Mesaj al papei Francisc transmis lui Jon Fosse, Premiul Nobel pentru literatură din 2023
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
11 decembrie 2023 – Vatican News. A avut loc duminică, 10 decembrie a.c. la Stockholm ceremonia înmânării Premiului Nobel pentru literatură scriitorului norvegian Jon Fosse. Potrivit tradiției, ceremonia s-a desfășurat la Academia Regală Suedeză, în prezența regelui Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei.
”Am crezut dintotdeauna că scrierile pot să salveze vieți, poate că au salvat-o chiar pe a mea. Și dacă scrierile mele ar putea să fie doar o contribuție pentru a salva viața celorlalți, nimic nu m-ar face mai fericit”, a spus scriitorul norvegian, în cadrul discursului oficial prezentat pe 7 decembrie a.c. la Academia Regală Suedeză din Stockholm. Scriitorul, care abordează în operele sale chiar tema sinuciderii, se referea la faptul că a fost adânc mișcat de mărturiile unor cititori ai săi care i-au spus că scrierile lui ”le-au salvat pur și simplu viața”. Jon Fosse, convertit în urmă cu vreo zece ani la credința catolică după ce a fost ateu și marxist, a încheiat discursul său mulțumindu-i lui Dumnezeu.
La scurt timp după ce s-a anunțat că Jon Fosse a fost desemnat câștigător al ediției din 2023 al Premiului Nobel pentru literatură, papa Francisc i-a transmis un scurt mesaj de felicitare. Mesajul a fost trimis pe 18 octombrie a.c. și a fost publicat pe site-ul web al Bisericii catolice din Norvegia. ”Vă scriu”, afirmă papa în mesaj, ”ca să vă felicit pentru decernarea Premiului Nobel pentru literatură 2023 și ca să-mi exprim aprecierea pentru faptul că delicata mărturie de credință și vocea literară angajată a Dumneavoastră vor ajunge acum la un public mai vast. În mod special, am încrederea că abilitatea Dumneavoastră de a evoca harul, pacea și iubirea lui Dumnezeu atotputernicul în lumea noastră, deseori atât de întunecată, va îmbogăți cu siguranță vieților celor care împărtășesc pelerinajul credinței. Asigurându-vă că vă amintesc în rugăciunile mele”, încheie papa Francisc, ”invoc din inimă asupra Dumneavoastră belșugul binecuvântărilor cerești”.
După cum se citește pe site-ul Bisericii catolice din Norvegia, Premiul Nobel pentru literatură a mărturisit că nu se aștepta să primească un salut direct de la papa Francisc și că a fost surprins, fericit și mișcat atunci când a primit acest mesaj.
Născut în 1959 la o fermă retrasă din apropierea orășelului norvegian Strandebarm, Jon Fosse a scris romane, opere de teatru, poezii, eseuri și cărți pentru copii. A primit pentru acestea cele mai importante premii din țara natală și de la nivel internațional. Multe din operele sale, precum ”Roșu, negru” și ”Numele celălalt”, au fost traduse în peste patruzeci de limbi.
Mai nou, scrierile sale sunt în curs de traducere și în limba română (vezi Editura Pandora). Potrivit site-ului bookhub.ro, presa internațională a elogiat literatura lui Jon Fosse, remarcând, de exemplu, faptul că proza lui este ”mistică, spirituală, perfect meșteșugită”, dar și că în scrierile lui, ”Dumnezeu devine o forță estetică greu de stăpânit, explozivă, invizibilul din ceea ce este vizibil”.
Tocmai capacitatea lui Jon Fosse de a spune ”cele nespuse”, cu ajutorul unor piese de teatru și al unei proze ”inovatoare”, a fost justificarea prin care Comitetul Premiului Nobel pentru literatură i-a atribuit anul acesta râvnita distincție.