Papa Francisc, la „Angelus”: Se poate face mult cu puținul pe care-l oferim

La rugăciunea antifonului marian “Angelus”, de duminică 25 iulie, din Piața San Pietro, papa Francisc s-a oprit asupra Evangheliei din liturgia duminicii în care se relatează despre episodul înmulțirii pâinilor și a peștilor, cu care Isus a hrănit circa cinci mii de persoane care veniseră să-l asculte. (cf In 6, 1-5).

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 25 iulie 2021. “Este interesat de văzut cum are loc această minune” – a spus pontiful, observând că “Isus nu creează pâinea și peștii din nimic, ci acționează pornind de la ceea ce-i aduc discipolii. Unul dintre ei spune: "Este aici un copilaş care are cinci pâini de orz şi doi peştişori. Însă ce sunt acestea pentru atâția?" (versetul 9). Este puțin, este aproape nimic, dar pentru Isus este suficient”.

În cuvântul său de învățătură, pontiful ne-a sugerat să ne punem în locul acelui copilaș căruia discipolii îi cer să împartă tot ceea ce are de mâncare. „Pare o propunere lipsită de sens”, a spus pontiful referindu-se la gestul de a priva o persoană, în plus un copilaș, de ceea ce și-a luat cu el de acasă. „De ce să-i iei unuia ceea ce nu este suficient pentru a-i hrăni pe toți? Din punct de vedere uman, este lipsit de logică. Dar nu pentru Dumnezeu. Ba chiar mai mult, tocmai datorită acelui dar gratuit, și tocmai de aceea eroic, Isus a putut să-i hrănească pe toți”. 

„Este o mare învățătură pentru noi” – a spus Sfântul Părinte, referindu-se la faptul „că se poate face mult cu puținul pe care-l punem la dispoziție”.

Papa Francisc: „Ar fi frumos să ne întrebăm în fiecare zi: ‚Ce-i duc astăzi lui Isus?’ El poate face mult cu rugăciunea noastră, cu un gest al nostru de caritate față de alții, chiar cu nimicnicia noastră încredințată milostivirii sale (...). Lui Dumnezeu îi place să acționeze astfel: face lucruri mărețe pornind de la faptele mici, gratuite.”

Pontiful a amintit că toți protagoniștii Bibliei – de la Abraham la Maria, până la copilașul despre care relatează Evanghelia duminicii – demonstrează această logică a ceea ce este mic, a darului. „Logica darului” – a precizat pontiful, este foarte diferită de logica noastră.

Papa Francisc: „Noi încercăm să acumulăm, să înmulțim ceea ce avem; în schimb, Isus cere să donăm, să reducem. Nouă ne place să adăugăm, ne plac adaosurile; lui Isus îi plac scăderile, luarea a ceva pentru a da altcuiva.”

„Noi vrem să multiplicăm pentru noi” – a explicat Sfântul Părinte, amintindu-ne că Isus apreciază când împărțim cu alții. „Este curios” – a observat pontiful – „că în relatările din Evanghelii despre înmulțirea pâinilor nu apare niciodată verbul „a înmulți”. Dimpotrivă, verbele folosite sunt de semn opus: „a frânge”, „a da”, „a împărți” (cf v. 11; Mt 14,19; Mc 6,41; Lc 9,16). Dar nu se folosește verbul „a înmulți”. Adevărata minune, spune Isus, nu este înmulțirea care produce mândrie și putere, ci împărțirea, împărtășirea, care face să crească iubirea și-i dă posibilitatea lui Dumnezeu să împlinească minuni”.

Papa Francisc: “Și în prezent, înmulțirea bunurilor nu rezolvă problemele fără o împărțire echitabilă. Mă gândesc la tragedia foamei care afectează îndeosebi copiii. Se estimează că, în fiecare zi, în lume mor circa șapte mii de copii cu vârste sub cinci ani, din cauza malnutriției. În fața unor astfel de realități scandaloase, Isus ne adresează o cerere, probabil asemănătoare cu cea adresată copilașului din Evanghelie, care nu are un nume și cu care ne-am putea identifica cu toții: “Curaj, dăruiește puținul pe care îl ai, pune la dispoziția lui Isus și a fraților talentele și bunurile tale. Nu vă temeți, nimic nu se va pierde, pentru că, dacă împărțiți cu ceilalți, Dumnezeu înmulțește. Alungă falsa modestie de a te simți inadecvat, ai încredere în mine, în puterea gratuității”.

