Vatican News
Papa Francesco in preghiera Papa Francesco in preghiera  (@Vatican Media)

Telegrama papei Francisc în urma atacurilor asupra a două moschei din Noua Zeelandă

Sfântul Părinte este profund îndurerat de aflarea veştii privind persoanele ucise şi rănite în urma actelor de violenţă împotriva a două moschei din Christchurch şi îi asigură pe neozeelandezi, şi îndeosebi pe membrii comunităţii musulmane, de adânca solidaritate în urma acestui atac – se spune în telegrama semnată de cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin. Pontiful îşi îndreaptă gândul şi spre personalul medical şi de securitate care se implică intens în acest moment de mare dificultate. Sfântul Părinte se roagă pentru însănătoşirea persoanelor rănite şi pentru mângâierea celor care-i plâng pe cei dragi şi a tuturor celor afectaţi de această tragedie. Încredinţându-i pe cei morţi iubirii milostive a lui Dumnezeu cel Atotputernic, pontiful invocă binecuvântarea şi mângâierea asupra întregii naţiuni.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

15 martie 2019 – Vatican News. Peste 40 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 50 au fost rănite în Noua Zeelandă, în urma a două atacuri comise în două moschei din oraşul Christchurch, în prima moschee – Al Noor – aflându-se circa 300 de persoane. Poliţia neozeelandeză a reţinut iniţial patru suspecţi, unul dintre atacatori fiind un australian în vârstă de 27 de ani.  Poliţia a descoperit în maşinile suspecţilor dispozitive explozive.  

În urma atacului, premierul neozeelandez, doamna Ardern, a vorbit despre "ziua cea mai neagră din istoria ţării", declarând: "Nu poate fi descris altfel decât ca un atac terorist". Imediat după cele două teribile atacuri, episcopii catolici din Noua Zeelandă au scris un mesaj, adresat "dragilor membri ai comunităţii musulmane neozeelandeze" din Christchurch pentru a-şi exprima solidaritatea în faţa unor astfel de violenţe şi pentru a-i asigura de rugăciunea lor. "Suntem pe deplin conştienţi de bunele relaţii pe care le avem cu musulmanii în această ţară" – scriu episcopii - "şi suntem deosebit de întristaţi de ceea ce s-a întâmplat într-un loc şi într-un moment de rugăciune. Suntem profund îndureraţi pentru persoanele ucise şi rănite şi inima noastră se îndreaptă spre ei, spre rudele lor şi, în general, spre comunitatea musulmană. Pace Salaam".

Potrivit unui ultim bilanţ al şefului poliţiei, atacatorii au ucis 49 de persoane şi au rănit alte câteva zeci, printre care şi copii.  

15 martie 2019, 13:16