Căutare

Sfânta Liturghie de înmormântare a cardinalului Angelo Sodano, în bazilica San Pietro, marți, 31 mai 2022 Sfânta Liturghie de înmormântare a cardinalului Angelo Sodano, în bazilica San Pietro, marți, 31 mai 2022 

Înmormântarea card. Sodano: Cu speranța că Domnul mă va primi cu milă în brațele Sale

„Pentru un creștin, moartea nu este doar un fapt natural care trebuie acceptat cu realism și demnitate. Moartea este poarta care ne deschide calea spre cea mai înaltă întâlnire, întâlnirea personală cu Dumnezeu. Avem un destin de veșnicie. Această certitudine a luminat întreaga existență a cardinalului Angelo Sodano, pe care Domnul l-a chemat la Sine de pe patul unui spital unde fusese internat timp de trei săptămâni.”

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 31 mai 2022. Astfel a spus cardinalul Giovanni Battista Re în omilia Sfintei Liturghii de înmormântare a cardinalului Angelo Sodano, care a avut loc în bazilica San Pietro, marți, 31 mai a.c., cu începere de la ora locală 11.

La finalul Sfintei Liturghii, papa Francisc a prezidat ritul "ultima commendatio et valedictio", adică ritul ultimei recomandări şi al ultimului rămas bun.

„În urmă cu patru ani” – a continuat cardinalul Re – „la vârsta de 90 de ani, cardinalul Sodano scria în testamentul său spiritual: ‚Aștept acum cu seninătate ceasul în care Domnul va veni să mă cheme la El, la sfârșitul vieții mele pământești. Încă o dată îmi reînnoiesc actul de credință, speranță și caritate, așa cum l-am învățat în copilărie la genunchii mamei mele. Cu această atitudine interioară privesc spre Domnul, sperând că într-o zi mă va primi cu milă în brațele Sale. Cu același sentiment privesc la Maria Preasfânta, invocată încă din tinerețe ca fiind Poarta Paradisului’.

Card. Sodano avea 94 de ani și jumătate, dintre care 71 de ani de preoție și 60 de ani de slujire în cadrul Sfântului Scaun. Sfințit preot la 23 septembrie 1950, după absolvirea Facultății de Teologie la Universitatea Pontificală Gregoriană, și-a dedicat primii ani de slujire predării Teologiei dogmatice la Seminarul din dieceza sa, Asti, și apostolatului în rândul tinerilor studenți, ca asistent al FUCI (Federația Universitară Catolică Italiană) și al Mișcării Catolice a Absolvenților.

În 1961, a intrat în slujba Sfântului Scaun, iar primii săi pași au fost în America Latină, în Nunțiatura Apostolică din Ecuador, apoi în Uruguay și Chile. A fost o experiență interesantă pentru el, dar și solicitantă, pentru că erau anii Conciliului Vatican al II-lea și prima perioadă post-conciliară.

În 1968, a fost chemat la Roma pentru a face parte din Consiliul pentru Afaceri Publice al Bisericii de atunci și, sub îndrumarea  arhiepiscopului Agostino Casaroli, s-a dedicat relațiilor dintre Scaunul Apostolic și Europa de Est și a avut ocazia de a vizita România, Ungaria și Germania de Est. Succesiv, Europa a fost împărțită în două blocuri.

În noiembrie 1977, papa Paul al VI-lea l-a numit nunțiu apostolic în Chile, cu demnitatea de arhiepiscop. Țara nu îi era necunoscută, dar situația pe care a găsit-o acolo era diferită de cea pe care o găsise când fusese acolo în calitate de secretar al Nunțiaturii Apostolice, deoarece era o perioadă “fierbinte” din cauza disputei dintre Chile și Argentina cu privire la teritoriul Beagle. Una dintre primele sale sarcini a fost să coopereze la inițiativa de mediere pe care papa Ioan Paul al II-lea i-o încredințase cardului Antonio Samoré, cu care episcopul Sodano a colaborat cu mare implicare.  Acei ani au fost ani dificili pentru Chile și din cauza dictaturii generalului Pinochet.

În mai 1988, papa Ioan Paul al II-lea l-a rechemat din Chile la Roma, numindu-l secretar pentru Relațiile cu statele; doi ani mai târziu, l-a numit pro-secretar de stat și, la scurt timp după aceea, cardinal și secretar de stat, funcție pe care a continuat să o ocupe sub pontificatul papei Benedict al XVI-lea, timp de un an și jumătate.

