Căutare

15 agosto assunzione Maria al cielo, Madonna Assunta 15 agosto assunzione Maria al cielo, Madonna Assunta  

Considerații omiletice la sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”: Gloria Mariei

Ridicarea la cer a Sfintei Fecioare Maria este o participare deosebită la învierea Fiului şi o anticipare a învierii celorlalţi creştini.

(Vatican News - 15 august 2018) E Sărbătoare. „Adormirea Maicii Domnului” este numită popular „Paştele verii” sau „Paştele Mariei”, fiind pusă în strânsă legătură cu Paştele Învierii lui Isus. „Fecioara preacurată, păstrată neatinsă de orice prihană a păcatului strămoşesc, la capătul vieţii sale pământeşti a fost ridicată cu trupul şi cu sufletul în gloria cerească şi a fost înălţată de Domnul ca Regină a universului pentru a fi mai pe deplin asemenea Fiului ei, Domnul Domnilor şi învingător asupra păcatului şi a morţii” (LG 59). Ridicarea la cer a Sfintei Fecioare este o participare deosebită la învierea Fiului şi o anticipare a învierii celorlalţi creştini.

1. În slavă, pentru maternitatea sa divină
Motivul acestei anticipări este maternitatea divină a Mariei. Ca Mamă a lui Isus, Maria a fost comparată cu chivotul legământului. Chivotul cu tablele cuvântului lui Dumnezeu este o imagine a Mariei. Aşa cum chivotul a fost transferat solemn în templul din Ierusalim (1Cr 15,3-4.15-16; 16,1-2, prima lectură din ajun), la fel, Fecioara Maria a fost introdusă cu slavă în cer, în locul pregătit mai dinainte de Dumnezeu, fiind asociată intim la biruinţa lui Cristos asupra morţii. Astfel în Maria se realizează chemarea pentru care fiecare făptură umană şi întreaga Biserică a fost creată. În Maria s-au adeverit în mod desăvârşit cuvintele profetice pe care ea le-a trăit pe pământ intonând imnul de laudă şi mulţumire : „Mă voi bucura în Domnul şi sufletul meu se va veseli în Dumnezeul meu; pentru că el m-a îmbrăcat cu haina mântuirii şi m-a învăluit cu mantia dreptăţii, cum îşi pune mirele diadema şi cum se înfrumuseţează mireasa cu podoabele ei” (Is 61,10).

2. Prezenţi în inima şi în gândurile Mariei care mijloceşte pentru noi
Ce parte avem noi de acum în inima şi în gândurile Mariei? Oare ne-a uitat în gloria sa? Asemenea reginei Ester, introdusă în palatul regelui, ea nu uită de poporul său ameninţat pe drumul istoriei, dar mijloceşte pentru el până ce va fi distrus şi pentru noi ultimul duşman care este moartea. Cine mai mult decât Fecioara Maria ar putea să-şi însuşească dorinţa sfintei Tereza a Pruncului Isus: „Simt că misiunea mea începe să se realizeze. Misiunea mea este să fac ca Domnul să fie iubit aşa cum îl iubesc eu, şi să dau sufletelor calea ce mică. Dacă Dumnezeu cel milostiv ascultă dorinţele mele, paradisul meu va fi pe pământ până la sfârşitul lumii. Da, vreau să petrec cerul făcând bine pe pământ”. Tereza a Pruncului Isus a descoperit şi a trăit, fără să ştie, chemarea Mariei. Ea îşi petrece cerul făcând bine pe pământ, iar noi toţi suntem martori ai acestui fapt. Despre Isus cel înviat s-a spus că rămâne mereu viu „mijlocind pentru noi” (Rom 8,34). Isus mijloceşte pentru noi la Tatăl, Maria mijloceşte pentru noi la Fiul. Rugăciunea Mariei are un caracter de mijlocire. Această afirmaţie se bazează pe adevărul împărtăşirii sfinţilor. Aşa cum luna răspândeşte pe pământ lumina primită de la soare, la fel Preasfânta Fecioară Maria răspândeşte lumina binefăcătoare primită de la Fiul său Isus. Luna luminează noaptea, când soarele a apus şi înainte ca el să răsară din nou. Fecioara Maria trimite raze de lumină spre aceia care trec prin noaptea credinţei şi a încercărilor, sau care trăiesc în noaptea păcatului şi se îndreaptă spre ea şi o cheamă în ajutor. Când dimineaţa începe să răsară soarele, luna se retrage cuminte fără să ne dăm seama şi nu pretinde să concureze cu astrul zilei. Când Cristos, soarele dreptăţii, vine în suflet şi îl vizitează cu prezenţa sa, Maria se dă la o parte şi spune cu Ioan Botezătorul: „Acum bucuria mea este deplină. El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez" (In 3,29-30).

