Este fericită Clelia Merloni (1861–1930), fondatoarea congregaţiei Apostolele Preasfintei Inimi a lui Isus
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş
4 noiembrie 2018 – Vatican News. «Ieri, în bazilica Sfântul Ioan din Lateran a fost proclamată fericită maica Clelia Merloni, fondatoarea congregaţiei Apostolele Preasfintei Inimi a lui Isus. O femeie pe deplin abandonată voinței lui Dumnezeu, plină de zel în trăirea carităţii, răbdătoare în adversităţi și eroică în iertare. Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru luminoasa mărturie evanghelică a noii fericite și să urmăm exemplul ei de bunătate și îndurare», a spus Sfântul Părinte duminică, după rugăciunea "Angelus", din Piaţa Sfântul Petru.
Sâmbătă, în omilia Sfintei Liturghii de beatificare, trasând portretul spiritual al noii fericite, cardinalul Becciu a evidenţiat mai ales capacitatea Cleliei de a ierta, în uniune cu suferinţele lui Isus pe Cruce, spunând: «A împărtăşit rana Inimii lui Isus, răspunzând cu bunătate la ostilitate și dispreț. Ea a depus în faţa Tabernacolului orice contrarietate: acolo se afla punctul ei de sprijin. În fața Inimii lui Isus, recunoştea dorința de împăcare cu toată lumea, găsind puterea de a ierta pe cei care o persecutau. În ciuda caracterului său puternic, a demonstrat o bunătate extraordinară iertând ofensele suferite, mărturisind astfel forţa învingătoare a dragostei care nu se aprinde de mânie, nu ţine cont de răul primit, toate le rabdă, toate le suferă. Nu a vorbit niciodată în detrimentul cuiva, nici chiar a celor care, în special în cadrul Congregației sale, au fost ostili față de ea; a îmbrățișat suferințele, le-a oferit Domnului și a văzut în ele diferitele aspecte ale dragostei lui Dumnezeu faţă ea.»
«Centrul credinței sale a rămas întotdeauna Cristos, pe care-l întâlnea mai ales în misterul euharistic, în orele lungi petrecute în capelă, chiar și noaptea, când era bolnavă», a mai spus prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, citând un martor al vremii care-şi amintea: "Când înfrunta situaţii dificile, se refugia în capelă și multe călugărițe în vârstă care au văzut-o au povestit că trebuie să o scuturi cu mâna pentru a o face să răspundă, într-atât era de cufundată în contemplarea lui Dumnezeu în care se oprea ca într-un extaz profund" (Informatio , 67).
