Papa Francisc a transmis urările de Crăciun lucrătorilor din Curia Romană și Cetatea Vaticanului
Sfântul Părinte a întâlnit joi, 22 decembrie 2022, în Aula Paul al VI-lea, personalul de serviciu din Statul Cetății Vaticanului cu ocazia tradiționalului schimb de urări în preajma sărbătorii Nașterii Domnului. În discursul său, pontiful a mulțumit pentru munca desfășurată în diferitele servicii ale Vaticanului și a urat seninătate familiilor după pandemie. În discursul său, papa a dedicat un amplu paragraf copiilor și adolescenților, îndemnându-i să înțeleagă crizele prin care trec ca importante ”pasaje de creștere”.
Audiența cu angajații laici ai departamentelor Curiei romane și Statului Cetății Vaticanului a avut loc la scurt timp după întrevederea cu reprezentanții Curiei romane în contextul tradiționalului schimb de urări cu ocazia Crăciunului, în care papa a scos în evidență trei cuvinte cheie: gratitudine pentru darurile primite, convertire continuă la voința lui Dumnezeu și pacea ca imperativ al timpurilor noastre.