Vatican News
Duminica a 3-a din Postul Mare (B): Alungarea vânzătorilor din templu Duminica a 3-a din Postul Mare (B): Alungarea vânzătorilor din templu 

Consideraţii omiletice la Duminica a III-a din Postul Mare (B): Isus, templul cel nou

Este nevoie de o purificare a templului, căci Dumnezeu nu se cumpără, dar se oferă gratuit. Persoana lui Isus Cristos cel mort şi înviat este noul templu în care îl întâlnim pe Dumnezeu Tatăl cu darurile sal, căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul-născut..

(Vatican News - 10 martie 2012) E Ziua Domnului. Liturghia celei de-a treia duminici din Postul Mare prevede, la alegere, două texte de intrare. Primul conţine promisiunea făcută de Dumnezeu poporului său: „Când îmi voi arăta în voi sfinţenia, vă voi aduna din toate ţările; voi revărsa asupra voastră apă curată, veţi fi curăţaţi de toate păcatele voastre şi vă voi da un duh nou", spune Domnul (cf. Ez 36,23-26: Ant. la intrare). Al doilea text este răspunsul omului la iniţiativa lui Dumnezeu: “Ochii mei sunt pururea spre Domnul, căci el scoate din laţ picioarele mele. Întoarce-te spre mine şi arată-ţi îndurarea, căci sunt singur şi nefericit” (Ps 24/25,15-16: Ant. la intrare). Invocaţia încrezătoare a psalmistului biblic se actualizează în rugăciunea creştinilor. Dumnezeu Tatăl Domnului nostru Isus Cristos este izvorul a toată bunătatea şi îndurarea. El ne-a arătat că postul, rugăciunea şi pomana vindecă rănile pricinuite de păcate. Apăsaţi de povara greşelilor ne recunoaştem cu smerenie vinovăţia şi îl rugăm să privească cu bunăvoinţă spre noi şi să ne ridice mereu cu îndurarea sa. Postul Mare este timpul prielnic pentru revizuirea vieţii printr-o purificare a gândurilor minţii şi a dorinţelor inimii confruntându-le cu cuvântul lui Dumnezeu. Lecturile liturgice pe care le ascultăm au menirea să purifice imaginile nepotrivite despre Dumnezeu şi să rectifice aşteptările noastre pentru a putea fi în comuniune cu el. „În timp ce iudeii cer semne, iar grecii caută înţelepciunea,  noi îl predicăm pe Cristos cel răstignit, scandal pentru iudei şi nebunie pentru păgâni, dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, Cristos este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii” (1Cor 1,22-25: lectura a doua). Persoana lui Isus Cristos, om adevărat şi Dumnezeu adevărat este noul templu în care îl întâlnim pe Dumnezeu Tatăl cu darurile sale (cf. In 2,13-25: Evanghelia zilei).

1. Cele zece cuvinte

Calea legământului de comuniune cu Dumnezeu ne este cunoscută din revelarea celor zece cuvinte, adică a decalogului. Numite impropriu „cele zece porunci”, trebuie observat că nu este vorba de un cod de legi impus pentru menţinerea supuşilor în starea de sclavie, ci de un mare dar primit de sus şi mijloc indispensabil pentru a intra în raport cu voinţa lui Dumnezeu. Prima lectură duminicală propune cuvintele rostite de Dumnezeu pe Muntele Sinai potrivit cărţii Ieşirii sau Exodului Începe astfel: „În zilele acelea, Dumnezeu s-a adresat lui Moise pe muntele Sinai şi a rostit aceste cuvinte: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de mine”, şi aşa mai departe (cf. Ex 20, 1-17). Cunoaştem „cele zece porunci” ale lui Dumnezeu după catehismul mic. Odinioară, ele erau recitate de întreaga adunare a credincioşilor catolici după rugăciunile de pregătire la sfânta Liturghie duminicală, înainte de ieşirea preotului la altar. Pe lângă valoarea pedagogică de instruire religioasă, recitarea lor căpăta forma unei reînnoiri a legământului cu Dumnezeu, de toţi împreună şi fiecare personal. Este răspunsul omului la darul legii Domnului.

