuvoiul s-a năpustit asupra ei şi îndată s-a năruit. Iar prăbuşirea ei a fost mare" (Lc 6,46-49).

9. Cântarea psalmistului

„Cât de frumos lucru este să-l lăudăm pe Domnul, să cântăm numele tău, Preaînalte, să vestim de dimineaţă iubirea ta, să vestim şi noaptea fidelitatea ta. Cel drept va creşte ca un palmier, se va înălţa ca un cedru din Liban. Cei sădiţi în pridvorul Domnului vor înflori în casa Dumnezeului nostru. Ei aduc roade şi la bătrâneţe, îşi păstrează seva şi prospeţimea, pentru ca să vestească: „Drept este Domnul, stânca mea, în el nu este nedreptate” (Ps 91/92,2-3.13-16 psalmul responsorial).

10. Rugăciunea Bisericii

Dăruieşte-ne, te rugăm, Doamne, harul, ca mersul lumii să fie călăuzit de orânduirea ta dătătoare de pace şi Biserica ta să cunoască bucuria de a te sluji în linişte.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 2 martie 2019)

02 martie 2019, 11:01