Cerca

Vatican News
2018.12.23 Vangelo di domenica 2018.12.23 Vangelo di domenica 

Consideraţii omiletice la Duminica a IV-a din Advent (C): Vizita Mariei la Elisabeta

Fecioara Maria aduce lumii bucuria cea mai mare care este Isus. Întâlnirea celor două mame permite întâlnirea lui Ioan Botezătorul cu Isus.
Consideraţii omiletice - Duminica a IV-a din Advent

(Vatican News - 23 decembrie 2018) E Ziua Domnului. Suntem în pragul sărbătorii. Mâine este ajunul Crăciunului. Chemarea Bisericii devine din ce în ce mai intensă: „Domnului care va veni, veniţi cu toţi să ne închinăm!” „Coborâţi, ceruri, roua de sus şi norii să-l reverse în ploaie pe Cel Drept; să se deschidă pământul şi să-l odrăslească pe Mântuitorul (cf. Is 45,8 Ant. la intrare). S-a împlinit deja profeţia de demult: „Iată, Fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel” (cf. Is 7,14 Ant. la Împărtăşanie), care înseamnă „Dumnezeu-cu-noi” (Mt 1,23). La vestea îngerului, Fecioara Maria a răspuns fără rezerve: „Iată slujitoarea Domnului; fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38 versetul la Evanghelie). Domnul care a venit în slăbiciunea firii noastre omeneşti în urmă cu peste două mii de ani, va veni în slavă la sfârşitul timpurilor şi vine acum în chip tainic în viaţa noastră. Urmăm în ordine lecturile liturgice care pregătesc venirea Mântuitorului.

1. Tu, Betleem, deşi cel mai mic între oraşele lui Iuda

Textele sacre ne conduc anticipat la locul în care Fecioara Mamă îl va naşte pe Mesia. Deja cu opt secole mai înainte, profetul Miheia anunţase că Mesia se va naşte într-un mic sat din ţinutul lui Iuda, nu departe de Ierusalim, cetatea marelui Rege. Este vorba de Betleem, un sat de păstori, patria lui David, regele care a guvernat ca păstor naţiunea lui Israel în siguranţă şi pace. Originea lui Mesia „urcă până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei”. „După ce Domnul va fi lăsat în părăsire pe poporul său un anumit timp, va veni ziua în care aceea care trebuie să nască va naşte, şi atunci cei care vor fi rămas credincioşi se vor întoarce la fiii lui Israel. El se va ridica şi va cârmui cu puterea Domnului şi cu măreţia numelui Domnului Dumnezeului său; toţi vor trăi în linişte, căci stăpânirea sa se va întinde până la marginile pământului. El va fi pacea noastră” (cf. Mih 5,1-4a prima lectură). Profetul anunţă că vizita lui Dumnezeu nu este legată de localităţi de seamă, ci urmează căile celor săraci. Mesia vine în sărăcie pentru ca prin sărăcia lui să ne îmbogăţească. Pentru lucrarea sa mântuitoare Dumnezeu nu alege locuri şi persoane importante în ochii oamenilor. Preferă localităţi lipsite de importanţă precum Betleem şi Nazaret; privirea sa se opreşte la persoane simple care nu contează înaintea lumii. Din toată revelaţia biblică reiese că darurile Domnului sunt gratuite. Dar Dumnezeu cere participarea noastră interioară şi exterioară la lucrarea sa. Domnul aşteaptă deschiderea noastră pentru a le primi.

