Cerca

Vatican News
2019.02.03 Vangelo di domenica Consideraţii omiletice la Duminica a IV-a de peste an (C): Isus contestat în patrie 

Consideraţii omiletice la Duminica a IV-a de peste an (C): Isus contestat în patrie

Reacţiile ascultătorilor la predica rostită de Isus în sinagoga din Nazaret. În profetul primit de străini şi refuzat în patrie Dumnezeu manifestă drama omenirii care acceptă sau respinge mântuirea sa.
Consideraţii omiletice la Duminica a IV-a din timpul de peste an

(Vatican News - 3 februarie 2019) E Ziua Domnului, sărbătoarea săptămânală a Paştelui. La începutul Liturghiei duminicale îl rugăm pe Dumnezeu să reaprindă în noi flacăra credinţei ca să aflăm bucuria în preamărirea lui, ştiind că „aceasta este viaţa veşnică: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe care l-ai trimis" (In 17,3). Domnul înviat este prezent în adunarea liturgică a celor care se roagă împreună, în cuvântul său proclamat şi în darurile consacrate ale pâinii şi vinului. „Mântuieşte-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, şi adună-ne dintre neamurile păgâne, ca să preamărim numele tău cel sfânt şi să ne mândrim lăudându-te pe tine” (Ps 105/106,47). „Fă să strălucească faţa ta peste slujitorul tău şi mântuieşte-mă în îndurarea ta; Doamne, să nu fiu făcut de ruşine, căci am strigat spre tine!” (cf. Ps 30/31,17-18 Ant. la Împărtăşanie). Astăzi, în Evanghelie, Isus se prezintă şi comunităţii noastre ca profetul trimis de Dumnezeu poporului său. Întors la Nazaret, unde a fost crescut, Isus este refuzat de concetăţeni cărora le aminteşte bunăvoinţa manifestată de Dumnezeu unei sărmane văduve feniciene şi unui militar de neam străin. Dar nimic nu-l poate împiedica pe Isus în misiunea sa (cf. Lc 4,21-30 Evanghelia zilei). Dumnezeu vorbeşte profeţilor şi îi trimite în misiune. Şi profetul Ieremia este trimis şi are de înfruntat dificultăţi şi persecuţii din partea lumii dar Dumnezeu îl asigură de protecţia sa: „Eu sunt cu tine, ca să te scap” (cf. Ier 1,4-5.17.19 prima lectură). La rândul său apostolul Paul ne arată o cale sigură pentru a fi profeţi autentici: cea a iubirii, a carităţii. Caritatea este iubirea care se dăruieşte. Pe această iubire se întemeiază viaţa noastră creştină (cf. 1Cor 12,31–13,13 lectura a doua). În profetul primit de păgâni şi refuzat în patrie Dumnezeu manifestă drama omenirii care acceptă sau respinge mântuirea sa. Aprofundăm în aceste consideraţii Evanghelia zilei iar în mod tangenţial şi primele două lecturi.

