Papa Francisc: Fie ca Dumnezeu să convertească inimile celor violenți!
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 31 octombrie 2022. „Fie ca Dumnezeu să convertească inimile celor violenți!” Astfel s-a rugat Sfântul Părinte duminică, după rugăciunea antifonului marian „Angelus”, referindu-se la dublul atentat cu mașină capcană, înfăptuit sâmbătă, pe o stradă foarte aglomerată din capitala țării.
„În timp ce celebrăm victoria lui Cristos asupra răului și a morții, să ne rugăm pentru victimele atacului terorist care, la Mogadishu, a ucis peste o sută de persoane, inclusiv mulți copii” – a spus pontiful.
În urmă cu cinci ani, în octombrie 2017, în aceiași țară, populația a trăit drama unui alt masacru, în urma căruia și-au pierdut viața 500 de persoane, iar peste 200 au fost rănite.
Atacul de sâmbătă a fost revendicat de gruparea al-Shabaab, legată de al-Qaeda, care declarase anterior că își va continua activitățile teroriste până la crearea unui stat islamic guvernat de legea Sharia.