3. Maria în Liturghia Bisericii
Aşadar, „să ne bucurăm cu toţii în Domnul celebrând această zi de sărbătoare în cinstea Fecioarei Maria; de ridicarea ei la cer se bucură îngerii şi într-un glas îl laudă pe Fiul lui Dumnezeu”. „Maria a fost înălţată la cer, corurile de îngeri se bucură”. „Fecioara Maria este aurora şi imaginea Bisericii triumfătoare”. De aceea, Biserica luptătoare se adresează lui Dumnezeu Tatăl şi mărturiseşte: „În ea ai descoperit desăvârşirea misterului mântuirii şi ai făcut să strălucească pentru poporul tău, care călătoreşte pe pământ, un semn de mângâiere şi de speranţă neclintită. Tu ai ferit de putrezire trupul ei, care l-a purtat pe Fiul tău şi l-a adus în lume pe Creatorul vieţii”. Lecturilor biblice stăruie în expresii de bucurie pentru evenimentele pe care le descriu. Toate culminează în cântecul uimit al Mariei care îl preamăreşte pe Dumnezeu pentru lucrările minunate înfăptuite în ea: „căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic şi numele lui e sfânt!” (Lc 1,49).

 

4. Originea şi denumirea sărbătorii
Nu ştim când şi cum a avut loc moartea mamei Mântuitorului. Spre deosebire de textele apocrife, scrierile canonice nu oferă amănunte despre sfârşitul pământesc al Mariei. Prezenţa ei este menţionată pentru ultima oară în Noul Testament în primul capitol al cărţii „Faptele Apostolilor”. După înălţarea Fiului său, Maria a sprijinit cu rugăciunile sale începuturile Bisericii. Împreună cu apostolii şi câteva femei, o vedem pe Maria "implorând şi ea în rugăciunile sale darul Duhului Sfânt care o umbrise încă de la Bunavestire" (cf. CBC 965). Definiţia de credinţă a ridicării Mariei în slava cerească este recentă. A fost proclamată la 1 noiembrie 1950 de Papa Pius al XII-lea după consultarea episcopilor din întreaga lume catolică: „Fecioara preacurată, păstrată neatinsă de orice prihană a păcatului strămoşesc, la capătul vieţii sale pământeşti a fost ridicată cu trupul şi cu sufletul în gloria cerească şi a fost înălţată de Domnul ca Regină a universului pentru a fi mai pe deplin asemenea Fiului ei, Domnul Domnilor şi învingător asupra păcatului şi a morţii (CBC 966). Misterul sărbătorii are însă rădăcini adânci şi temeinice ce se înfig într-o tradiţie continuă ce datează din primele secole ale Bisericii. Scrieri necanonice consemnează tradiţiile orale care povestesc cele petrecute când s-a apropiat ziua trecerii Mariei (transitus Mariae). Apostolii, răspândiţi în cele patru colţuri ale lumii pentru predicarea Evangheliei, au fost înştiinţaţi de îngeri şi s-au întors îndată la Ierusalim în jurul mamei lui Isus. Se repeta atunci scena din în camera de sus de la Ierusalim, când apostolii „stăruiau în rugăciune împreună cu Maria” (Fap 1,4) în aşteptarea altui mângâietor promis de Isus. Acum, după mulţi ani, sunt din nou în jurul ei şi povestesc fiecare lucrările minunate pe care Domnul le-a înfăptuit prin predica lor. Focul Rusaliilor continua să aprindă şi să prefacă lumea formând mici comunităţi creştine în diferite părţi ale lumii. Grăuntele de muştar al împărăţiei lui Dumnezeu devenise cel puţin arbust în ramurile căruia găseau adăpost de salvare oameni de diferite naţiuni. Tradiţia spune că îndată ce apostolii au încetat să mai povestească, Maria a adormit. De aceea, numele cel mai vechi al sărbătorii de azi este Adormirea Maicii Domnului („adormire”, „kóimesis” în greacă, „dormítio” în latină, „uspénie” în slavă). Iconografia o înfăţişează pe Maria culcată pe un postament ridicat şi înconjurată de apostoli. În mijloc, Cristos în nimb de glorie şi asistat de îngeri ţine în braţe sufletul Mamei sale reprezentat ca o copilă înfăşată în scutece, aşa cum el însuşi fusese înfăşat la naştere de Maica Preacurată. Cea care pe pământ s-a făcut „mică” pentru împărăţia cerului, acum este îmbrăţişată de Cristos înviat din morţi şi purtată în gloria cerească.

