Luna noiembrie este prin tradiție luna rugăciunilor pentru cei răposați Luna noiembrie este prin tradiție luna rugăciunilor pentru cei răposați 

Indulgențele pentru cei răposați pot fi dobândite anul acesta pe toată durata lunii noiembrie

Posibilitatea dobândirii indulgențelor plenare în beneficiul celor răposați a fost extinsă pe toată perioada lunii noiembrie a anului curent. Prin tradiție, această posibilitate era limitată la zilele 1-8 noiembrie, în contextul Comemorării tuturor credincioșilor răposați. Noile dispoziții, luate în contextul pandemiei, au fost aprobate de papa Francisc și comunicate printr-un decret de Departamentul care gestionează administrarea penitenței (”Penitenzieria Apostolica”).

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
26 octombrie 2020 – Vatican News
. Anul acesta, în actualele circumstanțe de pandemie Covid-19, posibilitatea dobândirii indulgențelor plenare în beneficiul credincioșilor răposați nu mai este limitată la zilele 1-8 noiembrie, ea fiind extinsă pe toată luna noiembrie. Totodată, pentru persoanele aflate în condiții vulnerabile, vizita devoțională la cimitir nu mai este o condiție de îndeplinit de o manieră fizică, fiind suficientă o rugăciune făcută acasă în fața crucii sau a icoanelor Fecioarei Maria.

Noile dispoziții, aprobate de papa Francisc și comunicate de Departamentul care gestionează administrarea penitenței (”Penitenzieria Apostolica”), au luat în calcul actualele circumstanțe ale pandemiei de Covid-19 și intenționează să garanteze siguranța sanitară a credincioșilor.

Penitențiaria Apostolică, se afirmă în decret, a primit nu puține îndemnuri din partea păstorilor de suflete ca anul acesta, din cauza pandemiei de Covid-19, să fie modificate faptele de milostenie necesare dobândirii indulgențelor plenare aplicabile sufletelor din Purgatoriu, după normele ”Manualului indulgențelor” (conc. 29 § 1).

Pe baza mandatului special al papei Francisc, se stabilește că anul acesta, pentru a evita formarea unei mulțimi de oameni acolo unde aceasta este interzisă, indulgența plenară pentru cei care vizitează un cimitir și se roagă pentru răposați chiar și numai în gând, stabilită de obicei numai pentru zilele 1-8 noiembrie, poate fi transferată la toate celelalte zile ale lunii. În același sens, indulgența plenară din 2 noiembrie, stabilită cu ocazia Comemorării tuturor credincioșilor răposați pentru cei care vizitează o biserică sau o capelă și recită Tatăl Nostru și Crezul, poate fi transferată nu doar la duminica precedentă sau următoare sau în ziua solemnității ”Toți Sfinții”, dar și la o altă zi a lunii noiembrie.

Persoanele în vârstă, bolnavii și toți cei care, din motive grave, nu pot ieși din casă din cauza restricțiilor pot dobândi indulgența plenară cu condiția să se unească spiritual celorlalți credincioși, să fie detașați de toate păcatele, să aibă intenția de a îndeplini când este posibil celelalte trei condiții - mărturisirea sacramentală a păcatelor, Împărtășania euharistică și rugăciunea după intenția Sfântului Părinte – să recite rugăciuni pentru răposați în fața unei imagini a lui Isus sau a Fericitei Fecioare Maria sau să facă o lectură meditată a unei pericope din Evanghelie propusă la Sf. Liturghie pentru răposați sau să îndeplinească o faptă de milostivire oferindu-i lui Dumnezeu suferințele și necazurile vieții.

De aceea, preoții, în spirit de caritate pastorală, sunt îndemnați să înlesnească dobândirea harului dumnezeiesc și să se ofere cu o generozitate deosebită pentru a celebra sacramentul pocăinței și a administra celor bolnavi Sfânta Împărtășanie.

În ceea ce privește condițiile spirituale pentru dobândirea deplină a indulgenței, decretul face trimitere la indicațiile cuprinse în nota ”Despre sacramentul pocăinței în actuala situație de pandemie”, transmisă de Penitențiaria Apostolică în 19 martie 2020.

În fine, pentru că sufletele din Purgatoriu sunt ajutate de rugăciunile și pomana credincioșilor și, în special, prin Sfânta Liturghie, toți preoții sunt invitați cu stăruință să celebreze de trei ori Sfânta Liturghie în ziua Comemorării tuturor credincioșilor răposați (cf. constituția apostolică ”Incruentum Altaris”, papa Benedict XV, 10 august 1915).

26 octombrie 2020, 11:57