Papa a mers în vizită la studenții Academiei Pontificale Ecleziastice
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
10 iunie 2022 – Vatican News. În seara de joi, 8 iunie 2022, papa Francisc a făcut o vizită la Academia Pontificală Ecleziastică din Roma: a informat Sala de Presă a Sfântului Scaun.
Pontiful a avut un colocviu cu alumnii institutului de formare, iar în cadrul conversației a subliniat ”importanța înrădăcinării într-o spiritualitate sacerdotală alimentată de rugăciune”. Totodată, Sfântul Părinte a vorbit despre ”rolul anului misionar, pe care el însuși l-a voit ca parte integrantă a parcursului de pregătire” pentru viitorii reprezentanți ai diplomației Sfântului Scaun.
În fine, papa a indicat ”ca modele de sfințenie pentru viața diplomatică pe Sfântul Carol de Foucauld și pe Sfântul Petru Favre”. La finalul vizitei, Sfântul Părinte s-a întors cu automobilul la reședința sa din Cetatea Vaticanului.