Cerca

Vatican News
2018.10.12 bambina che prega con rosario La 18 octombrie, un milion de copii recită Rozariul la iniţiativa asociaţiei Ajutor Bisericii care Suferă 

La 18 octombrie, un milion de copii recită Rozariul la iniţiativa asociaţiei Ajutor Bisericii care Suferă

La iniţiativa asociaţiei de drept pontifical Ajutor Bisericii care Suferă, un milion de copii din întreaga lume recită Rozariul, în data de 18 octombrie.

18 octombrie 2018 – Vatican News. Ajunsă la cea de-a treisprezecea ediţie, iniţiativa este destinată sprijinirii păcii în lume, în anii precedenţi propunerea de rugăciune primind numeroase adeziuni din lumea întreagă. «Au participat copii din circa 80 de ţări şi din toate continentele. Anul trecut, au aderat la iniţiativă şi copii din Argentina, Cuba, Camerun, India şi Filipine. Este într-adevăr un eveniment al Bisericii din întreaga lume», a explicat părintele Martin Barta, asistent ecleziastic internaţional al asociaţiei Ajutor Bisericii care Suferă.

Organizatorii au pus la dispoziţia participanţilor un ghid pentru recitarea Rozariului, un poster şi o scrisoare de invitaţie pentru copii şi adulţi disponibilă în 25 de limbi – inclusiv în arabă şi în hausa, limbă vorbită în Africa occidentală, mai ales în Nigeria, ţară în care creştinii sunt persecutaţi.

Iniţiativa a început în 2005, la Caracas, în Venezuela. În timp ce un grup de copii se ruga în faţa unei icoane a Maicii Domnului, unele femei care asistau la rugăciune au simţit prezenţa Preacuratei Fecioare Maria. Atunci, una dintre ele şi-a amintit de promisiunea sfântului Pius din Pietrelcina (Padre Pio) care a spus: «Dacă un milion de copii se vor ruga împreună Rozariul, lumea se va schimba». Şi tocmai aceasta este motivul care susţine iniţiativa: încrederea în forţa rugăciunii copiilor, după cum a explicat părintele Barta, amintind fragmentul din capitolul 18 al Evangheliei după sfântul Matei, în care Isus învaţă: «Adevăr vă spun, dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi deveni asemenea copiilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor».

Alegerea datei de 18 octombrie este legată de luna dedicată rugăciunii Rozariului; de asemenea, data de 18 octombrie marchează sărbătoarea sfântului Luca evanghelistul, cel care ne-a transmis istoria copilăriei lui Isus şi care, potrivit tradiţiei, era foarte legat de Maica Domnului.  

Încă de la fondare, Ajutor Bisericii care Suferă susţine pastorala Bisericii în toată lumea, denunţă limitările libertăţii religioase şi promovează iniţiativele de rugăciune, asociaţia considerându-se şi o comunitate de rugăciune. Prin activitatea desfăşurată zilnic în 149 de ţări, Ajutor Bisericii care Suferă este purtătoare de pace acolo unde creştinii suferă din cauza persecuţiilor şi a războiului. 

12 octombrie 2018, 10:54