Delegaţie din Vatican la Calcutta, la celebrările prilejuite de Ziua Mondială a Bolnavului
10 februarie 2019 – Vatican News. După exemplul Bunului Samaritean, Biserica universală se apleacă asupra celor bolnavi şi suferinzi, pentru a le duce un mesaj de speranţă şi mântuire.
Delegaţia este purtătoare a Mesajului papei Francisc pentru această Zi, în lumina experienţei Maicii Tereza de Calcutta, într-o ţară lovită de puternice inegalităţi, de sărăcie extremă şi de condiţii igienico-sanitare ce sunt, în foarte multe cazuri, precare.
În programul de la Calcutta al delegaţiei vaticane: participarea la un simpozion dedicat bazei teologice a pastoraţiei sănătăţii, a Noii Carte a Operatorilor Sociali şi a noilor frontiere ale slujirii celor săraci şi marginalizaţi; reculegerea la mormântul sfintei Tereza de Calcutta, din "Mother House" şi participarea la Sfânta Liturghie prezidată de mons. Thomas D'Souza. De asemenea, membrii delegaţiei vizitează centre de sănătate gestionate de Biserica locală şi dedicate bolnavilor lipsiţi de resurse materiale, îndeosebi femeilor cu afecţiuni psihice. Programul prevede şi o întâlnire a delegaţiei din Vatican cu responsabili cu pastoraţia sănătăţii, din cadrul Conferinţelor Episcopale din Asia.
La 11 februarie, la bazilica Sfântul Rozariu, vor avea loc celebrările solemne prilejuite de cea de-a XXVII-a Zi Mondială a Bolnavului, Sfânta Liturghie fiind prezidată de card. Patrick D'Rozario.
Ziua Mondială a Bolnavului a fost instituită de papa Ioan Paul al II-lea la 13 mai 1992, printr-o scrisoare, la cererea Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Lucrătorilor Sanitari. Celebrarea acestei zile a avut loc pentru prima oară în 1993, la Lourdes, în Franţa, la 11 februarie, dată care coincide cu prima apariţie a Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes.