VATICAN-POPE-AUDIENCE VATICAN-POPE-AUDIENCE 

Numai iubirea schimbă inima de piatră într-o inimă de carne: papa Francisc, la audiența generală

Transformarea Sfântului apostol Paul din prigonitor al Bisericii în vestitor al Evangheliei a fost în centrul catehezei prezentată de papa Francisc la audiența generală de miercuri, 9 octombrie 2019. Papa și-a întrerupt în cursul dimineții participarea la adunarea sinodală despre Amazonia și a continuat, în Piața San Pietro, seria catehezelor dedicată cărții Faptele Apostolilor.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
9 octombrie 2019 – Vatican News
. «”Un vas pe care mi l-am ales” (Fap 9,15). Saul, din prigonitor în evanghelizator» este tema catehezei prezentată de papa Francisc la audiența generală de miercuri, 9 octombrie 2019, cu participarea a zeci de mii de romani și pelerini, în Piața Sfântul Petru.

După ce luni și marți a participat la lucrările adunării sinodale dedicată Amazoniei, papa a întrerupt în cursul dimineții de miercuri participarea sa personală pentru a se dedica tradiționalei întâlniri săptămânale cu credincioșii din cadrul audienței generale.

Ca de obicei, cateheza audienței a început cu proclamarea unei pericope din Sf. Scriptură. De această dată, urmând seria catehezelor dedicată cărții Faptele Apostolilor, a fost ales textul din Fap 9, 3-6: ”În timpul călătoriei, pe când [Saul] se apropia de Damasc, dintr-o dată l-a învăluit o lumină din cer. Căzut la pământ, a auzit un glas care-i spunea: «Saul, Saul! De ce mă persecuți?» El a răspuns: «Cine ești, Doamne?» El i-a zis: «Eu sunt Isus pe care tu îl persecuți. Dar ridică-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci»”.

După uciderea cu pietre a lui Ștefan, a spus papa la cateheza audienței generale, apare o persoană care, alături de Petru, este ”cea mai prezentă și incisivă” în cartea Faptele Apostolilor. Este prezența ”unui tânăr, numit Saul” (7,58). Acesta era de acord cu moartea lui Ștefan și voia ”să distrugă Biserica” (8,3). Începe să-i urmărească pe creștini, ”crezând că slujește Legea Domnului”. Devenise intransigent iar ”religia se transformase în ideologie socială și politică”. ”În el”, a remarcat pontiful, ”era un duh care avea gustul morții, nu al vieții”.
Papa Francisc: «Condiția mânioasă – pentru că Saul era mânios – și conflictuală a lui Saul îl invită pe fiecare să se întrebe: cum trăiesc eu viața mea de credință? Merg în întâmpinarea celorlalți sau merg împotriva celorlalți? Aparțin Bisericii universale (buni și răi, toți) sau am o ideologie selectivă? Îl ador pe Dumnezeu sau ador formulări dogmatice? Cum este viața mea religioasă? Credința în Dumnezeu pe care o profesez mă face prietenos sau ostil față de cel care este diferit de mine?»

În timp ce Saul era pe urmele primilor creștini, Domnul, a continuat papa la cateheză, ”este pe urmele lui ca să-i atingă inima și să-l întoarcă la sine. Aceasta este metoda Domnului: atinge inima. Surprinzător, Saul devine ”vasul ales de Dumnezeu” ca să poarte numele său ”înaintea popoarelor, a regilor și a fiilor lui Israel” (9,15). Cel înviat ia inițiativa și i se arată lui Saul pe drumul Damascului, un eveniment relatat nu o dată, ci de trei ori în cartea Faptele Apostolilor (9,3-19; 22,3-21 și 26,4-23). Cu ajutorul binomului ”lumină” și ”glas”, tipic teofaniilor, arătărilor lui Dumnezeu, Cel înviat îi apare lui Saul și îi cere cont de furia sa fratricidă: ”Saul, Saul, de ce mă persecuți?” (Fap 9,4).
Papa Francisc: «Aici, Cel înviat își manifestă identificarea sa cu cei care cred în El: a lovi într-un mădular al Bisericii înseamnă a lovi în Cristos însuși! La fel fac și cei care sunt ideologi, pentru că vor ”puritatea” Bisericii: lovesc în Cristos».

Căzut la pământ, Saul primește îndemnul Domnului de a se ridica în picioare. Dar, ”deschizându-și ochii, nu vedea nimic” (v. 8). ”Din omul forte, autoritar și independent devine slab, nevoiaș și dependent de alții, pentru că nu vede”, a evidențiat pontiful. ”Apare astfel chiar și pe plan exterior ceea ce era realitatea sa interioară, orbirea sa față de adevăr, față de lumina care este Cristos”, a spus papa Francisc, citând cuvintele lui Benedict al XVI-lea (Audiența generală, 3 septembrie 2008).
Papa Francisc: «Din această luptă ”corp la corp” dintre Saul și Cel înviat începe o transformare care arată ”paștele personal” al lui Saul, trecerea lui de la moarte la viață: ceea ce mai înainte era o glorie devine acum ”gunoi” de respins pentru a dobândi adevăratul câștig, care este Cristos și viața în El (cf. Fil 3,7-8)».

Saul a fost condus în cetate și a primit Botezul, care marchează, ca pentru fiecare dintre noi, ”începutul unei vieți noi și este însoțit de o privire nouă asupra lui Dumnezeu, asupra persoanei proprii și asupra celorlalți, care din dușmani, devin de acum frați în Cristos”.
Papa Francisc: «Să-i cerem Tatălui să ne facă și pe noi să experimentăm, asemenea lui Saul, impactul cu iubirea sa care, singura, poate să facă dintr-o inimă de piatră o inimă de carne (cf. Ez 11,15), capabilă să primească în adâncul ei ”aceeași simțire a lui Cristos Isus” (Fil 2,5)».

După cateheză, papa a salutat grupurile de romani și pelerini din diferite țări, pentru a încheia cu nelipsitul salut adresat tinerilor, celor în vârstă, bolnavilor și soților recent căsătoriți, inspirându-se din devoțiunea mariană a lunii octombrie:
Papa Francisc: «În această lună mariană, imitați zelul și avântul misionar al Fecioarei Maria, devenind voi înșivă vestitori ai lui Cristos în mediul vostru de viață!»

Audiența generală s-a încheiat cu Binecuvântarea apostolică, invocată de papa Francisc asupra celor prezenți în Piața San Pietro, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

09 octombrie 2019, 11:45