2. Secretul libertăţii

Cinstirea şi adorarea lui Dumnezeu stau la baza libertăţii omului: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei”. Un rabin căruia i se atrăgea atenţia că decalogul conţine prea multe interdicţii şi oprelişti, a răspuns: „în cele zece cuvinte există o singură oprelişte fundamentală: să nu vă întoarceţi înapoi în Egipt, în casa robiei”. Se poate spune că drumurile care conduc la starea de robie sunt barate de Dumnezeu dar rămân deschise, cu acces liber, toate celelalte, în sensul afirmaţiei sfântului Augustin: „Iubeşte-l pe Dumnezeu şi fă ce vrei!” (In Io. Ep. tr. 7, 8). Astfel, din cuvintele decalogului se desprinde imaginea unui Dumnezeu eliberator, iar legea sa ca izvor de bucurie. De aceea Psalmul 18 se complace în a cânta legea Domnului: Legea Domnului este desăvârşită, înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată, îl face înţelept pe cel neştiutor. Orânduirile Domnului sunt drepte, înveselesc inima, poruncile Domnului sunt strălucitoare, luminează ochii”.

3. Să nu ai alţi dumnezei afară de mine

Fericitul episcopul martir Anton Durcovici şi-a ales ca moto pentru stema episcopală cuvintele din Ps.144/143,15 „Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul”. Şi ştim bine ce se întâmplă când un popor nu-l recunoaşte sau nu-i este permis să-l recunoască public pe Dumnezeu ca stăpân al său. Se impun dictaturi totalitare, se ridică despoţi, oamenii sunt mutilaţi sufleteşte prin ideologii inumane şi ateiste. Dar oamenilor le este greu să creadă. Au nevoie de semne cereşti care să-i convingă; au nevoie de dovezi bine argumentate, spre a crede şi orândui viaţa după cuvântul lui Dumnezeu. Societatea însăşi se bizuieşte pe structuri colosale, organizaţii spectaculoase, mijloace puternice de propagandă, structuri administrative, toate spre a crea opinie şi modele de circulaţie publică. Cu toate acestea, unde lipseşte legea lui Dumnezeu se înmulţesc închisorile şi Institutele de detenţie.

4. Eliberaţi de Cristos cel mort şi înviat

După ce „Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi”, „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”, ştim care este calea adevărată a libertăţii şi salvării noastre. De la cele zece cuvinte ale Legii, la Cuvântul întrupat, calea, adevărul şi viaţa. Biserica îl proclamă pe Cristos cel mort şi înviat, singurul mântuitor al omului, mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. Apostolul neamurilor ne face să-l descoperim pe Dumnezeu acolo unde nimeni nu şi-ar fi imaginat că-l poate găsi: pe cruce, expresie a fidelităţii faţă de voinţa Tatălui şi a iubirii faţă de oameni.  Nebunia şi scandalul crucii ne obligă să revizuim sau să respingem imaginea greşită pe care ne-am făcut-o despre Dumnezeu şi să tragem concluzii practice de trăire zilnică. Dumnezeu cel manifestat de Cristos nu este unul care seamănă minuni pentru a atrage atenţia oamenilor şi a-i cuceri prin spectacular. Este Dumnezeul iubirii fidele, căci „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică” (In 3,16: aclamaţie la Evanghelie). Nu este un Dumnezeu al legii, nu un Dumnezeu al minunilor, nu un Dumnezeu al filozofilor, în sfârşit, nu un Dumnezeu al cultului formal şi închis, cum reiese din Evanghelia acestei duminici, care propune episodul alungării vânzătorilor din templu.

