Căutare

Plante și flori în Piața San Pietro pentru Săptămâna Sfântă Plante și flori în Piața San Pietro pentru Săptămâna Sfântă 

Plante și flori în Piața San Pietro pentru Săptămâna Sfântă

În Săptămâna Sfântă, decorațiunile florale din Piața San Pietro sunt realizate datorită contribuției generoase a florarilor olandezi și a profesorilor de floricultură și biotehnologie de la Naklo, în Slovenia, în colaborare cu grădinarii Vaticanului

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 11 aprilie 2022. Conform tradiției, cu ocazia Săptămânii Sfinte, Piața San Pietro va fi împodobită cu sute de aranjamente florale și decorațiuni realizate de lucrătorii Serviciului de Infrastructură al Guvernatoratului Statului Cetății Vaticanului, în colaborare cu donatorii, din acest an, de plante și flori

De exemplu, ramurile de măslin din Piața San Pietro, din Duminica Floriilor, au fost donate de Asociația Națională „Cetatea Uleiului”, de primarii localităților din regiunea Lazio care fac parte din această asociație. De asemenea, orașul Taranto din regiunea italiană Puglia a oferit o parte din ramurile de măslin pentru celebrarea liturgică solemnă din Piața San Pietro, de duminică, 10 aprilie a.c..

Ramurile de palmieri din specia „Phoenix”, care au decorat Piața San Pietro, au fost achiziționate de Oficiul pentru Celebrări Liturgice al Suveranului Pontif.

De asemenea, au fost realizate decorațiuni și cu ramuri de palmieri dăruire de orașul Sanremo. Compania de floricultură „Flora Olanda” din Roma a împrumutat plantele de măslini, de mari dimensiuni, care au fost așezate lângă statuile sfinților Petru și Paul din Piața San Pietro.

Cu ocazia Sfintelor Paști, decorațiunile florale din Piața San Pietro vor fi realizate grație contribuției generoase a unor florari olandezi și a unor profesori de floricultură din Naklo, în Slovenia, în colaborare cu grădinari specializați din Vatican, care vor lucra în Vinerea Mare, pe întreaga durată a zilei, pentru a pregăti și finaliza decorațiunile până a doua zi.

 

 

 

 

 

11 aprilie 2022, 12:01