Bucuria vieţii claustrale împărtăşită: darul reprezentat de călugăriţele cu sindrom Down
Cetatea Vaticanului - Cyprien Viet
Această aventură spirituală şi umană, pusă sub ocrotirea sfântului Benedict şi a sfintei Tereza de Lisieux îşi are originea în anii '80, datorându-se prieteniei dintre Line, o tânără femeie aflată în căutare spirituală, care dorea să-şi trăiască vocaţia în slujba celor mai neînsemnaţi, şi Véronique, o tânără cu sindrom Down care dorea să se consacre lui Dumnezeu.
"Am vizitat diferite comunităţi care admiteau în rândurile lor persoane cu dezabilități, însă am descoperit că aceste persoane nu reuşeau să-şi găsească locul în cadrul acestora, pentru că nu erau potrivite pentru ele", explică Maica Line, devenită ulterior Maica Superioară a Micilor Surori Discipole ale Mielului (petites Soeurs Disciples de l'Agneau). "A fost întâlnirea cu Veronique, o tânără cu sindrom Down, cea care ne-a inspirat în vederea unui nou început. Mi-am spus că trebuie să o ajut să-şi împlinească vocaţia" – îşi aminteşte Maica Line.
Veronique a simţit chemarea de a-i sluji Domnului, însă sindromul Down i-a procurat refuzul din partea tuturor comunităţilor la porţile cărora a bătut. De fapt, Dreptul Canonic şi regulile mănăstireşti nu prevăd admiterea la viaţa claustrală a persoanelor cu dezabilități mentale. Line şi Veronique vor avea nevoie de 14 ani pentru a fi recunoscut statutul acestei speciale comunităţi cu un stil propriu, original.
Recunoaşterea progresivă din partea Bisericii
Începutul comunităţii formată din Line şi Veronique a avut loc în 1985, într-un mic apartament dintr-un bloc social. Succesiv, a mai venit o tânără cu sindrom Down şi, în 1990, i-au cerut monseniorului Jean Honoré (1920-2013), arhiepiscop de Tours şi viitor cardinal, să le recunoască comunitatea, iniţial ca o asociaţie publică de credincioşi laici. Sprijinul acordat de cardinalul Honoré, care le-a prezentat cazul la Roma, a permis acordarea unei prime aprobări acestei comunităţi.
În 1995, numărul tot mai mare de asociate le-a constrâns pe Micile Surori să se transfere, stabilindu-se într-o proprietate din Le Blanc, un orăşel de 6500 de locuitori, în dieceza de Bourges. Mons. Pierre Plateau (1924-2018), arhiepiscopul acestei dieceze din Franţa centrală, le-a primit în mod călduros şi intervenţia lui le-a ajutat să facă ulteriori paşi înainte la Roma, în vederea obţinerii statutului de institut religios de viaţă claustrală, pe care l-au obţinut – în sfârşit – în 1999. "Mons. Plateau a fost un adevărat tată pentru comunitatea noastră: era foarte aproape de persoanele cu sindrom Down", a spus Maica Line. Încetul cu încetul, călugăriţele au reuşit să ridice prioratul şi capela şi, în 2011, comunitatea a obţinut recunoaşterea definitivă a statutelor, graţie intervenţiei arhiepiscopului Armand Maillard, care a acordat sprijin comunităţii, considerată sursă de viaţă şi de bucurie pentru acel ţinut.
O comunitate de viaţă alcătuită din călugăriţe cu dizabilităţi şi călugăriţe fără dizabilităţi
În prezent, Micile Surori Discipole ale Mielului sunt 10 la număr: două călugăriţe sunt fără dizabilităţi, în vreme ce 8 au sindromul Down. Comunitatea rămâne însă fragilă şi speră ca în viitor să numere şi alte călugăriţe fără dizabilităţi, deoarece surorile cu sindrom Down au oricum nevoie de sprijin în viaţa zilnică, chiar dacă sunt autonome iar viaţa claustrală le permite să trăiască într-un ritm de viaţă regulat. "Pentru o persoană cu sindrom Down este mai dificil să înfrunte schimbările însă, când viaţa este regulară, reuşeşte să o gestioneze bine", explică Maica Line.
Viaţa zilnică se desfăşoară urmând programul de rugăciuni, participarea la Sfânta Liturghie şi diferite activităţi: laboratoare de ţesut şi de ceramică şi, de curând, participarea la crearea unei grădini de plante medicinale. În definitiv, extraordinara lor vocaţie se exprimă în viaţa de fiecare zi prin slujirea plină de umilinţă, urmând "calea cea mică" a sfintei Tereza de Lisieux, a cărei spiritualitate este pentru ele o mare sursă de inspiraţie.
Darul unei simple prietenii cu Isus
Maica Line găseşte în călugăriţele cu sindrom Down o deosebită forţă spirituală, spunând că vede în simplitatea lor un extraordinar semn profetic. "Cunosc Biblia, viaţa sfinţilor, au o memorie fabuloasă. Sunt suflete care se dedică rugăciunii, fiind foarte spirituale, foarte apropiate de Isus", a spus, subliniind că sufletele lor nu au dizabilităţi ci, dimpotrivă, "au o extraordinară capacitate de a ierta şi de a se încuraja reciproc, găsind în Biblie fraza justă care să dea sens fiecărei zilei".
Comunitatea a fost marcată, în 2013, de moartea prematură – la 26 de ani – a călugăriţei Rose-Claire, o soră înconjurată de o aură de sfinţenie, discipolă a sfintei Tereza de Lisieux pe care o iubea mult. Maica Line a istorisit comportamentul Micilor Surori cu sindrom Down. Era îngrijorată cu privire la reacţia pe care ar fi putut să o aibă, ţinând cont de marea lor sensibilitate emoţională, însă ele au ştiut să privească la acel moment cu mare seninătate, spunându-i Maicii Line: "Aşa a voit Dumnezeu. Trebuie să rezistăm; să avem credinţă".
Experienţa neobişnuită a acestei comunităţi pare nu doar să răspundă unei provocări antropologice pentru lumea actuală atât de supusă dictatului eficienţei şi al productivităţii, ci pare să răspundă cu adevărat dorinţei Cerului, aceste Mici Surori cu sindrom Down fiind aducătoare de bucurie Bisericii, societăţii, lumii, şi mai ales acelora care au mai mare nevoie de o privire plină de îndurare. (traducere din italiană de Anca Mărtinaş)
