2019.05.20 Conferenza Episcopale Italiana 2019.05.20 Conferenza Episcopale Italiana 

Papa a numit trei președinți delegați la Sinodul dedicat Amazoniei

Sâmbătă, 7 septembrie 2019, a fost publicată numirea a trei președinți delegați pentru Adunarea specială a Sinodului episcopilor dedicată Amazoniei (Roma, 6-27 octombrie 2019). Este vorba de cardinalii Baltazar Enrique Porras Cardozo (Venezuela), Pedro Ricardo Barreto Jimeno (Peru) și João Braz de Aviz (Brazilia – Curia Romană).

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
7 septembrie 2019 – Vatican News.
A fost publicată astăzi numirea, făcută de papa Francisc, a trei președinți delegați pentru adunarea specială a Sinodului episcopilor dedicată Amazoniei.

”Sfântul Părinte”, aflăm dintr-un comunicat al Secretariatului general al Sinodului, ”în vederea Adunării speciale a Sinodului episcopilor pentru Regiunea Amazoniei, a numit în oficiul de președinți delegați pe cardinalii Baltazar Enrique Porras Cardozo, administrator apostolic de Caracas, arhiepiscop de Merida (Venezuela), Pedro Ricardo Barreto Jimeno, arhiepiscop de Huancayo (Peru), vice-președinte al Rețelei Bisericești Pan-Amazonia (REPAM), și João Braz de Aviz, prefectul Congregației pentru Institutele de viață consacrată și Societățile de viață apostolică”.

Apropiata Adunare specială a Sinodului episcopilor, se mai amintește în comunicatul de presă, se desfășoară în Cetatea Vaticanului de la 6 la 27 octombrie 2019 și are ca temă «Amazonia, noi drumuri pentru Biserică și pentru o ecologie integrală».

07 septembrie 2019, 11:09