Bazilica Sfântului Mormânt din Ierusalim Bazilica Sfântului Mormânt din Ierusalim 

Colecta din Vinerea Mare pentru Ţara Sfântă: scrisoare a cardinalului Sandri

«De fiecare dată, în Săptămâna Sfântă devenim, în mod ideal, pelerini la Ierusalim şi contemplăm misterul Domnului nostru Isus Cristos, mort şi înviat. Apostolul Paul, care a trăit o experienţă vie şi personală a acestui mister, în Scrisoarea către Galateni merge până într-acolo încât spune: "Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine" (Gal 2, 20). Ceea ce a trăit Apostolul este, de asemenea, fundamentul unui nou model de fraternitate care derivă din lucrarea de împăcare şi pacificare pe care Cel Răstignit o împlineşte între toate popoarele, după cum scrie sfântul apostol Paul în Scrisoarea către Efeseni.» Astfel începe cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, scrisoarea privind colecta din Vinerea Mare.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

11 martie 2021 – Vatican News.
«În cursul anului 2020» – continuă cardinalul – «papa Francisc a dorit să ne amintească de consecinţele acestui dar al împăcării şi a făcut-o prin enciclica "Fratelli tutti". Prin acest text, pornind de la mărturia profetică propusă de sfântul Francisc de Assisi, papa Francisc vrea să ne ajute să citim în lumina principiului fraternităţii toate relaţiile şi aspectele vieţii noastre: aspectul religios, economic, ecologic, politic, comunicativ. Fundamentul faptului că suntem cu toţii fraţi şi surori se află chiar pe Calvar, locul în care, prin darul iubirii în cel mai înalt grad, Domnul Isus a întrerupt spirala vrăjmăşiei, a rupt cercul vicios al urii şi a deschis pentru fiecare bărbat şi pentru fiecare femeie calea de împăcare cu Tatăl, între fiecare persoană, şi cu însăşi realitatea creaţiei.»

Oprindu-se asupra situaţiei dificile din întreaga lume, creată de pandemia de coronavirus, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale a amintit imaginea străzilor pustii din jurul Sfântului Mormânt şi din Ierusalimul Vechi, imagine regăsită şi în Piaţa San Pietro, în acel 27 martie 2020, când papa Francisc păşea singur spre Crucifix, pentru a implora sfârşitul pandemiei pentru întreaga lume unită de aceiaşi suferinţă.
    
«A fost, aşadar, un an de încercare şi pentru Oraşul Sfânt al Ierusalimului, pentru Ţara Sfântă, şi pentru mica comunitate creştină care trăieşte în Orientul Mijlociu, care doreşte să fie lumina, sarea şi plămada Evangheliei» – scrie cardinalul Sandri. «În 2020» – se spune în continuare scrisorii – «creştinii din acele ţări au suferit o izolare care i-a făcut să se simtă şi mai îndepărtaţi, rupţi de contactul vital cu fraţii lor din diferite ţări ale lumii. Aceştia au suferit pierderea locurilor de muncă, din cauza absenţei pelerinilor şi, în consecinţă, a fost afectată demnitatea de a asigura traiul familiilor şi al copiilor. În multe ţări, persistenţa războiului şi a sancţiunilor au exacerbat efectele pandemiei. În plus, o parte din ajutorul economic pe care colecta "Pro Terra Sancta" îl garantează în fiecare an a încetat, tot din cauza dificultăţilor legate de efectuarea colectei în multe ţări, în 2020.»
Amintind că papa Francisc a oferit tuturor creştinilor figura bunului samaritean ca model de caritate activă, de iubire întreprinzătoare şi de susţinere, stimulându-ne să reflectăm la diferitele atitudini ale personajelor din parabolă, cardinalul Sandri a citat din enciclica "Fratelli tutti" în care suntem îndemnaţi să ne întrebăm cu care dintre personajele parabolei ne identificăm. (cf "Fratelli tutti", 64)

«Fie ca această colectă pentru Ţara Sfântă, din 2021, să fie pentru toţi o ocazie de a nu-şi întoarce privirea, de a nu trece peste, de a nu ignora situaţiile de nevoie şi dificultate ale fraţilor şi surorilor noastre care trăiesc în Locurile Sfinte» – îndeamnă cardinalul Sandri în Scrisoarea privind colecta din Vinerea Mare pentru Ţara Sfântă.

«Dacă acest mic gest de solidaritate şi împărţire (sfântul Paul şi sfântul Francisc din Assisi l-ar numi "restituire") ar lipsi atunci va fi şi mai dificil pentru mulţi creştini din acele ţări să reziste tentaţiei de a-şi părăsi ţara, va fi şi mai dificilă sprijinirea parohiilor în vederea misiunii lor pastorale şi a continuării activităţii educaţionale în şcolile creştine şi implicarea socială în favoarea celor săraci şi suferinzi» – evidenţiază cardinalul Sandri.

Prelatul a amintit suferinţele multor persoane strămutate, a refugiaţilor care au fost constrânşi să-şi părăsească casele din cauza războiului şi care necesită o mână întinsă şi prietenoasă care să verse balsamul consolării asupra rănilor lor. În finalul scrisorii, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale scrie:

«În acest scenariu dificil, marcat de absenţa pelerinilor, simt datoria de a-mi asuma cuvintele pe care apostolul neamurilor le-a adresat corintenilor în urmă cu două mii de ani, îndemnându-vă la o solidaritate care nu se bazează pe filantropie, ci pe motivaţii cristologice: "Căci voi cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Cristos, care, pentru voi, deşi era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogăţiţi" (2 Corinteni 8, 9). Şi, după ce a reamintit principiul egalităţii, al solidarităţii şi al schimbului de bunuri materiale şi spirituale, apostolul adaugă cuvinte, elocvente astăzi ca şi atunci, şi care nu au nevoie de niciun comentariu: "Însă eu vă spun aceasta: cine seamănă cu zgârcenie va şi secera cu zgârcenie, dar cine seamănă cu generozitate va şi secera cu generozitate.  [Să dea] fiecare aşa cum a hotărât în inima sa; nu cu amărăciune sau cu silă, căci Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dă cu bucurie. Iar Dumnezeu poate să prisosească în voi orice fel de har aşa încât, având totdeauna şi pretutindeni tot ce vă trebuie, să prisosiţi în orice faptă bună, după cum este scris" (2 Cor 9, 6-8).»





11 martie 2021, 12:33