Descoperire de excepție la Muzeele Vaticanului: ultima operă a lui Raffaello (video)

În timpul lucrărilor de restaurare a Sălii lui Constantin, experții Muzeelor Vaticanului au descoperit ceea ce specialiștii consideră a fi ultima operă a lui Raffaello, care a murit subit, la 37 de ani, în 1520. Este vorba de două figuri alegorice de femei, executate după desenul genialului artist al Renașterii de ucenicii atelierului său. Imaginile reprezintă Dreptatea (Iustitia) și Prietenia (Comitas). Deschiderea iminentă a Muzeelor Vaticanului oferă, așadar, vizitatorilor șansa de admira într-o nouă strălucire ultima capodoperă a celui supranumit ”Divin Pittore”.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
18 mai 2020 – Vatican News
. Experții Muzeelor Vaticanului au descoperit o nouă operă a lui Raffaello, făcută cu puțin timp înainte de a muri, mai precis în 1520. Potrivit specialiștilor, aceasta este, cu cea mai mare probabilitate, ultima operă a celebrului artist al Renașterii. E vorba de două figuri de femei, pictate în ulei, executate după desenele artistului de ucenicii atelierului său. Amplasate între frescele din ”Sala lui Constantin”, cele două imagini reprezintă alegoriile Dreptății (Iustitia) și Prieteniei (Comitas).

Descoperirea excepțională este rezultatul unei atente intervenții de restaurare, care a început în martie 2015, realizată până acum pe trei pereți din marea ”Stanță” – 18 x 12 metri, cu o înălțime de aproape 13 metri – folosită de Leon al X-lea (Medici) pentru întâlnirea cu reprezentanți diplomatici.

Lucrarea de restaurare a fost realizată în ultimii cinci ani de Atelierul de Restaurări al Muzeelor Vaticanului, cu sprijinul asociației ”Patrons of the Arts in the Vatican Museums”. Descoperirea ultimei opere a lui Raffaello, făcută înainte de moarte, în 1520, urma să fie prezentată publicului pe 20 aprilie, când era programat în Cetatea Vaticanului un simpozion internațional dedicat celor 500 de ani de la moartea genialului artist al Renașterii. Starea de urgență care s-a instalat din cauza pandemiei de Covid-19 a dus la anularea manifestării științifice, astfel că pânzele care acopereau picturile, revenite acum la o nouă viață, au fost îndepărtate în dimineața de miercuri, 13 mai a.c., în prezența directoarei Muzeelor Vaticanului, Barbara Jatta, și a altor 20 de persoane, tehnicieni și experți.

Emoția primei viziuni a picturilor, garantează cei care erau de față, a fost de nedescris. Iminenta redeschidere a Muzeelor Vaticanului va permite vizitatorilor externi să admire direct frumusețea formelor și a culorilor care caracterizează ”Sala lui Constantin”.

Ies în evidență, așadar, cele două figuri alegorice de femeie, cu trăsături care conduc la mâna lui Raffaello, ”Iustitia” și ”Comitas”., singurele figuri feminine pictate în ulei pe pereții Sălii lui Constantin. Picturile fac parte dintr-un ciclu iconografic dedicat împăratului Constantin, opera fiind desenată de Raffaello înainte de a muri subit, la doar 37 de ani. Lucrarea a fost transpusă în pictură cu tehnica frescei de ucenicii și colaboratorii atelierului său, primii dintre toți fiind Giulio Romano și Giovan Francesco Penni. Giulio Romano este ucenicul care a completat partea de jos a monumentalei ”Schimbări la Față”, considerată până acum ultima mare capodoperă a lui Raffaello.

Particularitatea celor două figuri alegorice – Iustitia și Comitas – constă în tehnica folosită: pictura în ulei pe perete. Metodele urmate de experții Muzeelor în operațiunile de curățire a suprafeței au scos la vedere culorile extraordinare și amprenta cromatică inconfundabilă a lui Raffaello - splendoarea, transparența și nuanțele - pe care vizitatorii vor putea să le admire în curând în toată frumusețea lor. Primele indicii istorice cu privire la paternitatea artistică a celor două picturi au fost astfel confirmate în anul care comemorează cinci sute de ani de la trecerea în veșnicie a celui supranumit ”Divin Pittore”.

Restaurarea Sălii lui Constantin, care a cuprins până acum și suprafața boltei, continuă în perioada următoare cu cel de-al patrulea perete, unde Școala lui Raffaello Sanzio a pus în frescă ”Donația Romei”.

18 mai 2020, 15:27