2019.04.20 Veglia Pasquale 2019.04.20 Veglia Pasquale 

Coronavirus. Data Paștelui nu se schimbă; indicații liturgice generale

Data celebrării Paștelui nu se schimbă în contextul pandemiei de Coronavirus. Congregația pentru cultul divin și disciplina sacramentelor a publicat miercuri, 25 martie 2020, un decret de ”actualizare” a indicațiilor generale și a sugestiilor transmise episcopilor în decretul din 19 martie 2020. La fel a procedat și Congregația pentru Bisericile orientale catolice. Decretele vizează atât desfășurarea celebrărilor liturgice, cât și trăirea credincioșilor.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
26 martie 2020 – Vatican News. ”Ținând cont de evoluția rapidă a pandemiei de Covid-19 și de observațiile venite din partea Conferințelor episcopale”, Congregația pentru cultul divin și disciplina sacramentelor a emis miercuri, 25 martie a.c., un nou decret de ”actualizare a indicațiilor generale și sugestiilor date deja episcopilor în precedentul decret din 19 martie 2020”.

Decizia principală a decretului precedent avea în vedere data Paștelui, care rămâne neschimbată în respectivele calendare. Din moment ce data Paștelui nu poate fi transferată, se afirmă în noul decret, episcopii și preoții, în țările lovite de boală, unde sunt restricții cu privire la grupările și mișcarea persoanelor, ”să celebreze riturile Săptămânii Sfinte fără participarea poporului și într-un spațiu adecvat, evitând concelebrarea și omițând schimbul păcii”.

Pe de altă parte, se mai spune în decret, ”credincioșii trebuie să fie anunțați cu privire la ora de începere a slujbelor astfel încât să se poată uni în rugăciune din propriile locuințe”. În acest sens, Congregația amintește că pot fi de ajutor mijloacele de comunicare telematică, pentru transmisiuni ”în direct, nu înregistrate”. În același timp, este important să fie dedicat rugăciunii o perioadă de timp adecvată, ”valorizând mai presus de toate Liturgia Orelor”. Conferințele episcopale și fiecare dieceză în parte ”să nu lipsească în a oferi credincioșilor materiale auxiliare care să ajute rugăciunea familială și personală”.

Decretul Congregației pentru cultul divin și disciplina sacramentelor stabilește următoarele norme generale, valabile numai pentru această perioadă de pandemie.

Duminica Floriilor. Comemoraera intrării Domnului în Ierusalim să se celebreze în interiorul edificiului sacru; în bisericile catedrală se se folosească a doua formă prevăzută de Liturghierul Roman, iar a treia formă să fie urmată în bisericile parohiale și în celelalte locuri.

Liturghia Crismei. Evaluând situația concretă din diverse țări, Conferințele episcopale pot alege să o celebreze la dată diferită.

Joia Sfântă. Spălarea picioarelor, un rit care este deja facultativ, să se omită. La încheierea Liturghiei în Cina Domnului să se omită și procesiunea, iar Preasfântul Sacrament să se păstreze în chivot (tabernacol). În această zi se acordă preoților în mod excepțional facultatea de a celebra Sf. Liturghie fără participarea poporului, într-un loc adecvat.

Vinerea Sfântă. La rugăciunea universală, episcopii vor avea grijă să pregătească o intenție specială pentru cei care se găsesc în situații de dezorientare, cei bolnavi, și cei răposați (cf. Liturghierul Roman). Ritul adorației Sfintei Cruci, cu sărutul acesteia, să fie restrâns numai la celebrant.

Vigilia pascală. Să se celebreze exclusiv în bisericile catedrală și în cele parohiale. Pentru liturgia baptismală, să se mențină numai reînnoirea făgăduințelor de la botez (cf. Liturghierul Roman).

Pentru comunitățile din seminarii, colegiile de preoți, mănăstiri și cele de viață consacrată să se urmeze indicațiile acestui decret.

În fine, decretul amintește că ”manifestările devoțiunilor populare și procesiunile care îmbogățesc zilele Săptămânii Sfinte și ale Triduum-ului pascal, după aprecierea episcopului diecezan, vor putea fi transferate în alte zile potrivite, de exemplu în 14 și 15 septembrie”.

Decretul, emanat cu mandatul Suveranului Pontif, are semnătura cardinalului Robert Sarah, prefectul Congregației pentru cultul divin și disciplina sacramentelor și este valabil ”pro hoc tantum anno 2020”, numai pentru acest an liturgic, marcat, din păcate, de o pandemie care nu cunoaște termen de comparație în deceniile recente.

La rândul său, Congregația pentru Bisericile orientale catolice a oferit indicații generale asemănătoare celor propuse ritului roman sau latin. Se recomandă, printre altele, să se țină, ”cu rigoare, sărbătorile în ziua prevăzută de calendarul liturgic, cu relativele slujbe care vor putea fi celebrate și transmise în streaming, astfel încât să fie urmărite în casă de credincioși”, pentru care se amintește ”valoarea rugăciunii personale și familiale”.

Pentru Sfânta și Marea Joi a Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri, dat fiind că în celebrarea liturgică a dimineții unele Biserici sui iuris celebrează sfințirea Marelui Mir, ”această celebrare, nefiind legată în Răsărit de această zi, poate fi mutată la o altă dată”.

Pentru Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor se invită la valorizarea ”rugăciunii în jurul Crucii și la mormântul lui Cristos, singuri sau în familie, folosind bogăția textelor din tradițiile orientale specifice acestei zile”.

Pentru Noaptea Învierii se adreseaază familiilor îndemnul de ”a se aduna pentru a citi Evanghelia Învierii, aprinzând o lumânare și cântând unele tropare sau cântări tipice respectivei tradiții, care de multe ori sunt cunoscute pe de rost de către credincioși”, iar acolo unde este cu putință, ”prin glasul de sărbătoare al clopotelor”.

Într-un interviu pentru Vatican News, secretarul Congregației pentru cultul divin, arhiepiscopul Arthur Roche, a afirmat că, prin actualul decret, ”în acest moment de încercare trebuie să încercăm a opri contagierea, dar fără a opri rugăciunea noastră, dimpotrivă, rugându-ne mai mult”.

26 martie 2020, 09:17