Mesaj al papei Francisc către participanții la capitolul general al Ordinului franciscan al Fraților minori Mesaj al papei Francisc către participanții la capitolul general al Ordinului franciscan al Fraților minori 

Reînnoirea viziunii și îmbrățișarea viitorului: papa Francisc, Fraților Minori Franciscani

Sâmbătă, 17 iulie 2021, Sfântul Părinte a transmis un mesaj participanților la capitolul general al Ordinului Franciscan al Fraților Minori. Aflate sub conducerea noului ministru general, Fratele Massimo Giovanni Fusarelli, lucrările adunării generale a ordinului se desfășoară în aceste zile sub genericul ”Ridică-te și Cristos te va lumina!”. Papa afirmă în mesaj că, la fel ca în viața Sfântului Francisc din Assisi, cei din urmă sunt ”învățătorii noștri”.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
17 iulie 2021 – Vatican News
. Papa Francisc a transmis sâmbătă un mesaj participanților la capitolul general al Ordinului Franciscan al Fraților Minori. După cum ați fost informați, acest ordin și-a ales zilele trecute noua conducere și noul ministru general în persoana Fratelui italian Massimo Giovanni Fusarelli.

”De multe luni, din cauza pandemiei”, remarcă papa în mesajul său, ”ne ducem viața în situații de urgență, izolare și suferință”. Adunarea generală a ordinului Fraților Minori, de altfel, își propune ”reînnoirea viziunii” și ”îmbrățișarea viitorului”, participanții lăsându-se călăuziți de cuvintele Sfântului Apostol Paul: ”Ridică-te, și Cristos te va lumina!” (Efeseni 5,14).

O reînnoire a viziunii a avut loc, notează pontiful, și în viața tânărului Francisc din Assisi după întâlnirea cu leproșii, când ”ceea ce era amar s-a preschimbat în dulceață pe plan sufletesc și trupesc” (cf. Testament, 1-4). Dumnezeu, spune papa Francisc, i-a atins inima lui Francisc prin milostivirea oferită celor care suferă și ”continuă să atingă inimile noastre prin întâlnirea cu ceilalți, mai ales cu persoanele mai nevoiașe. Reînnoirea viziunii voastre nu poate să plece decât de la această privire nouă cu ajutorul căreia să-l contempli pe fratele sărac și marginalizat, semn, aproape sacrament, al prezenței lui Dumnezeu”.

Asemenea altor ordine călugărești și congregații religioase, Ordinul Fraților Minori – recunoaște papa Francisc în mesajul său – trebuie să înfrunte provocarea scăderii numerice și a îmbătrânirii. Cu toate acestea, îndeamnă papa mai departe, ”nu lăsați ca neliniștea și teama să vă împiedice în a vă deschide inimile și mințile la reînnoire și la revitalizarea pe care Duhul lui Dumnezeu o trezește în voi și între voi. Aveți o ereditate spirituală de o bogăție inestimabilă, înrădăcinată în viața evanghelică și caracterizată de rugăciune, fraternitate, sărăcie, minoritate și itineranță. Nu uitați că o privire reînnoită, capabilă să ne deschidă la viitorul lui Dumnezeu, o primim de la apropierea de cei săraci, victime ale modernelor forme de sclavie, de refugiați și de cei excluși ai acestei lumi. Ei sunt învățătorii voștri: îmbrățișați-i așa cum a făcut Sfântul Francisc!”.

 

17 iulie 2021, 14:51