2020.04.22 Udienza Generale 2020.04.22 Udienza Generale 

Papa Francisc: Pământul nu este numai casa noastră, dar și casa lui Dumnezeu

La cateheza audienței generale de miercuri, 22 aprilie 2020, papa Francisc a a vorbit despre apărarea mediului, sau mai bine zis a creației lui Dumnezeu, cu ocazia celei de-a 50-a Zi Internațională a Pământului. Papa a îndemnat la înființarea unor mișcări ”de jos” în apărarea planetei, pornind chiar de la realitatea dramatică a actualei pandemii. Din cauza restricțiilor privind adunările de oameni, cateheza papei s-a desfășurat în biblioteca Palatului Apostolic și a fost transmisă în streaming de Vatican Media.

Cetatea Vaticanului – D. Donnini / A. Dancă
22 aprilie 2020 – Vatican News
. Trebuie să creștem în conștiința grijii casei noastre comune, a planetei, care a fost, în schimb, poluată și jefuită, dând viață unei mișcări populare ”de jos”; chiar tragica pandemie de Covid-19 dovedește, de fapt, că numai împreună și luând asupra noastră grija față de cei mai slabi, ”putem învinge provocările globale”. Este orizontul trasat de papa Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, 22 aprilie 2020, când se marchează la nivel mondial cea de-a 50-a Zi Internațională a Pământului, înființată în 1970 pentru a crește în sensibilitatea față de planeta noastră.

Din cauza restricțiilor privind adunările de oameni, cateheza papei s-a desfășurat în biblioteca Palatului Apostolic și a fost transmisă în streaming de Vatican Media.

Este necesară, a subliniat papa la cateheză, ”o convertire ecologică” și ”un plan concertat” pentru a evita deterioarea planetei, având grijă de celelalte creaturi și nutrind simțăminte de iubire și de compasiune față de ceilalți.

Făcând, așadar, o pauză în seria de cateheze dedicată Fericirilor Evangheliei, papa a centrat în această zi reflecția sa asupra apărării creației lui Dumnezeu, în 2020 marcându-se, la nivel bisericesc, cea de-a cincea aniversare a enciclicei ”Laudato si”. Planeta, a subliniat pontiful la audiența generală, nu este un simplu ”depozit de resurse”: pentru noi, cei care credem, mediul naturii este ”Evanghelia creației”. Acesta este ”modul nou” cu care ar trebui să privim creația. Suntem, într-adevăr, o unică familie umană inter-dependentă, făcuți din materie pământească, dar cu suflul vital care vine de la Dumnezeu și, prin urmare, după chipul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, din cauza egoismului, avem lipsuri în fața acestei responsabilități de ”custozi” ai Pământului, punând în pericol însăși viața noastră.

Papa și-a exprimat aprecierea sinceră pentru ”diversele mișcări internaționale și locale” care s-au format ”pentru a retrezi conștiințele”. ”Va fi încă necesar”, a afirmat, ”ca fiii noștri să meargă în Piață ca să ne învețe ceea ce este evident, altfel spus, că nu există viitor pentru noi dacă distrugem ambientul care ne susține. O încurajare, așadar, la angajamentul fiecăruia, care poate să aducă mica sa contribuție:
Papa Francisc: «Aș vrea să încurajez organizarea de intervenții concertate chiar la nivel național și local. Este bună o convergență comună din orice condiție socială și înființarea unei mișcări populare ”de jos”».

Este vorba de a crea ”armonie” chiar și ”în raportul nostru cu oamenii, cu aproapele, cu cei săraci, cu planeta Terra”. Armonia este ceea ce face Duhul Sfânt:
Papa Francisc: «Marcând astăzi Ziua Internațională a Pământului, suntem chemați să regăsim simțul respectului sacru față de Pământ, pentru că această planetă nu este numai casa noastră, dar și casa lui Dumnezeu. Din aceasta izvorăște în noi conștiința de a fi pe un Pământ sacru».

Dumnezeu, în fața creației, a văzut cu adevărat că aceasta era un lucru foarte bun, dar în fața ”acestor tragedii naturale care sunt răspunsul Terrei la relele noastre tratamente”, ”nu cred că îmi spune că este un lucru foarte bun”, a subliniat papa, amintind că ”noi suntem cei care am distrus lucrarea Domnului”.

Pontiful argentinian a reluat un proverb spaniol care spune că ”Dumnezeu iartă întotdeauna, oamenii câteodată, dar Pământul nu iartă niciodată”. Dacă l-am deteriorat, a avertizat papa la cateheză, răspunsul va fi foarte urât.

Vibrant, în același timp, apelul papei la contemplație, la acea înțelepciune a ”bunei viețuiri” a popoarelor originare, înțeleasă de acestea nu în sensul de a o duce bine, ci de a viețui în armonie cu Pământul.

Îndemnul său se adresează și celor care dețin autoritatea de a orienta procesul care condue la două întâlniri ”foarte importante”: COP15 despre biodiversitate, organizată la Kunming, în China, și COP26 despre schimbările climatice, la Glasgow, în Marea Britanie. Este vorba de o colaborare la nivelul comunității internaționale.

”În acest timp pascal de reînnoire”, a încheiat cateheza papa Francisc, ”să ne angajăm la a iubi și a aprecia magnificul dar al Pământului, casa noastră comună, și la a ne îngriji de toți membrii familiei umane. Ca frați și surori, să-L implorăm împreună pe Tată nostru ceresc: Trimite Duhul tău și reînnoiește fața pământului! (Psalmul 104,30).

Primiți la final binecuvântarea apostolică a papei Francisc, invocată la audiența generală de miercuri, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință. 

22 aprilie 2020, 11:51