Căutare

Cardinalul Turkson, noul cancelar al Academiei Pontificale de Științe Cardinalul Turkson, noul cancelar al Academiei Pontificale de Științe 

Cardinalul Turkson, noul cancelar al Academiei Pontificale de Științe

Papa Francisc l-a numit pe cardinalul Peter K. A. Turkson, de origine ganeză, cancelar al Academiei Pontificale de Științe și al Academiei Pontificale de Științe Sociale.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 5 aprilie 2022. Numirea, care poartă data de 4 aprilie 2022, a fost comunicată de Sala de Presă a Sfântului Scaun.

Cardinalul ghanez Peter Kodwo Appiah Turkson, în vârstă de 73 de ani, a condus – în calitatea de prefect – Departamentul în Slujba Dezvoltării Umane Integrale.

În actuala misiune – cea de cancelar al Academiei Pontificale de Științe și al Academiei Pontificale de Științe Sociale - îi urmează episcopului argentinian Marcelo Sánchez Sorondo, care va împlini 80 de ani, la 8 septembrie a.c., și care a deținut aceste funcții din 1998.

O lungă slujire în Biserică

Arhiepiscop emerit de Cape Coast, Turkson este primul cardinal de origine ghaneză. A fost hirotonit preot pentru Arhidieceza de Cape Coast la 20 iulie 1975, în Catedrala „Sfântul Francisc de Sales”. Succesiv, s-a specializat în Sfânta Scriptură la Institutul Biblic Pontifical din Roma, între 1976 și1980 în vederea obținerii licenței și, între  1987 și 1992 în vederea obținerii doctoratului.

La 6 octombrie 1992, a fost numit de Ioan Paul al II-lea arhiepiscop mitropolit de Cape Coast, fiind hirotonit episcop la 27 martie 1993. A fost președinte al Conferinței Episcopale Catolice din Ghana, între 1997 și 2004 și, după ce a ocupat diferite funcții, la 24 octombrie 2009, la finalul celei de-a doua Adunări speciale pentru Africa a Sinodului Episcopilor, în cadrul căreia a fost raportor general, Benedict al XVI-lea l-a numit președinte al Consiliului Pontifical pentru Justiție și Pace. La 24 septembrie 2013, papa Francisc l-a confirmat în fruntea aceluiași departament, devenit ulterior Departamentul în Slujba Dezvoltării Umane Integrale, fiind – de la 1 ianuarie 2022 – prefect emerit.

 

 

05 aprilie 2022, 12:47