Sora Rita și tinerele rănite din Kinshasa: un proiect binecuvântat de papa Francisc Sora Rita și tinerele rănite din Kinshasa: un proiect binecuvântat de papa Francisc  

Sora Rita și tinerele rănite din Kinshasa: un proiect binecuvântat de papa Francisc

În Republica Democratică Congo a luat naștere fundația “Papa Francisc pentru Africa”, un proiect care urmărește educația și formarea profesională a adolescentelor, inițiat de călugărița Rita Mboshu-kongo și binecuvântat de pontif care a definit proiectul „o inițiativă de caritate și solidaritate care-mi este foarte dragă”. Mai multe amănunte, într-un articol semnat de Salvatore Cernuzio.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș 

Vatican News – 27 iulie 2021. Privindu-le îți dai seama că sunt încă copile, de maximum unsprezece, doisprezece ani. Cele mai mari au în jur de 17 ani. Multe dintre ele – două din trei, potrivit statisticelor – sunt deja mame, sau sunt căsătorite, în urma deciziei familiilor de origine care capătă astfel câțiva bani, ca zestre. Privirea lor tristă se luminează când sunt implicate în activitățile propuse de fundația “Papa Francisc pentru Africa”, înființată recent și binecuvântată de pontif, cu obiectivul de a promova magisteriul Sfântului Părinte prin activități de solidaritate și promovare integrală a persoanelor vulnerabile, în special a femeilor, copiilor și tinerilor.

Nu contează vârsta, etnia sau religia. Fundația “Papa Francisc pentru Africa” este deschisă tuturor, la activitățile de educație și formare participând nu doar adolescente, ci și femei mature. Beneficiarele proiectului sunt însoțite de călugărița Rita Mboshu-kongo, din congregația “Fiicele Mariei”. Sora Rita a studiat la Roma, unde a obținut licența și doctoratul în Teologie. În prezent, predă la Universitatea Urbaniana și a colaborat cu revista lunară “Donne, chiesa, mondo” a cotidianului „L’Osservatore Romano”, colaborând și la volumul “Papa Francisc și Misalul Roman pentru Diecezele Zairului”, apărut la Editura Librăriei Vaticane, în care se explică împortanța aculturației liturgiei.

Vocea sa a răsunat de mai multe ori în mass-media din Italia pentru a denunța oroare violenței împotriva femeilor, în toate formele sale, inclusiv abuzurile în cadrul Bisericii, împotriva unor călugărițe, îndeosebi africane.

 

27 iulie 2021, 08:23