Vatican News
Beatificat, la Roma, Francisc Maria al Crucii Jordan, preot, fondator Beatificat, la Roma, Francisc Maria al Crucii Jordan, preot, fondator 

Beatificat, la Roma, Francisc Maria al Crucii Jordan, preot, fondator

Cardinalul vicar Angelo de Donatis a prezidat sâmbătă, 15 mai, în bazilica Sfântul Ioan din Lateran, cu începere de la ora 10.30, Sfânta Liturghie de beatificare a preotului Francisc Maria al Crucii Jordan. Născut în Germania, Fericitul Francisc Maria al Crucii Jordan a fondat Societatea Divinului Mântuitor (călugări cunoscuți cu numele de „salvatoriani” și, împreună cu Fericita Maria a Apostolilor, a fondat Congregația Călugărițele Divinului Mântuitor („salvatoriane”).

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

15 mai 2021 – vatican News. Ritul beatificării a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii, înainte de imnul „Gloria”, în prezența superiorului general al Societății Divinului Mântuitor, părintele Milton Zonta și a postulatorului general, părintele Adam Teneta.

Fericitul Francisc Maria al Crucii Jordan s-a născut în Germania, în data de 16 iunie 1848, la Gurtweil, în Dieceza de Fribourg. Din cauza faptul că tatăl său era inapt pentru muncă, a trebuit să contribuie el la întreținerea familiei, mergând să muncească imediat după terminarea studiilor primare.

Dorind să-și urmeze vocația la preoție, la vârsta majoratului a început studiile, mai întâi în privat. Succesiv, a urmat cursurile liceale și universitare, studiind filologia și teologia la Universitatea din Fribourg. La vârsta de 30 de ani, la 21 iulie 1878, a fost sfințit preot.

Episcopul său l-a trimis la Roma pentru a studia limbi orientale, la Institutul Sfântul Apolinar. De la Roma, a plecat în Țara Sfântă. În 1880 a frecventat Centrul de studii al călugărilor maroniți “Ain Warqa” din Liban.

În Țara Sfântă a avut, cu claritate, ideea de a fonda o operă apostolică cu dorința de a face cunoscut unicul Dumnezeu adevărat care s-a revelat în Fiul său, Isus Cristos, mântuitorul lumii. S-a simțit încurajat să înceapă acest parcurs și de audiența privată avută cu papa Leon al XIII-lea.

La 8 decembrie 1881, părintele Francisc Jordan a fondat Societatea Apostolică de educație, în Capela Sfânta Brigita, din Roma. La cererea autorității ecleziastice i-a schimbat numele în Societatea Catolică Educativă și, succesiv, în Societatea Divinului Mântuitor.

După doi ani, a fondat o comunitate feminină care va deveni la scurt timp o congregație complet independentă de opera sa apostolică (Congregația Surorile Maicii Preasfinte Îndurerate). La 8 decembrie 1888, cu ajutorul Fericitei Maria a Apostolilor (cu numele de mireană Therese von Wüllenweber, a fondat la Tivoli, localitate din apropierea Romei, Congregația Surorile Divinului Mântuitor.

Potrivit inspirației sale originale, a reușit să reunească diferite grupuri de laici care erau interesați să realizeze aceiași misiune apostolică a Bisericii.

15 mai 2021, 13:29