“Fecioara Maria, care a răspuns ‘da’ la nemaiauzita propunere a lui Dumnezeu, să ne ajute să ne deschidem inima la chemarea Domnului și la nevoile celorlalți” – s-a rugat papa Francisc la finalul cuvântului de învățătură care a însoțit rugăciunea antifonului marian “Angelus” de duminică, 25 iulie, din Piața Sfântul Petru.

După rugăciunea “Angelus”, apel al papei Francisc, în prima Zi mondială a bunicilor și vârstnicilor

„Dragi frați și surori,

Tocmai s-a celebrat Sfânta Liturghie cu ocazia primei Zile mondiale a bunicilor și a persoanelor vârstnice. Aplauze pentru bunicii din toată lumea! Bunici și nepoți, tineri și bătrâni au arătat, împreună, una dintre fețele frumoase ale Bisericii și au manifestat legământul dintre generații.

Vă îndemn să sărbătoriți această zi în fiecare comunitate și să mergeți în vizită la bunici și vârstnici, la cei mai singuri dintre ei, pentru a le transmite mesajul meu, inspirat de făgăduința lui Isus: „Sunt cu voi în fiecare zi”.

Îl rog pe Domnul ca această sărbătoare să ne ajute pe noi, care suntem mai înaintați în vârstă, să răspundem chemării sale în acest anotimp al vieții și să arătăm societății valoarea prezenței bunicilor și a persoanelor vârstnice, mai ales în această cultură a debarasării. Bunicii au nevoie de tineri, iar tinerii au nevoie de bunici: trebuie să discute între ei, trebuie să se întâlnească! Bunicii au seva istoriei care se ridică și-i dă copacului puterea de a crește. Îmi vine în minte –  cred că l-am citat odată – acel vers al unui poet: „Tot ce are copacul în floare vine din partea care este îngropată”. Fără dialog între tineri și bunici, istoria nu continuă, viața nu continuă: este necesar să reluăm acest dialog, iar aceasta este o provocare pentru cultura noastră. Bunicii au dreptul să viseze privind la tineri, iar tinerii au dreptul la curajul profeției alimentându-se din seva bunicilor lor. Vă rugăm să faceți acest lucru: bunicii să se întâlnească cu tinerii, să vorbească, să dialogheze. Acest lucru îi va face pe toți fericiți.”  

 

 

25 iulie 2021, 13:44

”Angelus” este o rugăciune în amintirea perenă a misterului Întrupării recitată de trei ori pe zi - dimineața, la amiază și seara – momente în care se trage clopotele pentru ”Angelus”. Denumirea rugăciunii provine de la primul vers al rugăciunii – ”Angelus Domini nuntiavit Mariae”, ”Îngerul Domnului a vestit Mariei” – care constă în lectura scurtă a trei texte biblice despre Întruparea lui Cristos, după fiecare text recitându-se un ”Bucură-te, Marie” (Lc 1, 26 șu). Această rugăciune este recitată de papa în Piața Sfântul Petru la amiază în zilele de duminică și în solemnități. Înainte de a recita ”Îngerul Domnului”, pontiful ține un scurt discurs pornind de la lecturile biblice de la Sf. Liturghie a zilei. Urmează Binecuvântarea apostolică și saluturile adresate romanilor și peregrinilor. De la Paști până la Rusalii, în loc de ”Angelus” se spune ”Regina Coeli” – ”Bucură-te, regina cerului”,  o rugăciune care amintește de Învierea lui Isus Cristos, la încheierea căreia se recită de trei ori ”Slavă Tatălui” pentru preamărirea Sfintei Treimi. 

Mai multe >