5. În glorie ca mamă a lui Dumnezeu
„Era drept ca Maria întrucât Mamă a Dumnezeului celui viu, să fi fost mutată alături de El”, afirmă sfântul Ioan Damaschin. Deoarece a participat la  întruparea şi naşterea lui Cristos, Maria poate participa şi la „glorificarea sa”. Acum se află în cer cu Cristos întrucât este mama lui. Şi nu doar mamă sub aspect fizic, dar şi în credinţă, căci l-a primit în inima sa, în viaţa sa şi l-a urmat până la sfârşit. Devenită „chivotul alianţei” pus „în mijlocul cortului ridicat pentru aceasta de regele David” (cf. 1Cr 16,1), adică în centrul poporului lui Dumnezeu, pentru a păzi în ea locuinţa lui Dumnezeu pe pământ, Maria poate deveni chivot al alianţei şi „în cer”, ca „femeia îmbrăcată în soare” care naşte copilul „răpit spre Dumnezeu şi spre tronul său”. Aşa se împlineşte „mântuirea şi puterea Unsului său" (cf. Ap 11,10).

6. „Întru adormire lumea nu ai părăsit”
Ca prima dintre ucenici şi mamă a celor care cred în Fiul său Isus Cristos, Maria se îngrijeşte de fiii săi călători pe pământ. De aceea, Biserica nu celebrează misterul  ridicării la cer a Mariei ca un „adio”, ca o despărţire a Mamei de lumea pământească, dar ca sărbătoarea prezenţei sale între noi, după cum se cântă în troparul Liturghiei bizantine: „Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, Născătoare de Dumnezeu”. Inseparabilă de Isus, inima ei de mamă o face inseparabilă şi de toţi cei care cred în Fiul său. Din slava cerului, Maria priveşte cu grijă maternă la fiii săi din „valea de lacrimi”; îi sprijină şi le conduce paşii spre patrie pentru a fi împreună alături de Fiul ei Isus.

7. Încununarea darurilor
Cinstind-o pe Maria în gloria cerească, la fel ca în cinstirea sfinţilor, Biserica celebrează încununarea darurilor lui Dumnezeu. Într-un anume sens, ridicarea Mariei în slavă este paralelă cu învierea lui Cristos. Aşa cum fără învierea din morţi nu s-ar înţelege viaţa lui Cristos, la fel fără ridicarea la cer nu s-a înţelege drumul pământesc al Mariei cu tot ce o distinge de celelalte fiinţe omeneşti. Legătura specială a mamei cu Fiul cerea ca ea să fie ridicată în glorie cu toată fiinţa sa, trup şi suflet. Biserica îi aplică cuvintele psalmistului biblic: „Regina stă la dreapta ta, împodobită cu aur” (Ps 44/45,10). Revanşa lui Dumnezeu asupra morţii realizată în învierea Fiului, se petrece şi în ridicarea Mariei „cu trupul şi sufletul” la cer. Este o participare a mamei la Paştele Fiului. Totodată ridicarea Mariei în slava cerului este pârga şi destinul la care Dumnezeu îi cheamă pe toţi fiii săi. Totul este ca o „prefigurare” a ceea ce se va întâmpla pentru fiecare dintre noi la sfârşitul timpurilor, când Dumnezeu va binevoi să ne ridice şi pe noi în gloria sa cu însuşi trupul nostru pe care mormântul îl va fi descompus în ţărâna din care a fost făcut. Fecioara Maria ne arată calea. Este drumul credinţei umile şi slujitoare prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi încrederea în promisiunile sale.