În cei aproape 16 ani în care a fost primul colaborator al Papei, a lucrat pentru pace cu competență și dăruire. Nu au lipsit momentele de angajament deosebit din cauza complexității situațiilor geopolitice: gândiți-vă doar la sfârșitul Războiului Rece, la conflictul din Golful Persic, la războiul din Irak, la conflictele din Balcani, la tragicul 11 septembrie 2001 de la New York și la intensificarea ulterioară a terorismului în lume.

Mulți dintre noi au fost capabili să aprecieze profundul simț al datoriei avut de card. Sodano, darurile sale intelectuale și sufletești, sensibilitatea sa față de obiectivele pastorale ale acțiunii Bisericii în lume, înțelepciunea sa în evaluarea evenimentelor și a situațiilor și disponibilitatea sa de a ajuta, căutând soluții adecvate fiecărei situții.

În lunga sa activitate în slujba Sfântului Scaun, card. Sodano a crezut cu tărie în Cristos și l-a urmat cu credință, slujindu-l cu dragoste și devotament pe Cristos și pe vicarul său.

Tema iubirii pentru Biserică îi era familiară și de mai multe ori, în omiliile sau discursurile sale, a citat cartea cardinalului Ballestrero ‘Questa Chiesa da amare’ (Această Biserică de iubit, Editura Piemme, 1992), subliniind că nu este suficient să crezi în misterul Bisericii, ci este necesar să o iubești nu în mod abstract, ci lucrând în instituțiile sale, împărtășind problemele zilnice ale unei Biserici care învață, ale unei Biserici care sfințește și ale unei Biserici care conduce în spirit de caritate.”

În încheierea omiliei, cardinalul Re a amintit că, după încheierea misiunii de secretar de stat, la 15 septembrie 2006, „cardinalul Angelo Sodano a continuat să își ofere contribuția semnificativă la activitatea Sfântului Scaun în calitate de decan al Colegiului Cardinalilor până la sfârșitul anului 2019, când, pe măsură ce puterile sale au scăzut, a renunțat la această funcție, dedicându-se tot mai mult rugăciunii.”

„Acum” – a continuat –  „sufletul lui se află în lumina lui Dumnezeu. Prima lectură ne-a reamintit că ‚Sufletele celor drepți sunt în mâinile lui Dumnezeu’.... într-o pace netulburată. Nădejdea lor nu a fost dezamăgită: ea este ‚plină de nemurire’ (Cartea Înțelepciunii 3, 1-2).

Acu, cu toții, să-i încredințăm sufletul lui Dumnezeu și să invocăm milostivirea divină pentru dragul decedat. Să ne însușim rugăciunea pe care Corul o va cânta după binecuvântarea trupului (n.n. cardinalului Sodano) de către Sfântul Părinte: ‚In paradisum deducant te Angeli, in tuo adventu suscipiant te martyres et perducant te in sanctam civitatem Jerusalem’.”

Papa: Card. Sodano, stimat om al Bisericii care a trăit cu generozitate preoția

Amintim că în telegrama de condoleanțe trimisă de papa Francisc surorii regretatului cardinal, pontiful și-a exprimat „sentimentul de gratitudine față de Domnul pentru darul acestui stimat om al Bisericii, care a trăit cu generozitate preoția” acolo unde a fost chemat sau trimis. P

Sfântul Părinte amintește „activitatea harnică” depusă de cardinalul Sodano alături de predecesorii săi care i-au încredințat „importante responsabilități în diplomația vaticană, până la delicatul oficiu de secretar de stat”.

„S-a dedicat cu râvnă binelui” acelor populații pe care le-a slujit la reprezentanțele pontificale din Ecuador, Uruguay și Chile, „promovând dialogul și reconcilierea”, iar în Curia Romană „și-a desfășurat misiunea cu o dăruire exemplară”.

„Am avut și eu ocazia” – spune papa Francisc în telegramă – „de a beneficia de zestrea inteligenței și a inimii sale, mai ales când a îndeplinit funcția de decan al Colegiului Cardinalilor”. „În orice misiune primită” – evidențiază papa în telegramă –  „el s-a dovedit a fi un om disciplinat din punct de vedere eclezial, un păstor amabil, însuflețit de dorința de a răspândi pretutindeni plămada Evangheliei”.

 

 

 

 

31 mai 2022, 13:00