În 4 februarie 2022, a II-a Zi Internațională a Fraternității Umane
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
3 februarie 2022 – Vatican News. Vineri, 4 februarie a.c., papa Francisc și marele imam de Al-Azhar, Ahmad Al-Tayyeb, marchează a II-a Zi Internațională a Fraternității Umane: anunță printr-un comunicat Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios. În această Zi specială, Suveranul Pontif transmite un mesaj video participanților la dezbaterea organizată la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, pe tema ”Fraternitatea Umană și Alianța pentru Toleranță Globală”.
Întâlnirea de la Dubai, la care participă, printre alții, cardinalul Ayuso Guixot, președinte al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, are loc în contextul expoziției universale EXPO Dubai 2020. Dezbaterea a fost organizată în comun de Ministerul pentru Toleranță și Coexistență din Emiratele Arabe Unite și de Înaltul Comitet pentru Fraternitatea Umană, cu susținerea Sfântului Scaun și a Universității din Al-Azhar.
Prin comunicatul menționat, Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios îi invită pe toți să se alăture, prin modalitățile pe care fiecare le consideră oportune, la marcarea Zilei Internaționale a Fraternității Umane. Este o formă de a răspunde la îndemnul adresat de papa Francisc și de marele imam Al-Tayyeb de a lucra împreună pentru a depăși provocările pe care le înfruntă umanitatea, cu speranța de a putea promova, susține și încuraja comunitățile și persoanele din lumea întreagă să fie împreună adevărați mesageri de unitate, solidaritate și fraternitate.