Papa Francisc si Liturghierul Roman pentru diecezele din Zair
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş
2 decembrie 2020 – Vatican News. Volumul a fost prezentat marţi, 1 decembrie 2020, în streaming, pe canalul You Tube al sitului Vatican News. La prezentarea volumului "Papa Francisc şi Missalul Roman pentru Diecezele din Zair" au participat cardinalul Silvano Maria Tomasi şi preotul Bruno Silvestrini, specializat în domeniul teologiei liturgice. Prezentarea a fost moderată de preotul Jean Pierre, responsabil al secţiunii în limba franceză pentru Africa, din cadrul postului Radio Vatican.
În prefaţă, pontiful evidenţiază că volumul prezintă o trimitere la nevoia de a merge mai profund la ceva care atinge sufletul, gândirea, sensibilitatea, lumea culturală a oamenilor, deoarece celebrarea euharistică trebuie să atingă inimile membrilor Bisericii locale şi să fie sugestivă.
«Se simte că în celebrarea conformă ritului zairez vibrează o cultură şi o spiritualitate animate de cântări cu ritm african, în sunetul tobelor şi al altor instrumente muzicale care constituie un real progres în înrădăcinarea mesajului creştin în sufletul congolez» – scrie papa Francisc în prezentarea volumului.
Definind celebrarea în ritul zairez ca fiind plină de bucurie, pontiful aminteşte paragraful 1 din exortaţia apostolică "Evangelii gaudium": «Bucuria Evangheliei umple inima şi viaţa celor care se întâlnesc cu Isus. Cei care se lasă mântuiţi de el sunt eliberaţi de păcat, de tristeţe, de golul interior, de izolare. Cu Isus Cristos mereu se naşte şi se renaşte bucuria.»