Versiune Beta

Cerca

Vatican News
Giornata internazionale contro la schiavitu infantile Traficul de persoane este tema din acest an a Zilei vieţii, din Aglia şi Ţara Galilor, celebrează duminică, 17 iunie 

Papa Francisc: Ascultaţi strigătul de ajutor al victimelor traficului de persoane

Să fie ascultat strigătul de ajutor al victimelor traficului de persoane! Acesta este apelul papei Francisc conţinut în Mesajul pentru Ziua vieţii, iniţiativă anuală a Conferinţei Episcopale din Anglia şi Ţara Galilor, celebrată duminică 17 iunie.
17 iunie: Ziua vieţii în Anglia şi Ţara Galilor

Anca Mărtinaş - Cetatea Vaticanului

17 iunie 2018 – Vatican News. Biserica din Anglia şi Ţara Galilor celebrează duminică, 17 iunie, Ziua vieţii, iniţiativă  promovată anual de Conferinţa Episcopală din Anglia şi Ţara Galilor. Tema din acest an, dedicată victimelor traficului de persoane, este destinată sensibilizării opiniei publice din insulele britanice "asupra semnificaţiei şi valorii vieţii omeneşti în orice fază şi condiţie".

Cu ocazia celebrării Zilei vieţii, Sfântul Părinte a trimis un mesaj episcopatului din Anglia şi Ţara Galilor în care înalţă o rugăciune către Dumnezeul Milostivirii astfel încât – prin mijlocirea sfintei Iosefina Bakhita,  protectoare a victimelor traficului de persoane şi a sclaviei moderne – ca "lanţurile sclaviei lor" să fie rupte.

Sfântul părinte se roagă pentru ca "Dumnezeu să-i elibereze pe toţi cei care au fost ameninţaţi, răniţi sau maltrataţi de traficul de persoane şi să-i mângâie pe cei care au supravieţuit unor astfel de inumanităţi.

Atenţie faţă de săraci şi faţă de victimele formelor moderne de sclavie

Într-o notă de presă, episcopii englezi au explicat iniţiativa amintit cuvintele papei Francisc din ultima Exortaţie apostolică "Gaudete et Exsultate" referitoare la demnitatea omului. Aceasta se referă îndeosebi la partea în care pontiful afirmă că apărarea celui nevinovat, încă nenăscut, trebuie să fie clară, fermă şi însufleţită, fiind în joc demnitatea vieţii omeneşti, care este întotdeauna sacră. Însă, în aceiaşi măsură este sacră şi viaţa celor săraci, cărora le-a fost dată posibilitatea să se nască, dar care se confruntă cu situaţii de mizerie, de abandonare şi excluziune, ajungând să fie victime ale traficului de persoane, ale eutanasiei ascunse destinate celor bolnavi şi vârstnici, ale privaţiunii de îngrijiri şi ale noilor forme de sclavie, de marginalizare şi de debarasare.  

17 iunie 2018, 09:48