Colocviu al papei Francisc cu episcopii italieni: ”Fericirile” episcopului, dar și ale creștinului

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
23 noiembrie 2021 – Vatican News. Papa Francisc a luat parte în după-amiaza de luni, 22 noiembrie a.c., la deschiderea lucrărilor celei de-a 75-a adunări plenare extraordinare a Conferinței Episcopale Italiene. Potrivit unui comunicat al Sălii de Presă a Sfântului Scaun, papa a ajuns cu câteva minute înainte de ora 16.00 la Hotelul Ergife, din Roma, unde se desfășoară adunarea plenară. Pontiful a avut o întâlnire ”în formă strict privată” cu episcopii italieni, care continuă lucrările plenarei până în 25 noiembrie.

La începutul conversației sale cu episcopii italieni, papa a împărțit acestora o imagine cartonată cu Isus, Bunul Păstor, având pe verso un text meditativ intitulat ”Fericirile episcopului”. Întâlnirea cu episcopii Conferinței Episcopale Italiene s-a încheiat cu câteva minute înainte de ora 18.00.

Compoziția urmează dinamica așa-numitelor ”macarisme” (fericirile) din Predica lui Isus de pe Munte (cf. Matei 5-7) și exprimă, într-un anume fel, o posibilă concretizare a misiunii pe care episcopul o are de îndeplinit înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor din societatea actuală.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, textul cu ”Fericirile episcopului”, din convingerea că, exceptând unele atribuții specifice episcopului, meditația poate sugera un adevărat program de viață pentru fiecare creștin.

«Fericirile Episcopului
Fericit Episcopul care face din sărăcie și din împărțirea cu ceilalți stilul său de viață, pentru că, prin mărturia sa, construiește Împărăția cerurilor.

Fericit Episcopul care nu se teme să aibă o față brăzdată de lacrimi, pentru ca în ele să se poată oglindi suferințele oamenilor și ostenelile prezbiterilor, aflând în îmbrățișarea cu cel care suferă consolarea lui Dumnezeu.

Fericit Episcopul care consideră slujirea sa un serviciu, nu o putere, făcând din blândețe tăria sa, acordând tuturor dreptul de cetățenie în inima sa pentru a locui pe pământul făgăduit celor blânzi.

Fericit Episcopul care nu se închide în palatele de conducere, care nu devine un birocrat atent mai mult la statistici decât la fețele oamenilor, atent mai mult la proceduri decât la poveștile lor de viață, dar se străduiește să lupte alături de om pentru visul dreptății lui Dumnezeu, pentru că Domnul, întâlnit în tăcerea rugăciunii zilnice, va fi pâinea sa.

Fericit Episcopul pe care îl doare mizeria lumii, care nu se teme să-și murdărească mâinile cu noroiul din sufletul oamenilor pentru a găsi în el aurul lui Dumnezeu, care nu se scandalizează de păcatul și de fragilitatea celuilalt fiind conștient de propria mizerie, pentru că privirea Celui răstignit și înviat va fi pentru el sigiliu de nemărginită iertare.

Fericit Episcopul care îndepărtează duplicitatea inimii, care evită orice dinamică ambiguă, care visează binele chiar și în mijlocul răului, pentru că va fi capabil să se bucure de chipul lui Dumnezeu, găsindu-i oglindirea în orice baltă din cetatea oamenilor.

Fericit Episcopul făcător de pace, care însoțește căile împăcării, care seamănă în inima prezbiteriului sămânța comuniunii, care însoțește societatea divizată pe cărarea reconcilierii, care îi ia de mână pe toți bărbații și femeile de bună voință pentru a construi fraternitatea: Dumnezeu îl va recunoaște ca pe un fiu al său.

Fericit Episcopul care, pentru cauza Evangheliei, nu se teme să meargă împotriva curentului, întărindu-și fața cu hotărâre, asemenea lui Cristos îndreptat spre Ierusalim, fără a se lăsa oprit de neînțelegeri și obstacole, pentru că știe că Împărăția lui Dumnezeu merge înainte în contradicția lumii.»

Aici, textul în original (italiană):

LE BEATITUDINI DEL VESCOVO

Beato il Vescovo che fa della povertà e della condivisione il suo stile di vita, perché con la sua testimonianza sta costruendo il regno dei cieli.

Beato il Vescovo che non teme di rigare il suo volto con le lacrime, affinché in esse possano specchiarsi i dolori della gente, le fatiche dei presbiteri, trovando nell’abbraccio con chi soffre la consolazione di Dio.

Beato il Vescovo che considera il suo ministero un servizio e non un potere, facendo della mitezza la sua forza, dando a tutti diritto di cittadinanza nel proprio cuore, per abitare la terra promessa ai miti.

Beato il Vescovo che non si chiude nei palazzi del governo, che non diventa un burocrate attento più alle statistiche che ai volti, alle procedure che alle storie, cercando di lottare a fianco dell’uomo per il sogno di giustizia di Dio perché il Signore, incontrato nel silenzio della preghiera quotidiana, sarà il suo nutrimento.

Beato il Vescovo che ha cuore per la miseria del mondo, che non teme di sporcarsi le mani con il fango dell’animo umano per trovarvi l’oro di Dio, che non si scandalizza del peccato e della fragilità altrui perché consapevole della propria miseria, perché lo sguardo del Crocifisso Risorto sarà per lui sigillo di infinito perdono.

Beato il Vescovo che allontana la doppiezza del cuore, che evita ogni dinamica ambigua, che sogna il bene anche in mezzo al male, perché sarà capace di gioire del volto di Dio, scovandone il riflesso in ogni pozzanghera della città degli uomini.

Beato il Vescovo che opera la pace, che accompagna i cammini di riconciliazione, che semina nel cuore del presbiterio il germe della comunione, che accompagna una società divisa sul sentiero della riconciliazione, che prende per mano ogni uomo e ogni donna di buona volontà per costruire fraternità: Dio lo riconoscerà come suo figlio.

Beato il Vescovo che per il Vangelo non teme di andare controcorrente, rendendo la sua faccia “dura” come quella del Cristo diretto a Gerusalemme, senza lasciarsi frenare dalle incomprensioni e dagli ostacoli perché sa che Il Regno di Dio avanza nella contraddizione del mondo. .