1. Isus în sinagoga din Nazaret

Evanghelia acestei duminici (cf. Lc 4,21-30) este în continuarea pericopei de duminica trecută despre Isus în sinagoga din Nazaret. Evanghelistul Luca a notat deja că Isus s-a aflat în ţinutul Iordanului şi a fost botezat de către Ioan. A menţionat şi faptul că atunci „când Isus a început să predice, avea cam treizeci de ani” şi că, ”după cum se credea, era fiul lui Iosif, fiul lui Eli” (Lc 3,23). Puţin după aceea arată că „Isus, împins de puterea Duhului Sfânt, s-a întors în Galileea” iar vestea despre el s-a dus în tot ţinutul dimprejur, căci învăţa în sinagogile lor, slăvit fiind de toţi. Apoi a venit la Nazaret, unde fusese crescut, şi după obiceiul său, a intrat într-o zi de sâmbătă în sinagogă şi s-a ridicat să citească. I s-a dat cartea profetului Isaia. Deschizând-o, a găsit locul unde era scris: „Duhul Domnului este asupra mea; el m-a sfinţit prin ungere ca să vestesc săracilor evanghelia, m-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima, să propovăduiesc celor prinşi în război eliberarea şi celor orbi vederea, să dau celor asupriţi libertatea şi să vestesc anul de îndurare al Domnului”. Închizând cartea şi dând-o slujitorului, s-a aşezat, iar ochii tuturor din sinagogă erau aţintiţi asupra lui. Cele două pasaje profetice (cf. Is 61,1-2 şi 58,6) îl priveau personal. Isus se întoarce la ai săi în puterea Duhului. Le anunţă schimbarea petrecută în el de când a plecat din localitate. Se întoarce ca profetul prevestit poporului de către Moise: „Domnul Dumnezeul tău va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un profet ca mine” (Dt 18,15). Isus se regăseşte astfel în cuvântul lui Dumnezeu anunţat prin profeţi. Programul misiunii sale este în beneficiul tuturor. Misiunea sa nu se mărgineşte la propria familie, la tribul sau la clanul său. Nu ştim cât a durat predica lui Isus. Evanghelistul consemnează doar o singură frază. Atunci Isus început să le vorbească celor din sinagogă: „Aceste cuvinte ale Scripturii pe care le-aţi auzit acum s-au împlinit astăzi” (cf. Lc 4,14-21). Am actualizat aici pericopa evanghelică de duminica trecută. Astăzi, în a doua parte a aceleiaşi pericope aflăm ce s-a petrecut în sinagoga din Nazaret, după ce Isus şi-a încheiat predica.

2. Reacţiile concetăţenilor lui Isus

Evanghelistul Luca povesteşte că, după entuziasmul iniţial, lucrurile au luat o întorsătură dramatică. La început, toţi dădeau mărturie în favoarea lui şi se mirau de cuvintele de har care ieşeau din gura lui şi spuneau: „Nu este acesta fiul lui Iosif ?” Dar el le-a spus: „Fără îndoială îmi veţi zice parabola aceasta: «Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Ceea ce am auzit că s-a întâmplat în Cafarnaum, fă şi aici, în patria ta!» Adevăr vă spun că niciun profet nu este acceptat în patria sa; şi adevărat vă spun că multe văduve erau în Israel în zilele lui Ilie, când cerul a fost închis timp de trei ani şi şase luni, încât s-a făcut mare foamete în toată ţara, dar Ilie nu a fost trimis la niciuna dintre ele, ci doar la o femeie văduvă din Sarepta Sidonului. Şi mulţi leproşi erau în Israel pe timpul profetului Elizeu, dar nimeni dintre ei n-a fost curăţat decât doar Naaman Sirianul”. Auzind acestea, toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie. Ridicându-se, l-au scos din cetate şi l-au dus pe buza prăpastiei de pe colina pe care era construită cetatea lor ca să-l arunce de acolo. Însă el, trecând prin mijlocul lor, a plecat” (cf. Lc 4,21-30 Evanghelia zilei).

3. Cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu

La început privirile tuturor erau aţintite asupra lui Isus într-o atitudine favorabilă. Erau încântaţi auzindu-l pe unul de-al lor proclamând o pagină profetică de mare speranţă. Evanghelistul notează entuziasmul celor prezenţi: „toţi se mirau de cuvintele de har care ieşeau din gura lui” (cf. Lc 4,22). Finalul frazei aminteşte primul răspuns pe care Isus l-a dat diavolului în timpul ispitirilor: „Nu numai cu pâine trăieşte omul” dar cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (cf. Lc 4,4; Dt 8,3). Înseamnă că acum în sinagoga din Nazaret cuvântul lui Dumnezeu iese din gura lui Isus. El comunică în mod definitiv cuvintele lui Dumnezeu, cum va spune autorul scrisorii către Evrei: „în aceste zile din urmă, Dumnezeu ne-a vorbit nouă prin Fiul” (cf. Evr 1,2). În acest sens Isus le spune ascultătorilor că misiunea sa corespunde profeţiei lui Isaia: „astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre”. În alte cuvinte, Isus spune cine este: „Eu sunt Mesia. Odată cu venirea mea începe anul de îndurare al Domnului, începe timpul eliberării celor prinşi în război, al iertării datoriilor, al uşurării de poveri a celor asupriţi”.

