Vatican News
Rusalii: considerații omiletice Rusalii: considerații omiletice 

Consideraţii omiletice la Duminica Rusaliilor (B): Vino Duhule Sfinte!

Darul Domnului înviat reînnoieşte continuu faţa pământului şi actualizează în istorie Evanghelia vieţii. „Fără Duhul Sfânt, Dumnezeu este departe, Cristos rămâne în trecut, Evanghelia este literă moartă; Biserica, o simplă organizaţie, autoritatea înseamnă stăpânire; misiunea, o propagandă; cultul, o simplă evocare iar trăirea creştinească, o morală de sclavi. Dar, cu Duhul Sfânt, lumea se ridică şi creaţia geme în durerile naşterii Împărăţiei, omul luptă împotriva cărnii, Cristos înviat este prezent, Evanghelia este putere de viaţă, Biserica este semn de comuniune trinitară, autoritatea este slujire eliberatoare, misiunea este un nou eveniment al Rusaliilor, Liturghia este memorial şi anticipare iar activitatea umană este îndumnezeită”.

(Vatican News – 23 mai 2021) E Ziua Domnului, Duminica Mare a Rusaliilor sau a Cincizecimii. Celebrând sfânta şi dumnezeiasca Liturghie ca memorial al Paştelui, astăzi retrăim în comuniunea Bisericii evenimentul tainic şi unic al Coborârii Duhului Sfânt, care încheie Timpul liturgic pascal. Au trecut cincizeci de zile de când in noaptea Paştelui a răsunat încă o dată vestea extraordinară a  biruinţei lui Isus asupra morţii. Cele şapte săptămâni care s-au scurs de atunci, au fost ca o prelungire a „zilei” pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim în ea. A fost un timp luminat liturgic de o atmosferă spirituală deosebită, căci „dragostea lui Dumnezeu s-a revărsat în inimile noastre prin Duhul lui, care locuieşte în noi” (cf. Rom 5,5; 8,11). Astăzi, în duminica Rusaliilor, Paştele lui Isus înviat din morţi şi înălţat la cer se împlineşte pentru noi în mod comunitar în revărsarea Duhului Sfânt care este manifestat, dăruit şi comunicat ca Persoană divină. În consideraţiile care urmează ne referim în primul rând la sărbătoarea Rusaliilor ca eveniment ce susţine şi desăvârşeşte mântuirea înfăptuită de Cristos. Totodată punem în evidenţă rolul persoanei divine a Duhului Sfânt care continuă lucrarea lui Isus în Biserică. Desigur, orice consideraţii omiletice trebuie să ţină cont pe de-o parte de Cuvântul Domnului şi al Bisericii iar pe de altă parte de drumul spiritual al comunităţii căreia îi sunt adresate. De altfel calificăm mereu în final pluralul „consideraţii” ca „material omiletic”, în sensul că ele cer să fie adaptate la o situaţie concretă.

1. Sărbătoarea ebraică a Săptămânilor

Sărbătoarea creştină a Cincizecimii (Pentecoste) se înscrie pe linia festivităţii ebraice numite „Şavuot”, cuvânt care înseamnă ad litteram "Sărbătoarea săptămânilor" (7 ori 7 plus 1), deoarece cade la 50 de zile după sărbătoarea Pesah (Paşti). În ea se aminteşte primirea Legii (Tora) pe muntele Sinai. Este una din cele trei mari sărbători, când evreii făceau pelerinaj la Ierusalim. În vechime ea fusese o sărbătoare a secerişului şi a primelor roade. Era aşadar o zi sărbătorească de mulţumire şi bucurie pentru roadele câmpului şi în final pentru darul Legii. Pentru creştini, sărbătoarea Cincizecimii sau Rusaliile marchează evenimentul coborârii Duhului Sfânt peste apostoli sub chip de limbi de foc ca nişte roze/trandafiri (de unde denumirea Rusalii) la cincizeci de zile după învierea lui Isus. În raport cu Vechiul Testament conţinutul sărbătorii se schimbă în sensul că acum în Noul Legământ se primeşte Duhul Sfânt care ne face capabili să împlinim ceea ce Dumnezeu cere. Legea nu poate da viaţă (cf. Gal 3,21) şi răscumpăra cu adevărat, căci Duhul Sfânt „este Domnul care dă viaţa” pentru a putea trăi după voinţa lui Dumnezeu. Aşadar, coborârea Duhului Sfânt, după învierea lui Isus, este legată de crearea omului nou şi de împlinirea creaţiei ca răscumpărare.

