Vatican News
Statua San Pietro "Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui" (Matei 16, 18) 

Primatul şi infailibilitatea: 150 de ani de la proclamarea dogmelor

După îndelungate dezbateri, au fost aprobate în cadrul Conciliului Vatican I dogma primatului papei asupra Bisericii universale şi dogma infailibilităţii magisteriului papal atunci când pontiful se pronunţă "ex cathedra". La împlinirea a 150 de ani de la proclamarea celor două dogme – a primatului şi a infailibilităţii – colegul nostru Sergio Centofanti a scris un amplu articol dedicat acestui subiect. Vă prezentăm prima parte a articolului, dedicată dogmei privind primatul papal.

Cetatea Vaticanului – A. Martinaş

23 iulie 2020 – Vatican News. La 18 iulie 1870, în urmă cu 150 de ani, se promulga constituţia dogmatică "Pastor Aeternus" care definea două dogme: a primatului papei şi a infailibilităţii pontificale.
Constituţia dogmatică a fost aprobată în unanimitate de cei 535 părinţi conciliari prezenţi "după îndelungate, semeţe şi agitate" discuţii, după cum a spus papa Paul al VI-lea în cadrul unei audienţe generale, descriind acea zi drept "o pagină dramatică a vieţii Bisericii, dar – nu pentru aceasta – mai puţin clară şi definitivă" (Audienţa generală din 10 decembrie 1969).

Discuţii lungi şi agitate

Optzeci şi trei de părinţi conciliari nu au participat la vot. Aprobarea textului a sosit în ultima zi a Conciliului Vatican I, suspendat în urma războiului franco-prusac (care a început la 19 iulie 1870) şi prelungit "sine die" în urma ocupării Romei de către trupele italiene, la 20 septembrie 1870, eveniment care a marcat încetarea existenţei Statelor Papale

Constituţia dogmatică "Pastor Aeternus" oglindeşte o poziţie intermediară a diferitelor reflecţii ale participanţilor, excluzând, de exemplu, posibilitatea ca definiţia de infailibilitate să fie extinsă la enciclice sau la alte documente doctrinare. Disensiunile apărute în cadrul Conciliului au fost urmate de schisma vetero-catolicilor care au refuzat acceptarea dogmei cu privire la infailibilitatea magisteriului papal.

Dogma privind raţionalitatea şi caracterul supranatural al credinţei

Cele două dogme au fost proclamate după dogma privind raţionalitatea şi caracterul supranatural al credinţei, cuprinsă în cealaltă Constituţie dogmatică a Conciliului Vatican I, "Dei Filius", din 24 aprilie 1870.
Textul afirmă că "Dumnezeu, începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor, poate fi cunoscut cu certitudine, în lumina naturală a raţiunii umane, prin lucrurile create; de fapt, lucrurile invizibile ale Sale, sunt cunoscute prin inteligenţa creaturii umane, prin lucrurile care au fost făcute (cf Rom 1, 20) ". Această dogmă – a explicat Paul VI în cadrul unei audienţe din 1969 – spune că "raţiunea, cu propria forţă, poate atinge anumite cunoştinţe ale Creatorului prin intermediul creaturilor".

Astfel, în secolul raţionalismului, Biserica apără valoarea raţiunii, susţinând, pe de o parte, "superioritatea revelaţiei şi credinţei faţă de raţiune şi capacităţile sale", dar declarând, pe de altă parte, că "nu poate exista contrast între adevărul credinţei şi adevărul raţiunii, deoarece Dumnezeu este sursa ambelor".

Dogma privind primatul papal

În constituţia dogmatică "Pastor Aeternus", înainte de proclamarea dogmei privind primatul papal, papa Pius al IX-lea aminteşte rugăciunea lui Isus către Tatăl, "ca toţi să fie una". Petru şi succesorii săi sunt "principiul perpetuu şi fundamentul vizibil al Bisericii". Apoi, papa Pius al IX-lea afirmă în mod solemn: "Prin urmare, proclamăm şi afirmăm, pe baza mărturiilor Evangheliei, că întâietatea jurisdicţiei asupra întregii Biserici a lui Dumnezeu a fost promisă şi conferită de Cristos fericitului Apostol Petru şi succesorilor săi, în mod imediat şi direct"

"Prin urmare, ceea ce Domnul nostru Isus Cristos, Principele păstorilor şi mare păstor al tuturor oilor, a instituit în fericitul Apostol Petru pentru a face continuă mântuirea şi peren binele Bisericii, este necesar, prin voinţa celui care a instituit-o, să dureze veşnic în Biserica care, fondată pe piatră, va rămâne statornică până la sfârşitul secolelor (...) Rezultă că cine îi succede lui Petru la această Catedră, în virtutea instituirii de către Cristos însuşi, obţine primatul lui Petru asupra întregii Biserici (…) toţi, păstori şi credincioşi, de orice rit şi demnitate, sunt legaţi faţă de el de obligaţia subordonării ierarhice şi a autenticei ascultări, nu numai în aspectele care aparţin credinţei şi obiceiurilor, ci şi în cele legate de disciplină şi de conducerea Bisericii, din toată lumea. Astfel, păstrând unitatea comuniunii şi a profesiunii aceiaşi credinţe cu Pontiful Roman, Biserica lui Cristos va fi o singură turmă sub un pastor suprem. Aceasta este doctrina adevărului catolic, de care nimeni nu se poate îndepărta fără pierderea credinţei şi pericolul în privinţa mântuirii".


 

23 iulie 2020, 09:18