4. Discreditarea predicatorului

Această afirmaţie dar şi alte considerente nu sunt pe placul ascultătorilor. Pentru a calma entuziasmul iniţial faţă de Isus, unii recurg la tactica discreditării predicatorului: Dar cine este el? Cine se crede că este? Îl cunoaştem pe tatăl său şi pe toţi ai săi. „Nu este acesta fiul lui Iosif?” Apropierea, familiaritatea, obişnuinţa, întâlnirea frecventă pot genera desconsiderarea celui de lângă noi. Exoticul, lucrul rar pare totdeauna mai interesant şi mai atractiv. Au auzit despre concetăţeanul lor, că săvârşise multe minuni în oraşul Cafarnaum de pe malul lacului Tiberiade şi sunt curioşi să-l vadă făcând ceva asemănător şi în localitatea în care a fost crescut. Cererea lor era legitimă: „Eşti de-al nostru, fă ceva şi acasă şi nu doar la străini!” Isus înţelege pretenţia lor şi le spune: „Fără îndoială îmi veţi zice parabola aceasta: «Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Ceea ce am auzit că s-a întâmplat în Cafarnaum, fă şi aici, în patria ta!»” (Lc 4,23). Urmăresc un avantaj material concret, exclusiv pentru ei. Se gândeau probabil la eventualitatea ca Nazaret să devină un centru de pelerinaj religios, un pol de atracţie turistică.

5. Misiunea lui Isus depăşeşte pământul lui Israel

Comentează preotul italian A. Pronzato: „Nazaret nu va deveni un loc de pelerinaj, o atracţie turistică-religioasă. Pentru simplul fapt că personajul său cel mai faimos refuză să facă semne spectaculoase, minuni răsunătoare capabile să alimenteze curiozitatea şi să atragă mulţimile de colecţionari de emoţii sacre, în loc de credincioşi. Isus apare încă o dată ca o decepţie faţă de aşteptări. Nu cedează la ispita popularităţii, a facilităţii, a consensului superficial. Pentru el credinţa nu poate fi bazată pe echivoc, nici să devină pretext pentru operaţii suspecte. Isus nu se pretează să sprijine o mentalitate exclusivistă de privilegiu. Locuitorii din Nazaret îl alungă pe Isus, când înţeleg că nu îl pot coopta şi să-l dea în spectacol ca pe o glorie patriotică”. Grupul îl alungă atunci când îşi dă seama că el priveşte în afara graniţelor grupului, şi vorbeşte despre milostivirea lui Dumnezeu care are grijă de o sărmană femeie înfometată, de un lepros, din afara pământului sacru al Israelului.

6. A venit la ai săi şi ai săi nu l-au primit

În discuţia cu locuitorii din Nazaret Isus citează un proverb: "Vă spun adevărul: nici un profet nu este bine primit în locul său de baştină”. Scrie sfântul Ioan în prologul Evangheliei sale: „a venit la ai săi şi ai săi nu l-au primit”. În profetul primit de păgâni şi refuzat în patrie Dumnezeu manifestă drama omenirii care acceptă sau respinge mântuirea sa. Isus vrea să realizeze programul misiunii sale în fiecare persoană care îl primeşte. Vrea să ne aducă tuturor vestea cea bună: să ne vindece inima zdrobită, să ne redea vederea, să ne elibereze din închisoare. Însă Isus ne lasă liberi: propune, nu impune darurile sale. Aşa face şi astăzi. Dumnezeu are un mare respect faţă de libertatea noastră, un respect infinit mai mare decât avem noi faţă de libertatea altora. Asta creează o mare responsabilitate. În acea zi la Nazaret, în faţa refuzului concetăţenilor săi, Isus nu a lansat ameninţări şi invective ca reacţie la ingratitudinea lor. Pur şi simplu  Isus „trecând prin mijlocul lor, a plecat” (Lc 4,30). Aşa va proceda şi mai târziu, când nu a fost primit într-un oraş din Samaria. Ucenicii indignaţi îi propuneau să facă să coboare foc din cer peste acea localitate. Dar Isus s-a întors spre ei şi i-a dojenit (cf. Lc 9,54). Şi cutreierând satele şi oraşele Palestinei, făcând bine tuturor, va ajunge la Ierusalim, unde, la sosirea ceasului, va fi scos înafara cetăţii pentru mărturia supremă de iubire, că „aceste cuvinte ale Scripturii pe care le-aţi auzit acum s-au împlinit astăzi".