2. Sărbătoarea creştină al Rusaliilor

În acest sens, evenimentul Rusaliilor descris în cartea Faptele Apostolilor (cf. Fap 2,1-11: prima lectură) presupune existenţa unei sărbători a Cincizecimii în iudaism. Tocmai în acea sărbătoare a coborât Duhul Sfânt. Era o sărbătoare de pelerinaj, întrucât fiecare adult de parte bărbătească din poporul lui Israel era ţinut să se deplaseze la Ierusalim ca să ia parte la celebrările de acolo. Astfel se explică prezenţa la Ierusalim a unei mulţimi atât de mari de diferite neamuri. Deci, pentru o înţelegere adecvată a semnificaţiei Rusaliilor creştine trebuie să ţinem cont de sărbătoarea ebraică a Cincizecimii (Pentecoste) care a pregătit evenimentul. În Vechiul Testament, la început, Cincizecimea sau sărbătoarea Săptămânilor (cf. Tob 2,1) avea un caracter agricol, căci marca sfârşitul secerişului (cf. Num 28,26). Se aducea mulţumire pentru roadele pământului ca dar al lui Dumnezeu. Succesiv, în mod cert pe timpul lui Isus, sărbătoarea se îmbogăţise cu o nouă semnificaţie devenind şi sărbătoarea unui dar spiritual. Este vorba de primirea Legii (Torei) de către Moise pe muntele Sinai şi încheierea Legământului (cf. Ex 19,3-20; 31,18). Asta înseamnă că Duhul Sfânt a coborât peste apostoli chiar în ziua în care în Israel se celebra sărbătoarea Legii şi a Legământului. Explicaţia schimbării de conţinut este una simplă dar importantă. Duhul lui Dumnezeu preia funcţia Legii (Tora) ca forţă lăuntrică şi călăuzitoare din interior a poporului lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este legea nouă, legea spirituală care sigilează noul şi veşnicul legământ şi consacră noul popor regesc şi preoţesc care este Biserica.

3. Manifestarea Duhului la Rusalii

Potrivit cărţii Faptele Apostolilor, revărsarea Duhului Sfânt are loc în a cincizecia zi după Paşti: „Când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau adunaţi împreună în acelaşi loc” (Fap 2,1) la Ierusalim. Evenimentul, prezentat în imagini sugestive precum vuiet, vijelie puternică, limbi ca de foc, este paralel cu cel al manifestării lui Dumnezeu pe muntele Sinai cu ocazia primirii Legii şi a încheierii Legământului. Teofania de pe Sinai este descrisă în imagini cosmice grandioase: fulgere, trăsnete, tunete, nori (cf Es 19,3-20; 31,18). Şi la Rusalii, manifestarea Duhului este vizibilă şi imediată, căci „dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia dintre ei. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească. Şi erau atunci la Ierusalim iudei, bărbaţi evlavioşi din toate naţiunile de sub cer. Când s-a auzit vuietul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas tulburată… Erau uimiţi şi se minunau, pentru că îi auzeau pe acei galileeni vorbind în limbile lor despre faptele măreţe ale lui Dumnezeu” (cf. Fap 2,1-11: prima lectură).

