Căutare

Cardinalul secretar de Stat, Pietro Parolin Cardinalul secretar de Stat, Pietro Parolin 

Cardinalul Parolin va fi prezent la Iaşi în cadrul Zilei Diecezane a Tineretului

Secretarul de Stat al Sanctității Sale Papa Francisc, cardinalul Pietro Parolin, va fi prezent la Iaşi, în perioada 18-19 mai 2024. Eminența Sa va celebra Sfânta Liturghie din Ziua Tineretului la nivel diecezan sâmbătă, 18 mai, care a fost organizată cu ocazia împlinirii a 10 ani de la ridicarea la cinstea altarelor a episcopului martir Anton Durcovici – informează Biroul de Presă al Episcopiei Romano-Catolice de Iași într-un comunicat primit la redacție.

Cetatea Vaticanului
Vatican News – 17 mai 2024. Comunicatul de presă informază că celebrarea va avea loc în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, la ora 11.30. La celebrare vor fi prezenţi PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, PS Petru Sescu, episcop auxiliar, PS Petru Gherghel, episcop emerit, precum şi ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, şi ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop emerit. Vor fi prezenţi peste 2.000 de tineri din toată dieceza.

Cu ocazia comemorării a 10 ani de la ridicarea la cinstea altarelor a episcopului martir Anton Durcovici, Dieceza de Iaşi organizează mai multe evenimente în perioada 16-19 mai 2024 care vor marca mai multe sărbători: 10 ani de la beatificarea episcopului martir Anton Durcovici, 140 de ani de la înființarea Diecezei de Iași, 5 ani de la vizita Papei Francisc la Iaşi şi 25 de ani de la vizita istorică a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea la Bucureşti – se mai spune în comunicatul Biroului de Presă al Episcopiei Romano-Catolice de Iași.

 


 

17 mai 2024, 11:06