Să nu uităm de terapia memoriei, de amintirile care vindecă: Papa, la Spitalul „A. Gemelli”
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 5 noiembrie 2021. În omilia celebrării euharistice, pontiful s-a oprit asupra numelui dat acestei Universități Catolice, amintind că este dedicată Preasfintei Inimi a lui Isus, căreia îi este dedicată și prima vineri din lună. Sfântul Părinte a evidențiat trei cuvinte – amintire, pasiune și mângâiere – care sunt legate de Preasfânta Inimă a lui Isus și de misiunea celor care se formează în acea Universitate din punct de vedere profesional și uman.
Referindu-se la „amintire”, papa Francisc a subliniat necesitatea de a nu uita ceea ce a făcut pentru noi Isus, care s-a jertfit pe sine; de a ne aminti de inima sa, întruchipare a milostivirii, a bunătății, a gratuității, a iubirii necondiționate.
Sfântul Părinte a evidențiat totodată importanța capacității de „a ne emoționa”, de a simți compasiune, în ciuda alergăturilor și a grijilor zilnice și continui, îndemnându-ne să nu pierdem memoria legată de propriile rădăcini, de cei care ne-au iubit, ne-au îngrijit, ne-au crescut. „Cred că, în această perioadă de pandemie, este bine să ne amintim chiar și cele mai dureroase momente: nu pentru a ne întrista, ci pentru a nu uita și pentru a ne călăuzi alegerile în lumina unui trecut foarte recent”, a spus pontiful, explicând în sinteză modalitatea de funcționare a memoriei: „Simplificând, am putea spune că ne amintim de cineva sau de ceva atunci când ne atinge inima, când amintirea se leagă de o specială afecțiune primită sau de lipsa de afecțiune. Ei bine, Inima lui Isus ne vindecă memoria, pentru că o aduce înapoi la afecțiunea de fond. O înrădăcinează pe cea mai solidă bază. Ne amintește că, indiferent ce ni se întâmplă în viață, suntem iubiți. Da, suntem ființe iubite, copii pe care Tatăl îi iubește mereu și în orice caz, frați și surori pentru care bate Inima lui Cristos. De fiecare dată când privim în acea Inimă, ne descoperim ‚înrădăcinați și întemeiați în iubire’ (...)”.
Papa Francisc a îndemnat la cultivarea acestei memorii, care ne întărește, „mai ales când ne lăsăm priviți și iubiți de El în adorație”, îndemnându-ne de asemenea „să cultivă, între noi arta de a ne aminti, de a prețui chipurile pe care le întâlnim”. „Mă gândesc la zilele obositoare din spital, de la universitate, de la serviciu. Riscăm ca totul să treacă fără urmă sau să rămână doar oboseala și oboseala.
Este bine ca seara să trecem în revistă chipurile pe care le-am întâlnit, zâmbetele pe care le-am primit, cuvintele bune.
Ele sunt amintiri de dragoste și ajută memoria noastră să se regăsească. Cât de importante sunt aceste amintiri în spitale! Ele pot da sens zilei unui bolnav. O vorbă frățească, un zâmbet, o mângâiere pe obraz: acestea sunt amintiri care vindecă în interior, care fac bine la inimă. Să nu uităm de terapia memoriei!”.