2. Disponibilitatea lui Mesia: „Iată, vin!”

Intrând în lume, copilul din Betleem se va jertfi într-o zi pe lemnul crucii. Jertfa sa nouă va desăvârşi legământul de reconciliere cu Dumnezeu Tatăl. Fiul lui Dumnezeu ia trup omenesc din Fecioara Maria pentru a face voia Tatălui, salvându-ne, purificându-ne de păcat şi sfinţindu-ne prin oferirea ca jertfă a trupului său, adusă o dată pentru totdeauna. Scrisoarea către Evrei arată gândurile şi disponibilitatea lui Cristos la intrarea în lume (Evr 10,5-10 lectura a doua). Jertfele aduse lui Dumnezeu de către oameni de-a lungul istoriei nu au fost îndeajuns pentru a distruge păcatul şi restabili legământul de reconciliere. Atunci, intrând în lume, Cristos spune: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici ofrandă, ci mi-ai alcătuit un trup. Nu ţi-au plăcut nici arderile de tot, nici jertfele pentru păcat. Atunci am zis: «Iată, vin – în sulul cărţii este scris despre mine – ca să fac voinţa ta, Dumnezeule!»” (Evr 10,5-7). Iată concluzia: „Datorită acestei voinţe, suntem sfinţiţi prin jertfa trupului lui Isus Cristos o dată pentru totdeauna” (Evr 10,10). Dumnezeu nu aşteaptă prestaţiile, ci vrea inimile noastre. Vrea ascultare, nu jertfă. Doar sărăcia ne face capabili să spunem: „Nu am nici aur, nici argint; nu pot aduce jertfe, nici arderi de tot. Pot doar să spun: Iată, vin…”.  Acesta este marele mesaj al Scrisorii către Evrei. Doar cei săraci în duh ştiu că singura ofrandă plăcută lui Dumnezeu este însăşi existenţa lor, adică viaţa noastră cu înălţimile şi cu abisurile ei, cu infidelităţile şi păcatele noastre. Recunoscându-le şi cerând iertare primim îmbrăţişarea Tatălui. Pentru aceasta a venit Cristos, ca să ne arate milostivirea lui Dumnezeu; ca să ne întoarcă la casa paternă şi să avem viaţă din belşug.

3. Disponibilitatea Mariei: „Iată, slujitoarea Domnului!”

„Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38b), a răspuns Maria din Nazaret la vestea dată de îngerul Domnului. Îndată după ce a primit vestea îngerului Gabriel, Fecioara Maria s-a dus în grabă la vara sa Elisabeta şi a rămas trei luni cu ea. Acesta este misterul de bucurie pe care îl contemplăm ca pregătire imediată la sărbătoarea Crăciunului. Evanghelistul Luca introduce povestirea acestei vizite între cele două anunţuri făcute lui Zaharia şi Mariei şi cele două naşteri a lui Ioan Botezătorul şi a lui Isus (cf. Lc 1,39-48). Drumul pe care îl parcurge Fecioara Maria de la Nazaret la Ain Karim este acelaşi pe care l-a parcurs chivotul legământului, când regele David l-a transportat prin ţinutul lui Iuda până la Ierusalim (cf. 2Sam 6,2). Pe acelaşi drum va merge Isus, când va porni decis în călătorie spre Ierusalim (cf. Lc 9,51). Trei călătorii, cea a chivotului legământului, cea a Mariei şi cea a lui Isus, toate marcând calea lui Dumnezeu care se îndreaptă spre lumea veche pentru a-i aduce bucuria apropiatei mântuiri. Îngerul Gabriel care îi vesteşte Mariei naşterea extraordinară a fiului său Isus, îi anunţase totodată naşterea unui alt fiu dăruit Elisabetei la bătrâneţe. Credinţa în cuvântul adus de solul ceresc o face să pornească în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iuda. Răspunzând la salutul Mariei, Elisabeta interpretează evenimentul. Ea subliniază credinţa Mariei şi ascultarea ei faţă de cuvântul lui Dumnezeu: „Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!” (Lc 1,45). Maria este „cea care crede”, este „adevărata credincioasă”. A acceptat pe deplin voinţa lui Dumnezeu spunând „Iată, slujitoarea Domnului”. Acesta este primul rod minunat al vizitei lui Dumnezeu. Mai departe, Maria se va comporta ca discipol, primul discipol al lui Mesia. Va spune şi ea: „Iată, vin!”. Va spune mereu: „Fie mie după cuvântul tău”.

