Călătoria papei în Liban, o ipoteză în lucru: Sala de Presă a Sfântului Scaun
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
6 aprilie 2022 – Vatican News. O posibilă călătorie a papei Francisc în Liban este, pentru moment, ”o ipoteză în lucru”: a spus directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Matteo Bruni, într-un răspuns solicitat de jurnaliști referitor la eventualitatea unei călătorii a Sfântului Părinte în Țara Cedrilor. Știrea privind vizita papei Francisc în Liban a fost dată în 5 aprilie a.c. pe Twitter de președintele libanez Michel Aoun. ”Libanezii”, se citește în tweet-ul președintelui Aoun, ”așteaptă de mult timp această vizită ca să-și exprime gratitudinea pentru atenția Sanctității Sale față de Liban și ca să-i mulțumească pentru inițiativele pe care le-a întreprins în favoarea țării, precum și pentru rugăciunile pe care le-a oferit pentru pacea și stabilitatea” Libanului.
Suveranul Pontif l-a primit în Vatican pe președintele libanez în 21 martie a.c., iar succesiv, Aoun a avut o întrevedere cu cardinalul secretar de stat Pietro Parolin și cu arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretarul pentru Raporturile cu Statele. Sala de Presă a informat atunci că pe agenda colocviilor s-a aflat, printre altele, chestiunea consecințelor dezastruoase ale exploziei din portul Beirutului, din 4 august 2020, și cererea de dreptate și adevăr exprimată de familiile victimelor.
La rândul său, papa Francisc și-a manifestat de mai multe ori voința de a merge în Liban, fie cu ocazia primei comemorări anuale a dezastrului din 4 august, fie în contextul Zilei de Rugăciune și Reflecție pentru Liban, primind anul trecut în Cetatea Vaticanului patriarhii și capii Bisericilor răsăritene libaneze, cât și la întoarcerea din Irak, când a dezvăluit promisiunea făcută în scris cardinalului Bechara Rai de a merge în Liban.
Țara Cedrilor a primit călătoria apostolică a papei Ioan Paul al II-lea în 1997 și a papei Benedict al XVI-lea în 2012. Primul papă care a fost în Liban este Paul al VI-lea, în 1964, cu ocazia unei escale de o oră la Beirut înainte de a ajunge în India pentru Congresul Euharistic de la Bombay.