Iniţiativă editorială în Coreea, la 200 de ani de la naşterea sfântului Andrei Kim (1821-1846) Iniţiativă editorială în Coreea, la 200 de ani de la naşterea sfântului Andrei Kim (1821-1846) 

Iniţiativă editorială în Coreea, la 200 de ani de la naşterea sfântului Andrei Kim (1821-1846)

Institutul Coreean de Istorie a Bisericii a publicat un volum ce conţine scrisorile sfântului Andrei Kim Taegon. Iniţiativa editorială este legată de împlinirea a 200 de ani de la naşterea sfântului, la 21 august 1821. Sfântul Andrei Kim Taegon, primul preot catolic născut în Coreea, a fost ucis prin decapitare, la 16 septembrie 1846, în timpul persecuţiei anticreştine din Coreea. El a fost canonizat la 6 mai 1984, împreună cu alţi 102 însoţitori martiri, fiind declarat patron al clerului coreean.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

8 ianuarie 2021 – Vatican News.
Volumul numără 392 de pagini şi este rezultatul unei revizuiri, durată 25 de ani, a biografiei publicate în 1996, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la martiriul său.
Noua ediţie conţine, pe lângă amplul material biografic, şi 21 de scrisori în latină şi franceză, pe care sfântul Andrei Kim le-a trimis tatălui său.

Noua ediţie a biografiei sfântului coreean a fost revăzută şi completată, fiind corectate erorile existente în ediţia precedentă, actualul volum fiind îmbogăţit prin comentarii şi explicaţii destinate facilitării înţelegerii.

Arhiepiscopul de Seul, cardinalul Andrew Yeom Soo-jung, şi-a exprimat aprecierea faţă de publicarea volumului, încurajând preoţii, persoanele consacrate şi credincioşii laici să dedice timp citirii acestei cărţi.  "Scrisorile părintelui Kim Taegon dau mărturie despre curajul credinţei sale" – a spus prelatul coreean, evidenţiind importanţa exemplul său pentru reînnoirea spirituală a credincioşilor coreeni.

La rândul său,  părintele Cho Han-geon, preşedinte al Institutului Coreean de Istorie a Bisericii, le-a mulţumit cercetătorilor şi redactorilor – majoritatea preoţi în vârstă – pentru răbdarea şi munca depusă în vederea realizării volumului.

În prezent, Coreea de Sud numără 5,6 milioane de catolici dintr-un total de 51 de milioane de locuitori.

08 ianuarie 2021, 11:39