2019.04.20 Veglia Pasquale 2019.04.20 Veglia Pasquale 

242 de copii primesc prima Sf. Împărtășanie la Sf. Liturghie a papei Francisc în Bulgaria (agenda vizitei)

”Pacem in terris” – ”Pace pe pământ” și îndemnul Mântuitorului ”Nu te teme, turmă mică” (Lc 12,32) sunt motto-urile călătoriei apostolice a papei Francisc în Bulgaria, respectiv, în Macedonia de Nord, din zilele 5-7 mai 2019. În Bulgaria, papa merge la Sofia și Rakovsky, iar în Macedonia de Nord, la Skopje. La una din Sfintele Liturghii din Bulgaria, peste 240 de copii primesc de la papa Francisc prima Sf. Împărtășanie.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
25 aprilie 2019 – Vatican News. Ultimele pregătiri în Bulgaria și Macedonia de Nord pentru călătoria apostolică pe care papa Francisc o efectuează în zilele 5-7 mai 2019, cu etape la Sofia, Rakovsky și în capitala Macedoniei de Nord, Skopje. Vizita de curtoazie la președintele Bulgariei, Rumen Radev, și întâlnirea cu autoritățile, reprezentanții societății civile și membrii Corpului Diplomatic de la Sofia constituie primul moment oficial al vizitei în țara balcanică, unde papa sosește duminică, 5 mai a.c., la ora locală 10.00.

O atmosferă religioasă marchează vizita papei Francisc la patriarhul Neofit al Bisericii Ortodoxe Bulgare, programată la Palatul Sfântului Sinod. La scurt timp după întrevedere, papa și patriarhul merg împreună în catedrala ortodoxă ”Sf. Alexandru Nevsky” unde se roagă în tăcere în fața tronului Sfinților Ciril și Metodiu. Câteva minute mai târziu, în Piața ”Sf. Alexandru Nevsky”, papa conduce rugăciunea mariană pascală «Regina Coeli» (Bucură-te, regina cerului).

Prima zi a călătoriei apostolice în Bulgaria se încheie cu Sf. Liturghie pe care papa Francisc o prezidează la 16.45 în Piața Cneazul Alexandru I din Sofia. A doua zi, luni, 6 mai a.c., papa merge cu avionul la Rakovsky, unde la ora 9.30 celebrează Sf. Liturghie, la care 242 de copii primesc pentru prima dată Sfânta Împărtășanie, în biserica ”Inima Preasfântă a lui Isus”. Tot la Rakovsky, papa Francisc ia prânzul împreună cu episcopii bulgari la conventul Surorilor Franciscane, după care merge la biserica ”Sf. Arhanghel Mihail” din aceeași localitate pentru o întâlnire cu Comunitatea catolică. La ora 17.15 papa se întoarce cu avionul la Sofia pentru ultimul moment al călătoriei apostolice în Bulgaria: ”Rugăciunea pentru pace”, în Piața Nezavisimost, prezidată de Sfântul Părinte în prezența reprezentanților diverselor confesiuni religioase.

Marți, 7 mai 2019, papa merge din Bulgaria în Macedonia de Nord, unde ajunge la ora locală 8.15. La ora 9.00, pontiful efectuează o vizită de curtoazie la președintele Gheorghe Ivanov, după care urmează întâlnirea cu autoritățile, reprezentanții societății civile și membrii Corpului Diplomatic de la Skopje. La 10.20, papa vizitează Memorialul Maicii Tereza de Calcutta, în prezența liderilor religioși și are o întâlnire cu mai mulți săraci ajutați de surorile Maicii Tereza. La 11.30, în Piața Macedonia, papa prezidează Sfânta Liturghie. Alte două întâlniri marchează agenda după amiezii de marți la Skopje: la ora 16.00, întâlnirea ecumenică și inter-religioasă cu tinerii, iar la ora 17.00, întâlnirea cu preoții, cu familiile lor și persoanele consacrate în catedrala din Skopje. În fine, la ora 18.30, papa pleacă de la Skopje cu direcția Roma – Ciampino, unde sosirea este prevăzută pentru ora 20.30.

De adăugat că vineri, 15 martie a.c., a fost lansat situl oficial al vizitei papei Francisc în Bulgaria, accesibil în engleză și bulgară la adresa ”popeinbulgaria.gov.bg”. În fine, câteva cuvinte despre motto-ul călătoriei apostolice în Bulgaria și Macedonia de Nord. În țara danubiană, motto-ul are cuvintele "Pacem in terris" – Pace pe pământ – și fac referință la enciclica omonimă a sfântului papă Ioan al XXIII-lea, primul vizitator și delegat apostolic în Bulgaria. "Nu te teme, turmă mică!" (Lc 12,32) este, în schimb, motto-ul călătoriei apostolice a papei Francisc în Macedonia de Nord.

Nu putem încheia această știre fără a menționa că următoarea călătorie apostolică a papei Francisc are loc în țara noastră. Cu etape la București, Șumuleu Ciuc, Iași și Blaj, vizita pontifului se desfășoară în zilele 31 mai – 2 iunie 2019 și are ca generic ”Să mergem împreună!”.

25 aprilie 2019, 12:20