Călugăriţa Maria Ecaterina Kasper (1820 –1898) va fi declarată sfântă duminică, 14 octombrie

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

11 octombrie 2018 – Vatican News. Născută la Dernbach, in Germania, la 26 mai 1820, Ecaterina şi-a trăit copilăria şi adolescenţa făcând munci umile, fie la câmp, fie spărgând pietre pentru pavarea străzilor, pentru a-şi ajuta familia. În 1842, când i-a murit tatăl şi un frate, Ecaterina –împreună cu mama ei – a început munca de ţesătoare dar, în sufletul ei, continua să cultive dorinţa de a se consacra lui Dumnezeu. În 1845, împreună cu câteva tinere, a început viaţa comunitară, susţinută de membrii parohiei din Dernbach şi, trei ani mai târziu, în solemnitatea Adormirea Maicii Domnului a deschis casa celor nevoiaşi, gest ce avea să devină expresia carismei viitoarei congregaţii: slujirea celor săraci.

La 15 august 1851, împreună cu alte patru tinere care doreau să-şi consacre viaţa lui Dumnezeu, Ecaterina a depus voturile în faţa episcopului. Un an mai târziu, aveau să primească numele călugăreşti, Ecaterina fiind chemată maica Maria, în vreme ce institutul a primit numele Slujitoarele Sărace ale lui Isus Cristos.

La 1 iunie 1870, odată cu aprobarea statutelor, opera fondată de Maria Kasper devine o comunitate de drept pontifical cu o amplă răspândire. Grijile şi oboseala care însoţeau zilnic viaţa călugăriţei Maria Kasper aveau să se multiplice în raport direct proporţional cu creşterea familiei călugăreşti pe care a fondat-o. La moartea ei, în 1898, congregaţia număra 1725 de călugăriţe active în 193 de case, din care 152 în Germania, 28 în America, unde surorile s-au dedicat îndeosebi primirii migranţilor germani; 4 case în Olanda; 2 case în Anglia şi 7 în Boemia.  

În omilia Sfintei Liturghii de beatificare, din 16 aprilie 1978, papa Paul al VI-lea spunea: «Deja existenţa pământească a acestei femei, plină de credinţă şi forţă sufletească, este pentru noi o autentică lecţie de stil evanghelic, mergând pe deplin pe urmele Învăţătorului Divin. Săteancă simplă şi săracă, Ecateria (care avea să se numească mai târziu Maria Ecaterina) a trăit, printre munci istovitoare şi privaţiuni, acceptând – după voinţa Tatălui ceresc – umilinţele şi obstacolele întâlnite pe cale. Dar mai ales, asemenea lui Isus, s-a implicat cu neobosită solicitudine în uşurarea diferitelor forme de mizerie fizică şi spirituală, s-a dăruit copiilor săraci şi abandonaţi, a deschis şcoli, i-a ajutat PE bolnavi şi bătrâni, aducându-le mângâiere cu o inimă mereu înflăcărată de o mare iubire faţă de fraţii nevoiaşi, alimentată de un continuu şi aproape înrădăcinat colocviu cu acel "Dumnezeu al oricărei mângâieri" (Cor 1,3), pe care l-a cunoscut mai mult pe calea iubirii decât pe cea a speculaţiei frământate.»