4. Maria, chivotul legământului

Cum s-a spus deja, povestirea vizitei Mariei la vara sa Elisabeta aminteşte de transportarea chivotului legământului la Ierusalim despre care citim în istoria lui Israel (cf. 2Sam 6,2). Chivotul legământului sau arca era semnul prezenţei Domnului în mijlocul poporului său. Mutarea solemnă a chivotului la Ierusalim a fost considerată de regele David ca o îndatorire importantă a domniei sale, dar el se considera nevrednic să stea alături de prezenţa Domnului: „Cum să intre la mine arca Domnului?” (2Sam 6,9). Atunci a decis să o poarte timp de trei luni în casa lui Obed-Edom. Când în cele din urmă arca a fost transportată la Ierusalim, David a tresăltat de bucurie şi a început şi danseze înaintea chivotului (2Sam 6,14). Observăm în povestire punctele de contact între aducerea chivotului la Ierusalim şi vizita Mariei la Elisabeta. Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt şi a exclamat cu glas puternic: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău! Şi de unde îmi este dată mie aceasta, ca să vină mama Domnului meu la mine? (Lc 1,41-43). Dansul lui David înaintea chivotului prezenţei lui Dumnezeu şi mişcarea pruncului în sânul Elisabetei la intrarea în casă a lui Mesia purtat de Maria sunt redate în original prin aceeaşi expresie. Maria poartă prezenţa divină în poporul său şi cântă primirea lui Dumnezeu de către cei săraci şi neluaţi în seamă. Dumnezeu foloseşte glasul Mariei pentru a face să ajungă la ei milostivirea şi bunătatea sa. În aceasta constă mărturia creştină.

5. Fiţi unii pentru alţii semne ale bunăvoinţei lui Dumnezeu

Vizita Mariei la Elisabeta rămâne oricum un gest de slujire umilă conform spiritului Evangheliei. Niciodată bucuria Evangheliei nu este doar pentru noi. Bucuria în Domnul tinde să se răspândească traducându-se în slujire. Cât despre Elisabeta, inspirată de Duhul Sfânt ea face primul act de credinţă în Cristos recunoscând în Maria pe Maica lui Dumnezeu. Ioan Botezătorul tresaltă de bucurie în faţa Domnului său prezent în sânul Fericitei Fecioare. În timpul de pregătire imediată la sărbătoarea Crăciunului, să ascultăm cuvintele Mariei prin care ajunge la noi darul lui Dumnezeu, căci „milostivirea lui manifestată în Cristos rămâne din neam în neam (cf. Lc 1,50). Domnul ne spune: „fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv” (Lc 6,36). Sfântă Tereza din Calcutta, Maica Tereza obişnuia să spună: „Este Crăciun ori de câte ori îi zâmbeşti unui frate şi îi dai mâna; ori de câte ori rămâi în tăcere pentru a-l asculta pe altul; ori de câte ori speri cu cei închişi, cu cei oropsiţi de sărăcia fizică, morală şi spirituală. Este Crăciun ori de câte ori îi permiţi lui Dumnezeu să-i iubească pe alţii prin tine”. Sunt fapte de milostenie ale celor milostiviţi şi care spun cu psalmistul biblic: „Dumnezeule, fă-ne să ne întoarcem, arată-ne faţa ta şi vom fi mântuiţi!” (Ps 79/80,4ac).

6. Cântarea psalmistului: Întoarce-ne la tine, Doamne, şi vom fi mântuiţi

„Păstor al lui Israel care ne călăuzeşti, ia aminte; tu care şezi peste heruvimi, arată-te în strălucirea ta. Arată-ţi puterea şi vino să ne mântuieşti. Dumnezeul oştirilor, întoarce-te spre noi; priveşte din cer şi vezi. Cercetează via aceasta. Ocroteşte ceea ce a sădit mâna ta. Mâna ta să fie peste omul ocrotit de tine, peste fiul omului pe care ţi l-ai ales. Atunci nu ne vom mai îndepărta de tine, tu ne vei da viaţă şi numele tău îl vom chema” (Ps 79/80,2ac şi 3b.15-16.18-19 psalmul responsorial).

7. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule, care ai ales-o pe umila fiică a lui Israel, ca să faci din ea locuinţa ta, dăruieşte Bisericii o adeziune deplină la voinţa ta, pentru ca, imitând ascultarea Cuvântului venit în lume pentru a sluji, să tresalte de bucurie împreună cu Fecioara Maria pentru mântuirea ta şi să se ofere ţie într-o necontenită cântare de laudă. „Te rugăm, Doamne, revarsă harul tău asupra sufletelor noastre, pentru ca noi, care am cunoscut, prin vestirea îngerului, întruparea lui Cristos, Fiul tău, să fim duşi, prin patima şi crucea lui, la slava învierii”.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 21 decembrie 2018)

21 decembrie 2018, 14:54