Prezentat imnul Congresului Euharistic Internațional de la Budapesta Prezentat imnul Congresului Euharistic Internațional de la Budapesta 

Prezentat imnul Congresului Euharistic Internațional de la Budapesta

O tânără, medic stagiar, care se îngrijește cu dăruire de o femeie vârstnică suferindă; un tânăr, cântăreț de muzică rock care poartă o cruce la gât, în ciuda faptului că colegii lui îl iau în râs; un tânăr preot care se confruntă cu un moment de dificultate: aceștia sunt protagoniștii videoclipului imnului oficial pregătit pentru cel de-al 52-lea Congres Euharistic Internațional, care va avea loc în Ungaria, la Budapesta, în perioada 5 – 12 septembrie 2021.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

16 iunie 2021 – Vatican News. Povestea celor trei tineri, relatată în videoclipul oficial, disponibil pe YouTube, se încheie odată cu sosirea lor în Catedrala „Sfântul Ștefan”, din Budapesta, chemată după numele primului monarh al țării care, în anul o mie, a introdus creștinismul în această națiune.

Videoclipul cu imnul oficial al Congresului Euharistic Internațional a fost prezentat luni, 14 iunie, în cadrul unei conferințe de presă la care a luat parte și cardinalul Péter Erdő, arhiepiscopul Arhidiecezei de Esztergom-Budapesta.

Ilustrând imnul, cardinalul a spus că este, în același timp, „vechi și nou”, fiind „o versiune actualizată a cântecului original scris pentru Congresul Euharistic din 1938”, când Budapesta a fost gazda evenimentului.

Acel congres, la care a participat cardinalul Eugenio Pacelli, viitorul papă Pius al XII-lea, în calitate de legat pontifical, a avut loc într-o atmosferă de tensiune și teamă, deoarece se percepea apropierea celui de-al Doilea Război Mondial. De aceea, imnul de atunci era o invocație a păcii și unității popoarelor și națiunilor.

Melodia a devenit foarte populară și în rândul catolicilor maghiari din alte țări, fiind cântată și în cadrul Sfintei Liturghii prezidată de papa Francisc, la 1 iunie 2019, la Șumuleu Ciuc, o regiune a României în care locuiesc numeroși etnici maghiari.

În cursul conferinței de presă, cardinalul Erdő i-a prezentat pe cei 12 ambasadori ai Congresului Euharistic Internațional – muzicieni, cântăreți și poeți foarte cunoscuți – care vor să fie “mărturisitori ai Euharistiei”. Cel de-al 52-lea Congres Euharistic Internațional are tema: „Toate izvoarele mele sunt în tine” (Ps 87,7) și, la Sfânta Liturghie finală, este așteptat și papa Francisc care și-a exprimat intenția de a participa.

Marele eveniment spiritual internațional de la Budapesta ar fi trebuit să aibă loc în septembrie 2020, însă a fost amânat din pricina situației medicale cauzată de coronavirus.

16 iunie 2021, 10:40