Crăciun 2018. Mons. Ioan Robu: ”Un Fiu ni s-a dat nouă”

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
24 decembrie 2018 – Vatican News. Misterul nașterii Fiului lui Dumnezeu ne îndeamnă să medităm la unele aspecte ale creșterii sale în comunitatea oamenilor, dar și la cele necesare în educarea și creșterea copiilor din noile generații: spune în Scrisoarea pastorală de Crăciun din acest an mons. Ioan Robu, arhiepiscopul mitropolit de București și vice-președinte al Conferinței episcopilor din România. Scrisoarea a fost publicată pe site-ul arcb.ro, iar prin amabilitatea Biroului de presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, ascultăm, în format audio, mesajul arhiepiscopului Ioan Robu.

Mai jos, textul integral al Scrisorii sale pastorale.

„Un Fiu ni s-a dat nouă”
Scrisoare Pastorală de Crăciun 2018

Iubiți frați și surori din Arhidieceză,

1. Răsună de Crăciun, repetat mereu de liturgie, un strigăt, un cânt, o veste plină de bucurie: „un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă” (Isaia 9,5), „veţi găsi un copil înfăşat” (Luca 2,12), „Astăzi s-a născut Cel făr’ de-nceput. Cum au zis prorocii”. Acesta este faptul pe care îl mărturisim în Crez: „Fiul lui Dumnezeu, unul născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii. Dumnezeu din Dumnezeu. Lumină din Lumină. Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”. Acesta este faptul pe care îl amintim aşezând în iesle statuia unui prunc, „Fiul Mariei, zămislit de la Duhul Sfânt”, pe care păstorii aleargă să-l vadă, iar Magii vin din Răsărit ca să-l adore. El este acela care s-a născut pe pământ şi a venit să-şi ducă viaţa printre noi: unul dintre ai noştri, fiu al neamului nostru, om în umanitatea noastră. Nu ni s-a dat un înger, ci un „fiu”, ca şi cum ni s-ar spune: „Primiţi-l bine, iubiți-l, ocrotiţi-l cu grijă…”. Şi acelaşi strigăt, acelaşi cânt, aceeaşi veste plină de bucurie este pentru fiecare om care vine pe lume. Poetul indian Tagore scria: „Fiecare copil care se naşte este un semn că Domnul, în ciuda a toate, încă nu s-a săturat de noi!”. Pentru această asigurare îi suntem recunoscători „Fiului care ni s-a dat”, precum şi tuturor părinţilor care cu generozitate şi responsabilitate dăruiesc fii lumii în care ne aflăm.

2. Acest „Fiu”, aşteptat de lume şi vestit de îngeri, va trebui să crească şi să se pregătească pentru o misiune extraordinară: reînnoirea omenirii, readucerea păcii şi a iubirii. De aceea, are nevoie de educaţie. Cu mare grijă i-o vor da Iosif şi Maria. Sinagoga – care pe vremea aceea era şi şcoală de religie şi cultură – va orienta această educaţie; iar întregul sat Nazaret, împletire de cunoştinţe şi schimburi reciproce, va ajuta această educaţie să crească. Fiul unei familii era întotdeauna şi fiul unei comunităţi; de aceea evanghelistul Luca notează cu vizibilă plăcere în cartea sa: „Isus creştea în înţelepciune, statură şi har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor” (Luca 2,52).

Şi fiii noştri care cresc au o misiune – prezenţa lor aici, la această Sfântă Liturghie, cu toată gama de vârste, stă mărturie -, au o sarcină, o importanţă misterioasă şi urgentă, pe care deja Conciliul Vatican II o exprima în 1965 printr-o rugă pasionată: „Să apară oameni cu adevărat noi şi constructori ai noii omeniri” … care știu că „datoria dreptății și a iubirii este îndeplinită tot mai mult atunci când fiecare, contribuind la binele comun după capacitățile proprii și după nevoile celorlalți, promovează și ajută și instituțiile publice sau private care slujesc la îmbunătățirea condițiilor de viață ale oamenilor” (Gaudium et spes 30).

De aceea şi fiii noştri au nevoie de o educaţie; mai mult, prin solemnitatea dată nouă de acest deosebit moment liturgic şi de misterul care îl celebrează pe „Dumnezeu care s-a făcut prunc pentru noi”, trebuie să subliniem încă o dată că adevărata problemă a zilei de azi, şi deci adevărata noastră datorie este educaţia: restul problemelor sunt secundare, chiar dacă aparent par mai grave şi mai decisive. Într-adevăr, luând doar câteva exemple, cum ar fi, problema energiei, dezarmarea, reînnoirea justiţiei, pacea – toate depind de oameni: de conştiinţa pe care o au, de valorile în care cred, de ascultarea lor faţă de Dumnezeu – pe scurt, de educaţia pe care au primit-o şi de care s-au lăsat formaţi. Când acest nucleu central este uitat, subevaluat sau negat, problema devine irezolvabilă.

