Catedrala din München Catedrala din München 

Raportul de la München și lupta lui Joseph Ratzinger împotriva abuzurilor

După publicarea raportului, anii de episcopat bavarez ai Papei emerit sunt în centrul atenției. Este corect să amintim lupta lui Benedict al XVI-lea împotriva pedofiliei în rândul clericilor și disponibilitatea sa, în timpul pontificatului său, de a se întâlni cu victimele, de a le asculta și de a le cere iertare.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 27 ianuarie 2022. Scrie directorul editorial Andrea Tornielli în articolul de fond intitulat “Raportul de la München și lupta lui Ratzinger împotriva abuzurilor”: “Cuvintele folosite în timpul conferinței de presă de prezentare a raportului privind abuzurile din dieceza de München, precum și cele șaptezeci și două de pagini ale documentului dedicat scurtului episcopat bavarez al cardinalului Joseph Ratzinger, au umplut paginile ziarelor în ultima săptămână și au provocat comentarii foarte dure. Papa emerit, ajutat de colaboratorii săi, nu a eludat întrebările cabinetului de avocatură însărcinat de dieceza de München să întocmească un raport care examinează o perioadă foarte lungă de timp, de la episcopia cardinalului Michael von Faulhaber până la cea a actualului cardinal Reinhard Marx. Benedict al XVI-lea a răspuns cu 82 de pagini, după ce a reușit să examineze o parte din documentația din arhivele diecezane. În mod previzibil, cei patru ani și jumătate petrecuți de Ratzinger în fruntea diecezei bavareze au fost cei care au monopolizat atenția comentariilor.

Unele dintre acuzații erau deja cunoscute de mai bine de zece ani și fuseseră deja publicate de importante mass-media internaționale. Există acum patru cazuri care i se impută lui Joseph Ratzinger, iar secretarul său particular, monseniorul Georg Gänswein, a anunțat că Papa emerit va face o declarație detaliată după ce va termina de examinat raportul. Între timp, însă, se poate reitera cu tărie condamnarea acestor crime, repetată continuu de Benedict al XVI-lea, și se poate reconstitui ceea ce s-a făcut în ultimii ani în Biserică, de la pontificatul său încoace.

Abuzul asupra copiilor este o crimă teribilă. Abuzul asupra minorilor de către clerici este poate o crimă și mai revoltătoare, iar acest lucru a fost repetat neobosit de ultimii doi papi: strigă răzbunare în fața lui Dumnezeu faptul că cei mici suferă violențe din partea preoților sau a persoanelor consacrate cărora părinții lor le încredințează educația în ale credinței. Este inacceptabil ca ei să fie victimele unor prădători sexuali care se ascund în spatele veșmântului bisericesc. Cele mai elocvente cuvinte pe această temă rămân cele rostite de Isus: oricine îi scandalizează pe cei mici ar face bine să-și lege o piatră de moară de gât și să se arunce în mare.

Să nu uităm că Ratzinger, care, în calitate de prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței, luptase deja împotriva acestui fenomen în ultima fază a pontificatului sfântului Ioan Paul al II-lea, căruia i-a fost colaborator apropiat, odată ajuns Papă, a promulgat reglementări extrem de dure împotriva clericilor abuzatori, adevărate legi speciale pentru combaterea pedofiliei. În plus, Benedict al XVI-lea a dat mărturie, prin exemplul său concret, despre urgența acestei schimbări de mentalitate atât de importantă în combaterea fenomenului de abuz: ascultarea și apropierea de victime, cărora trebuie să li se ceară întotdeauna iertare. Prea mult timp, minorii abuzați – și rudele lor – în loc să fie considerați persoane rănite, care să fie primite și însoțite pe căi de vindecare, au fost ținuți la distanță. Din nefericire, au fost adesea îndepărtați și chiar arătați cu degetul ca fiind “dușmani” ai Bisericii și ai bunului său nume.

Joseph Ratzinger însuși a fost primul Papă care s-a întâlnit de mai multe ori cu victimele abuzurilor în timpul călătoriilor sale apostolice. Benedict al XVI-lea a fost cel care, chiar și împotriva opiniei multor autointitulați ”ratzingerieni”, a propus, în mijlocul furtunii scandalurilor din Irlanda și Germania, chipul unei Biserici penitente, care se umilește cerând iertare, care simte consternare, remușcări, durere, compasiune și apropiere.

Tocmai în această imagine penitențială se află inima mesajului lui Benedict. Biserica nu este o afacere, nu se salvează doar prin bune practici sau prin aplicarea, deși indispensabilă, a unor reguli stricte și eficiente. Biserica trebuie să ceară iertare, ajutor și mântuire de la Cel care le poate da, de la Cel Răstignit, care a fost întotdeauna de partea victimelor și niciodată de partea călăilor.

Cu o luciditate extremă, în zborul spre Lisabona, în mai 2010, Benedict al XVI-lea a recunoscut că “suferințele Bisericii vin tocmai din interiorul Bisericii, din păcatul care există în Biserică. Și acest lucru s-a știut dintotdeauna, dar astăzi îl vedem într-un mod cu adevărat înspăimântător: că cea mai mare persecuție a Bisericii nu vine de la dușmani din afară, ci se naște din păcatul din interiorul Bisericii și că, prin urmare, Biserica are o nevoie profundă de a învăța din nou penitența, de a accepta purificarea, de a învăța iertarea, pe de o parte, dar și nevoia de dreptate. Iertarea nu înlocuiește justiția”. Cuvinte precedate și urmate de fapte concrete în lupta împotriva flagelului pedofiliei clericale. Toate acestea nu pot fi nici uitate, nici șterse.

Reconstituirile conținute în raportul de la München, care –  trebuie amintit –  nu este o anchetă judiciară și nici o sentință definitivă, vor contribui la combaterea pedofiliei în Biserică dacă nu se vor reduce la căutarea de țapi ispășitori ușor de găsit și la judecăți sumare. Numai evitând aceste riscuri vor putea contribui la căutarea dreptății în adevăr și la un examen colectiv de conștiință asupra erorilor trecutului.”

 

 

27 ianuarie 2022, 11:57