Paolo Ruffini : L’Osservatore Romano, jurnalism pentru fraternitate
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 3 iulie 2021. Scrie Paolo Ruffini, prefectul Departamentului pentru Comunicare: “Există întotdeauna două modalități de a sărbători momentele aniversare. Unul este nostalgia trecutului. Se trăiește din amintiri, se privește în urmă cu regret și melancolie. Și se privește spre viitor cu teamă, trăind timpul prezent ca pe condamnarea de a asista la o inexorabila distrugere a lucrurilor.
Celălalt mod este înfățișarea la fereastra viitorului având mai cu seamă sentimentul urgenței lucrurilor care urmează să fie făcute, fără a rămâne blocați în sentimentele de mulțumire pentru cele realizate; fiind mai mult interesați de drumurile care trebuie urmate și mai puțin de cele care au fost deja parcurse. Și aceasta nu pentru a șterge trecutul, ci invers, pentru a inspira limfă și dinamism și a nu rămâne ca prinși în capcană.
Această a doua abordare este valabilă și pentru L’Osservatore Romano, cel mai vechi dintre mijloacele de comunicare ale Sfântului Scaun, care aniversează 160 de ani de la fondare: un obiectiv important, cum se spune în jargonul jurnalistic. Dar, uneori, și jargonul trădează. Deoarece, obiectivul indică un punct de sosire, sfârșitul unui parcurs. Și nu este acesta cazul cotidianului L’Osservatore Romano, ci este cheia de înțelegere.
Pentru a marca într-adevăr o aniversare trebuie să sărbătorim o nouă pornire, un nou început, nu un punct de sosire. Înseamnă să se facă bilanțul unei navigări care continuă, privind la semnele timpului. Da, este asemenea aruncării ancorei, dar nu în trecut, ci în viitor, punându-ne întrebările juste și găsind răspunsurile adecvate, deschise, nu închise.
Mijloacele de comunicare au o putere enormă. Se adresează unei mulțimi imense și, riscă să se creadă Dumnezeu. Aceasta ne determină să fim (sau nu) un punct de referință spre înalt, să realizăm o publicație în pas cu timpul, să reînnoim limbajul nostru, să acceptăm provocările fără a ne pierde sufletul. Un cotidian ca al nostru nu va putea fi niciodată o formă fără conținut. Aceasta este rațiunea existenței noastre: oferirea unei priviri creștine; iluminarea realității cu această privire care o transcende. Însă, aceasta nu pentru a impune un mod de gândire, ci pentru a stimula reflecția, prin dialog, prin dezbatere, într-un parcurs care continuă, în slujba succesorului lui Petru.
Într-unul din cântecele sale cele mai frumoase, Leonard Cohen, care înainte de a fi un autor de muzică și un interpret era un poet, a scris un vers care ar putea reprezenta imaginea frontierei noastre comunicative în acest timp atât de divizat și fărâmițat. Ca mulți poeți, Cohen reușea să vadă și să descrie aspecte dincolo de aparență. El scria: ‚Există o fisură în orice lucru. Așa pătrunde lumina’. Iată modul nostru de a vedea fisurile, încercând să pătrundem în acestea și să vedem lumina care le traversează.
Cum a spus papa Francisc în Mesajul pentru Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale din 2020, “și atunci când povestim răul putem învăța să lăsăm spațiu răscumpărării, să recunoaștem în mijlocul răului și dinamismul binelui și să-i dăm spațiu”. Fără capacitatea de a conduce experiența spre unitate, fără o perspectivă, totul se aplatizează, nu există înțelepciune și nici cunoaștere; totul se reduce la o înșiruire fără sens, la o acumulare confuză de detalii, la o anarhie de firimituri. În schimb, un ziar, mijloacele de comunicare sunt necesare pentru a oferi o perspectivă, mai ales în anii în care viitorul comunicării riscă să se îndrepte spre o progresivă pierdere a raportului cu realitatea și cu creatorul său, construindu-și în schimb un univers autoreferențial, hipnotic. Noi avem datoria de a urma o cale complet diferită. (...) ”