7. Părtaşi misiunea profetică a lui Isus

Domnul Isus s-a prezentat la Nazaret ca profet iar concetăţenilor săi le-a fost greu să accepte taina persoanei lui şi să răspundă la invitaţiile misiunii sale. Atunci Isus nu face decât să facă referinţă la profeţii care au fost înaintea lui (cf. Lc 4,21-30 Evanghelia zilei). Vocaţia de profet este mereu legată de două evenimente pe care se întemeiază existenţa sa: chemarea la viaţă şi chemarea la o misiune specifică (cf. Ier 1,4-5.17-19 prima lectură) Acest parcurs ne priveşte pe fiecare dintre noi. Suntem chemaţi la o creştere în înţelegere ce devine creştere în sensibilitate: „Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil. Când am devenit bărbat, m-am lăsat de cele copilăreşti” (cf. 1Cor 12,31–13,13 lectura a doua). La Nazaret locuitorii aveau înaintea lor un Isus devenit bărbat, în sensul că era conştient de darul propriu şi de propria misiune. Acestea cer o relaţie de confruntare şi de convertire, şi asta generează „indignare”, adică acea formă de „luptă” despre care vorbeşte profetul Ieremia. Nimic nu-l împiedică pe Isus să pornească din nou la drum şi să rămână mereu în „mers”, până pe Ierusalim. Dumnezeu a făcut din el o cetate întărită ca să poată rezista regilor lui Iuda, mai marilor preoţilor, cărturarilor şi întregului popor. Au luptat împotriva lui dar nu l-au biruit, căci Fiul avea asigurarea lui Dumnezeu Tatăl: eu sunt cu tine, ca să te eliberez. Va fi şi cu noi care ne găsim bucuria în a-l preamări cu credinţă, nădejde şi dragoste. Dar cea mai mare dintre toate acestea este dragostea, încât, „dacă aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar nu aş avea iubire, aş deveni o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor”. Dragostea este mai tare şi decât moartea. Nu va înceta niciodată.

8. Cântarea psalmistului

„Gura mea va vesti în toate zilele dreptatea şi mântuirea ta. În tine, Doamne, mi-am căutat refugiul, să nu fiu nicicând făcut de ruşine! În dreptatea ta, eliberează-mă şi apără-mă, pleacă-ţi urechea spre mine şi mântuieşte-mă! Fii pentru mine stâncă şi cetate de refugiu, spre care mi-ai poruncit să merg mereu ca să mă mântuieşti, pentru că numai tu eşti stânca mea şi cetatea mea de apărare.  Scoate-mă, Dumnezeule, din mâna celui fărădelege! Pentru că tu, Doamne, eşti speranţa mea, Doamne, în tine mi-am pus încrederea din copilărie. În tine mi-am găsit sprijin din sânul mamei mele, încă din sânul mamei mele, tu ai fost ocrotitorul meu. Gura mea va vesti în toate zilele dreptatea şi mântuirea ta, chiar dacă numărul lor nu-l cunosc. Dumnezeule, m-ai învăţat din tinereţe, iar eu fac cunoscute şi acum minunile tale” (Ps 70/71,1-6.15.17. psalmul responsorial).

9. Rugăciunea Bisericii

Doamne Dumnezeul nostru, dă-ne, te rugăm, harul, să te adorăm cu suflet neîmpărţit şi să-i iubim pe toţi oamenii cu iubirea ta.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 2 februarie 2019)

02 februarie 2019, 09:12