8. Slujitoarea Domnului
Întâmpinând-o pe Maria în pragul casei, „Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt şi a strigat cu glas puternic: "Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău! Şi de unde îmi este dată mie aceasta, ca să vină mama Domnului meu la mine?” (Lc 1,40-43). În lumina aceluiaşi Duh Sfânt şi recunoscând marele dar al lui Dumnezeu pe care îl purta lumii, Maria a exclamat: „Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită” (Lc 1,48). Putem vedea în aceasta o profeţie. Într-adevăr, în Orient şi în Occident, încă din primele veacuri creştine, Fecioara Maria a fost cinstită şi celebrată cu titlurile cele mai înalte dintre care multe provin din Biblie: Maica Domnului, Născătoare de Dumnezeu (în greacă Θεοτόκος; Deípara sau Dei génetrix in latină), Preasfânta (Παναγία), Preafrumoasa (Tota pulchra), Preacurata, Doamna noastră. Este interesant de observat că dintre toate titlurile ce i-au fost acordate, Maria şi-a atribuit doar distinctivul de „slujitoare a Domnului”, şi aceasta în două rânduri. Prima dată, la Bunavestire, când îi răspunde îngerului: „Iată, slujitoarea Domnului (ἰδοὺ ἡ δούλη κυρίου – ecce ancilla Domini): fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38), şi a doua oară, cu ocazia vizitei la ruda sa Elisabeta: „Domnul a privit la smerenia slujitoarei sale” (Lc 1,48).

9. „Slujitor”, titlu de onoare
Vocabularul slujirii ar putea fi confundat cu aservirea unei persoane, dar în Biblie exprimă o relaţie specială cu Dumnezeu. De fapt, numele „slujitorul lui Dumnezeu” este un titlu biblic de onoare. Domnul îl numeşte „slujitorul meu” pe unul pe care îl cheamă să colaboreze cu încredere şi smerenie la planul său de iubire pentru umanitate (cf. Is 52). În acest sens, Maria din Nazaret este „slujitoare”. Ea aderă total la voinţa lui Dumnezeu. Aici se găseşte izvorul bucuriei sale şi a noastre. Credinţa Mariei este credinţa poporului lui Dumnezeu: o credinţă umilă ce se aprofundează tot mai mult în momentele întunecate şi în încercările vieţii. Datorită acestei slujiri susţinute de credinţă Maria este proclamată fericită.

10. Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic
În cântarea „Magnificat” Fecioara Maria îl preamăreşte pe Domnul pentru că „i-a făcut lucruri mari”. Mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu, de la crearea lumii până la desăvârşirea ei finală. Este înainte de toate meritul lui Dumnezeu faptul că Maria, deşi de condiţie modestă, a fost aleasă să devină Mamă a Răscumpărătorului. Datorită acestui act de predilecţie gratuită din partea lui Dumnezeu, credincioşii îi rezervă Fecioarei Maria un loc de cinste alături de Isus: în biserici, în sanctuare şi capele, în case, la colţuri de stradă, pe înălţimi de dealuri şi vârfuri de munţi, dar mai ales în rugăciunile Bisericii, în rugăciunea şi în viaţa lor. Pe de altă parte şi noi suntem aleşi de Dumnezeu în mod gratuit. Şi nouă ne-a făcut lucruri mari. Lui îi datorăm existenţa şi darul de a fi fii ai săi. Maria este aurora şi pârga omenirii salvate de Dumnezeu. Noua umanitate se naşte din bunăvoinţa şi milostivirea lui Dumnezeu care întră în istoria lumii şi o ridică din cădere.

