În luna noiembrie, papa Francisc se roagă în special pentru cei afectați de depresie (VIDEO)

(Video subtitrat în limba română) Persoanele afectate de depresie sunt în rugăciunea papei Francisc din luna noiembrie a anului curent: a anunțat Rețeaua Mondială de Rugăciune a Papei într-un mesaj video care însoțește intenția lunară de rugăciune a Sfântului Părinte. Alături de o necesară însoțire psihologică a acestor persoane, papa subliniază importanța apropierii acestora de cuvintele lui Isus, care îi cheamă să găsească odihnă ”pe toți cei osteniți și împovărați” (cf. Matei 11,28).

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
03 noiembrie 2021 – Vatican News
. La intenția de rugăciune a lunii noiembrie a anului curent, papa Francisc îndeamnă întreaga Biserică să se roage pentru persoanele afectate de depresie. Potrivit unor estimări globale, peste 120 de milioane de persoane sunt afectate de depresie, iar adulții tineri se confruntă cu un moment depresiv înainte de a împlini vârsta de 24 de ani. Efectele pandemiei de Covid-19 au accentuat consecințele nefaste ale acestui fenomen, ducând, în primul rând, la deteriorarea relațiilor interpersonale. Nici populația din România nu este străină de aceste probleme, care în ultimii ani au dus la un ritm de creștere îngrijorător a episoadelor depresive majore.

În mesajul video care însoțește intenția de rugăciune a lunii curente, papa Francisc îndeamnă la o mai mare atenție față de aceste persoane, inclusiv prin simpla lor ascultare în tăcere, dar și o mai mare apropiere de cuvintele lui Isus, din moment ce suportul spiritual are o contribuție decisivă la depășirea acestor afecțiuni.

Papa Francisc: «Volumul mare de muncă și stresul fac în așa fel încât multe persoane simt o epuizare extremă, o epuizare mentală, emotivă, afectivă și fizică. Tristețea, apatia, oboseala spirituală sfârșesc prin a lua în stăpânire viața persoanelor, care se simt depășite de ritmul vieții actuale.

Să încercăm să fim alături de cel epuizat, de cel descurajat, fără speranță, deseori ascultându-l pur și simplu în tăcere, pentru că nu putem să mergem și să-i spunem unei persoane: ”Nu, viața nu e așa, ascultă-mă, îți dau eu rețeta”. Nu există o rețetă.

Apoi, să nu uităm, că alături de o necesară însoțire psihologică, utilă și eficace, ajută și cuvintele lui Isus. Îmi vine în minte și în inimă fraza: ”Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă!”.

Să ne rugăm pentru ca persoanele care suferă de depresie sau de ”burn-out” să afle în toți susținerea și lumina care să le deschidă la viață».

03 noiembrie 2021, 18:49