3. Iar educarea fiilor noştri are nevoie de aceiaşi factori care s-au aplicat şi educării „Fiului” a cărui naştere o sărbătorim azi. Are nevoie de o „familie” armonioasă şi bogată în virtuţi, asemenea celei formate şi trăite împreună de Isus, Maria şi Iosif. Are nevoie de o „şcoală” capabilă, axată pe instruirea omului întreg, aşa cum şi l-a asumat „fiul tâmplarului”, Conciliul scriind în acest sens: „Biserica știe bine că numai Dumnezeu, pe care îl slujește, răspunde dorințelor celor mai profunde ale inimii omenești, care nu este niciodată săturată pe deplin cu hrana pământească. (…) Oricine Îl urmează pe Cristos, Omul desăvârşit, devine el însuşi mai mult om” (GS 41). Are nevoie de o „societate” nobilă, care vede şi caută în noile generaţii nu o masă de capturat pentru a-şi exercita puterea, ci o speranţă care nu trebuie trădată, aşa cum au visat profeţii. Şi are nevoie de „un mediu” în care să poată creşte bine, aproape fără să-și dea seama, dar eficace, cum ar fi un grup, un oratoriu, o asociaţie de voluntariat…

Deducem, privind Crăciunul, tipul de educaţie pe care am vrea să-l dăm. O educaţie care să-i facă pe oameni fericiţi, care să coboare în adâncul persoanei, care să marcheze pentru totdeauna viaţa, care are nevoie de seninătate: seninătatea pe care Pruncul Isus a găsit-o în Betleem, seninătatea în care copilul Isus şi-a petrecut adolescenţa şi tinereţea în satul de la Nazaret, seninătatea pe care Isus, adult, mergea să o caute pe un munte sau în pustiu… În gălăgia, în complicaţia, în manevrele, în interesele Ierusalimului, Isus a găsit, în schimb, moartea! Și trebuie să ne amintim că în misterul Întrupării pe care îl celebrăm la Crăciun se găsesc deja rădăcinile misterului pascal; am putea spune că la Crăciun se desfășoară primul act al dramei pascale; dacă nu avem în vedere dimensiunea pascală a Crăciunului nu putem contempla toată bogăția acestei sărbători și a acestui timp liturgic.

În educația inspirată de credință se dă fiecăruia în parte acea privire întreagă ce cuprinde tot arcul vieții întinse între „răsărit” și „viața fără de apus”. Astfel, este foarte important să ținem prezentă în Sărbătoarea Crăciunului perspectiva vieții fără de apus, a „cerurilor deschise”, cum spune Scriptura, căci acolo se găsește răspunsul la întrebarea oamenilor din zilele noastre, care privesc spre cer, adică spre mister, fără speranță; în fața lor cerul pare mai degrabă că se închide, nu că se deschide, însă noi știm că „cerurile deschise” sunt parte integrantă, esențială a mesajului Crăciunului.

4. Iubiţi fraţi şi surori, în cele de mai sus am ţinut să evoc misterul Naşterii Fiului lui Dumnezeu, ca apoi să subliniez, pe de o parte, unele aspecte ale creşterii sale în comunitatea oamenilor, începând cu Iosif şi cu Maria, iar pe de altă parte, să vedem, după exemplul lui Isus, care sunt cele necesare în educarea şi creşterea copiilor din noile generaţii. Mi se pare de maximă urgenţă pentru viitorul poporului nostru şi al Bisericii ca să se dea din partea tuturor cea mai mare atenţie educaţiei noilor generaţii de copii, care vin în urma noastră. De aceea haideţi, iubiţi confraţi preoţi şi persoane consacrate din Arhidieceză, să ajutăm cum ştim mai bine şi cât putem mai mult familiile, ca să le dea copiilor lor o educaţie luminată de învăţătura şi de exemplul lui Isus, pentru ca ei să nu inspire nicicând clima de devastare culturală şi spirituală care ne ameninţă şi care ridică la gradul de „cuceriri lăudabile” distrugerea familiei, uciderea pruncilor nenăscuți, eliminarea persoanelor grav bolnave sau foarte în vârstă, promovarea teoriei Gender și a LGBT etc.

Iubiți credincioși, părinți ai copiilor noilor generații, vegheați ca fiii voștri să nu adopte moduri de gândire și de viață contrare învățăturilor de credință; de aceea păstrați-i în căldura familiei și a credinței, a dragostei de țară și de neam! Însoțiți-i cu puterea rugăciunii, a exemplului și a jertfelor voastre! Iar Fiul care ni s-a dat, Isus, să asculte rugăciunea noastră și să binecuvânteze strădaniile noastre, pe care i le oferim în acest timp sfânt!

Tuturor din Arhidieceză, preoți, persoane consacrate și laici, tuturor oamenilor de bunăvoință, vă doresc din toată inima Crăciun binecuvântat și mulți ani!

ÎPS Ioan Robu,
Arhiepiscop Mitropolit de București