11. Dumnezeu înalţă pe cei mici
Cum intervine Dumnezeu pentru salvarea omenirii? Răspunde Maria din Nazaret: Domnul „îi risipeşte pe cei mândri în cugetul inimii lor. Îi dă jos de pe tron pe cei puternici şi îi înălţă pe cei smeriţi; pe cei flămânzi îi copleşeşte cu bunuri, iar pe cei bogaţi îi lasă cu mâinile goale”. Şi asta pentru ca să fie clar pentru toţi că, ceea ce contează pentru ca o viaţă să devină mare, nu-i abundenţa sau puterea sau onoarea lumii, dar comuniunea cu Dumnezeu: aderarea totală la voinţa sa sfântă. De aceea, Maria este peste toate făpturile pentru că a ajuns la deplina comuniune cu Dumnezeu pe pământ şi în cer. Dumnezeu răstoarnă aşteptările omeneşti. Dă măreţie unei femei umile dar bogate în „har”, adică în iubirea lui Dumnezeu. El îi ridică în slavă pe toţi cei care i se încredinţează cu smerenie.

12. Semn de speranţă sigură şi de mângâiere
Ridicarea Mariei cu trupul şi sufletul la cer aruncă o rază de lumină asupra viitorului nostru. Avem menirea de a fi nu numai cu sufletul dar şi cu trupul alături de Domnul. Misterul glorificării Mariei afirmă unitatea fiinţei umane, destinată în totalitate să participe la slava lui Dumnezeu. Prin misterul acestei sărbători încep să se realizeze cerurile noi şi pământul nou. Ierusalimul ceresc începe să fie populat de pământeni în stare să guste viaţa fericită de pace, dreptate şi iubire pregătită de Dumnezeu celor care îl iubesc. „Măreşte suflete al meu pe Domnul - Magnificat anima mea Dominum - Μεγαλύνει ἡ ψυχή μου τὸν κύριον”, este şi cântarea noastră, cântarea întregii umanităţi, văzând cum Dumnezeu se apleacă asupra celor smeriţi, bărbaţi şi femei, luându-i cu sine în cer pentru a deveni apropiaţii săi, prieteni şi rude ale sale. Amintim aici episodul în care Isus aruncând privirea asupra celor care şedeau în jurul său, a zis: „Iată, mama mea şi fraţii mei. Căci oricine face voia Tatălui meu care este în ceruri, acela îmi este frate, soră şi mamă” (cf. Mc 3,34). Maria, Maica Domnului şi a noastră este cea dintâi care a fost ridicată în slava cerească. Planul lui Dumnezeu este precis. Urmează fiii, potrivit milostivirii lui Dumnezeu din neam în neam, chemaţi să o însoţească pe Mama lor la înviere.

13. Sfânta Împărtăşanie, chezăşia gloriei viitoare
Ori de câte orii celebrăm sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, graţie Duhului Sfânt, Dumnezeu înfăptuieşte în noi puţin câte puţin planul său şi ne transformă în Trupul lui Cristos. Îmbrăcaţi în Cristos trăim în speranţa neclintită că vom putea lua parte cu toată existenţa noastră la viaţa sa nemuritoare. Sfânta Împărtăşanie este pâine de viaţă veşnică pentru comuniunea cu Isus Cristos pe care Maria l-a purtat la inima ei, de aceea ea trăieşte alături de el în identitatea ei de mamă. Primirea trupului şi sângelui Domnului este chezăşia vieţii veşnice pentru fiecare fiu al Mariei, întrucât slujitor credincios al lui Dumnezeu.

14. Rugăciunea Bisericii
Noi cinstim, Maică a lui Dumnezeu glorioasa ta înălţare la cer. De pe tronul tău de regină, caută spre noi cei de pe pământ şi dezlipeşte inimile noastre de cele pământeşti, ca să trăim ca adevăraţi fii ai lui Dumnezeu. Bucură-te, Mireasă preacurată a Duhului Sfânt, care ai fost înzestrată de El cu iubirea cea mai desăvârşită. Te rugăm, atrage-ne pe urmele tale, întăreşte hotărârile noastre bune, învaţă-ne să fim totdeauna plăcuţi lui Dumnezeu, ca să putem să ne bucurăm şi noi de slava cea veşnică împreună cu tine. Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi-n ceasul morţii noastre. Amin.

(Vatican News – Anton Lucaci, material omiletic de luni 13 august 2018)

13 august 2018, 10:06