4. Au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească

Vorbeau despre faptele măreţe înfăptuite de Dumnezeu prin Fiul său Isus Cristos. Duhul Sfânt actualizează Evanghelia, căci atunci toţi „erau uimiţi şi se minunau, pentru că îi auzeau pe acei galileeni vorbind în limbile lor despre faptele măreţe ale lui Dumnezeu”. Într-un discurs memorabil rostit în 1968 la Upsala în Suedia, cu ocazia unei adunări ecumenice, mitropolitul siro-catolic Ignaţiu de Latakia a rezumat magistral rolul indispensabil al Duhului Sfânt în viaţa creştinilor şi a Bisericii: „Fără Duhul Sfânt, Dumnezeu este departe, Cristos rămâne în trecut, Evanghelia este literă moartă; Biserica, o simplă organizaţie, autoritatea înseamnă stăpânire; misiunea, o propagandă; cultul, o simplă evocare iar trăirea creştinească, o morală de sclavi. Dar, cu Duhul Sfânt, lumea se ridică şi creaţia geme în durerile naşterii Împărăţiei, omul luptă împotriva cărnii, Cristos înviat este prezent, Evanghelia este putere de viaţă, Biserica este semn de comuniune trinitară, autoritatea este slujire eliberatoare, misiunea este un nou eveniment al Rusaliilor, Liturghia este memorial şi anticipare, activitatea umană este îndumnezeită”.

5. Cine este Duhul Sfânt pentru noi?

Duhul este rodul dăruirii lui Isus în jertfa Crucii adusă în ascultare şi iubire; este darul promis apostolilor de către Isus înainte de pătimire şi suflat peste ei chiar în ziua învierii. Primirea gloriei petrecută prin înviere în Cristos, Capul nostru, acum la Rusalii, se realizează pentru mădularele Trupului său care este Biserica. Pentru noi cei botezaţi, Duhul Sfânt este „iconograful” care imprimă şi reproduce în fiinţa umană trăsăturile chipului nou al lui Cristos cel înviat. Pentru noi, Duhul Sfânt este „hagiograful” care scrie viaţa de sfinţenie în toţi cei care colaborează cu iubirea lui Dumnezeu. Pentru noi, Duhul Sfânt este „Mângâietorul/Avocatul” care îi susţine şi îi apără pe discipoli când dau mărturie în faţa lumii pentru Cristos cel mort şi înviat.

6. Invocarea Duhului Sfânt

Există un moment al zilei în care în mod spontan trăim puterea creatoare a Duhului Sfânt, Domnul şi de viaţă Dătătorul. Este momentul dimineţii. Trezirea din somn este un simbol al ieşirii din starea temporară de confuzie între nelinişti şi coşmaruri, între bine şi rău, între realitate şi irealitate. Se întâmplă uneori că ne trezim din somn cu senzaţia că trebuie să începem totul de la zero. Este bine să începem fiecare nouă zi rugându-l pe Duhul Sfânt să schimbe confuzia nocturnă în lumina credinţei, a speranţei şi a iubirii. Un autor bisericesc din vechime spunea că mintea omului este ca o moară (Sf. Casian). Primul grâu turnat în coş este cel pe care va continua să-l macine toată ziua. Este important ca dimineaţa la trezirea din somn să punem în mintea şi în inima noastră nostru grâul lui Dumnezeu înainte ca diavolul să semene neghina (zizania) sa. O facem invocându-l pe „Oaspetele mângâietor”, aşa cum învaţă Biserica: „Vino, Duhule Sfinte, pătrunde inimile credincioşilor tăi şi aprinde în ele focul dragostei tale”. „Al săracilor Părinte, Dătător de cele sfinte, Vino şi ne luminează! Tu în trudă alinare, În căldură eşti răcoare, Mângâiere în mâhnire. Spală ce e întinat, Udă tot ce e uscat, Vindecă ce e rănit! Moaie tot ce-i împietrit, Încălzeşte ce-i răcit, Şi îndreaptă ce-i greşit!” (din Secvenţa liturgică)

7. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule, care, în misterul sărbătorii de astăzi, sfinţeşti întreaga ta Biserică, din toate popoarele şi neamurile, te rugăm, răspândeşte darurile Duhului Sfânt până la marginile pământului şi continuă astăzi, în inimile credincioşilor, lucrarea minunată pe care a săvârşit-o bunătatea ta la începuturile predicării evangheliei. Amin.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 21 mai 2021)

21 mai 2021, 11:06