Versiune Beta

Cerca

Vatican News
2018.08.29 Celebração em Moxico, Angola -Celebrazione a Moxico, Angola Biserica în cifre. În lume, creştinii sunt în creştere, dar Africa este continentul cel mai dinamic 

Biserica în cifre. Catolicii în creştere; Africa continentul cel mai dinamic

"Cu tinerii, să ducem tuturor Evanghelia". Aceasta este tema celei de-a 92-a Zi Mondială a Misiunilor, din 2018. Marcată anual în întreaga Biserică în penultima duminică din luna octombrie, anul acesta Ziua Mondială a Misiunilor se celebrează la 21 octombrie.
Biserica în cifre

20 octombrie 2018 – Vatican News. Cu ocazia evenimentului, agenţia Fides, a Operelor Pontificale Misionare, a difuzat un raport statistic al Bisericii Catolice cu intenţia de a oferi un cadru panoramic al Bisericii în lume, între 2010 şi 2016, din care vă propunem câteva date:

În 2016, la nivel mondial numărul botezaţilor a crescut cu 1,1%, Africa fiind continentul cel "mai dinamic" din acest punct de vedere, în vreme ce Europa înregistrează o încetinire, reflectată şi în privinţa scăderii numărului preoţilor, al seminariştilor, călugărilor şi călugăriţelor. Însă, în ansamblu, Biserica creşte în lume pas după pas, potrivit Anuarului Statistic, catolicii botezaţi crescând de la un miliard două sute optzeci şi cinci de milioane, în 2015, la un miliard două sute nouăzeci şi nouă de milioane în 2016, cu o creştere de 1,1 %. În ceea ce priveşte distribuţia, aceasta este variată, Africa revelându-se continentul cel mai activ, cu o creştere a numărului creştinilor de 23,3% în şase ani. În prezent, 17,6% dintre creştini se află în Africa, în America trăind 48,6%. În Asia, nu se înregistrează modificări, numărul creştinilor menţinându-se în jur de 11% din 2010 în 2016. În ceea ce priveşte Europa, chiar dacă găzduieşte 22% din comunitatea catolică mondială, vechiul continent rămâne zona cu dinamismul cel mai scăzut, între 2010 şi 2016 creşterea numărului catolicilor fiind de doar 0,2%. În Oceania catolicii sunt cu puţin peste 10 milioane, numărul fiind în lejeră creştere.

Sunt 15 ţările care ar putea fi definite ca "cele mai catolice", din punct de vedere numeric, în care trăiesc 64% dintre creştinii catolici. Dintre acestea, patru sunt în Africa (Republica Democratică Congo, Nigeria, Uganda şi Angola); patru în America (Brazilia, Mexic, Statele Unite, Columbia); două în continentul asiatic (Filipine şi India) şi cinci în Europa (Italia, Franţa, Spania, Polonia şi Germania).

20 octombrie 2018, 09:58