5. Purificarea templului

Să ne înţelegem bine: Isus nu desfiinţează cultul şi nici nu-l pune în discuţie, dar ia poziţie împotriva unui anumit mod de a înţelege cultul bazat pe forma negustorească  – „do ut des” - adică îţi dau ca tu să-mi dai, dau spre a te obliga să faci la fel. Cultul nu are la bază un schimb de mărfuri. Dumnezeu nu se cumpără…Nu se cumpără nici favorurile sale. Banul nu poate lua locul cinstirii şi al adoraţiei. În templu se celebrează numai o liturghie a iubirii, a darului, a gratuităţii. După izgonirea vânzătorilor afară din templu, împreună cu animalele de jertfă, după ce a aruncat jos banii schimbătorilor, răsturnându-le tarabele şi a zis celor care vindeau porumbei: „nu faceţi din casa Tatălui meu o casă de negustorie, răspunzând celor care îi cereau semne convingătoare că are dreptul de a reforma viaţa de la templu, Isus a zis: „Distrugeţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica din nou…”. Dar ascultătorii nu au înţeles că Isus vorbea despre templul trupului său. Şi abia când a înviat din morţi, ucenicii şi-au adus aminte că le spusese cuvintele acestea şi au crezut în Scriptură şi în cuvintele pe care le spusese Isus.

6. Templul care rămâne

 „Nu faceţi casa Tatălui meu casă de negustorie!" Legea şi templu, preceptele morale şi normele liturgice pentru cult, nu sunt lipsite de semnificaţie. Toate îşi au rostul lor dar nu ajung niciodată, individual sau toate la un loc, să formeze o cale ultimă de mântuire. Potrivit teologiei apostolului Ioan, orice templu pământesc poate fi distrus, dar nu Templul Aceluia care „şi-a aşezat cortul între noi”. Atunci când la sfârşitul veacurilor totul va fi distrus iar istoria umană va fi recapitulată în Dumnezeu, unicul Templu care va rămâne va fi cel al lui Dumnezeu şi al Mielului său (Ap 21,22). Este un mod de a relativiza toate riturile, simbolurile, structurile religioase şi chiar religiile. Se înlătură astfel din inima creştinilor orice orgoliu cu privire la prezent dar şi orice frică privind viitorul Bisericii, căci „porţie iadului nu vor o birui” (cf. Mt 16-18). Interpretată greşit, promisiunea lui Isus referitoare la dăinuirea Bisericii în ciuda vicisitudinilor şi împotrivirilor de-a lungul istoriei, poate fi motiv de prezumţie şi orgoliu religios ce duce la surzenie. Dar noi îl predicăm pe Cristos cel răstignit care este şi astăzi scandal pentru unii şi nebunie pentru alţii.

7. Isus Cristos, noul templu al lui Dumnezeu

Pentru toţi, persoana lui Isus Cristos cel mort şi înviat este noul templu în care îl întâlnim pe Dumnezeu Tatăl cu darurile sale. Singurul mântuitor este Isus Cristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. El e capul Trupului mistic care este Biserica, templu universal, „semn şi instrument al unirii intime cu Dumnezeu şi al unităţii întregului neam omenesc” (LG 1). Prin taina Botezului am devenit mădulare ale Trupului mistic al lui Cristos. În sărbătoarea săptămânală a Paştelui şi în ziua închinată Preasfintei şi Nedespărţitei Treimi avem bucuria să-l preamărim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt.

8. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule, care eşti izvorul a toată bunătatea si îndurarea, tu ne-ai arătat că postul, rugăciunea şi pomana vindecă rănile pricinuite de păcate; priveşte cu bunăvoinţă spre noi, cei care, apăsaţi de povara greşelilor, ne recunoaştem vinovăţia, şi ridică-ne mereu cu îndurarea ta.

(Radio Vatican - Anton Lucaci, material omiletic de vineri 5 martie 2021)

05 martie 2021, 15:16