2019.02.21 incontro sulla protezione dei minori nella Chiesa 2019.02.21 incontro sulla protezione dei minori nella Chiesa 

Capacitate de ascultare şi acţiuni concrete: briefing privind "Protecţia minorilor în Biserică"

La Institutul Patristic Augustinianum din Roma s-a desfăşurat joi, 21 februarie a.c., primul breafing dedicat întâlnirii "Protecţia minorilor în Biserică". Printre temele aflate în centrul întâlnirii cu jurnaliştii s-a aflat lista sugerată de papa Francisc conţinând 21 de puncte de reflecţie privind protecţia minorilor în Biserică şi angajamentul profund al episcopilor.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

22 februarie 2019 – Vatican News. În cadrul briefingului cu jurnaliştii, mons. Charles J. Scicluna, arhiepiscop de Malta şi secretar adjunct al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei a evidenţiat că "profilaxia este fundamentală, altminteri hemoragia va fi de neoprit", în vreme ce părintele Hans Zollner, preşedinte al Centrului pentru Protecţia Minorilor din cadrul Universităţii Pontificale Gregoriana şi membru al Comisiei Pontificale pentru Tutela Minorilor a subliniat că, "atunci când se dă ascultare inimii este imposibil să nu fii transformat", ambii evidenţiind că lucrările întâlnirii se desfăşoară într-un climat intens şi plin de dorinţa de a conştientiza pe deplin importanţa întâlnirii.

Referitor la mărturia victimelor, arhiepiscopul de Malta le-a definit "voci puternice", spunând că era necesară cunoaşterea experienţei supravieţuitorilor, "un teren sacru", cum a spus. mons. Scicluna, aceste mărturii ajutându-i pe episcopii din toată lumea să "atingă cu degetul rănile lui Cristos" şi să înţeleagă pe deplin importanţa asumării responsabilităţii şi necesitatea de "a acţiona împreună", fără a-i lăsa pe episcopi singuri în cazul în care trebuie să înfrunte situaţii de abuz. Referindu-se la aşa-numita "cultură a tăcerii", prelatul a evidenţiat că este inacceptabilă, fiind necesar curajul şi umilinţa de a condamna "comportamentele rele". Vorbim despre "un nou mod de a fi Biserică", a mai spus mons. Scicluna, evidenţiind necesitatea de a avea o viziune, fapt ce ajută la evitarea condiţiei de simpli administratori, de manageri, ce afectează şi dăunează vocaţiei de păstori.

În cadrul luărilor de cuvânt şi a întrebărilor jurnaliştilor prezenţi, a fost subliniată importanţa listei de 21 de puncte, sugerată de papa Francisc, conţinând liniile de orientare, ce au fost definite "impulsuri puternice" care trebuie să se propage şi înafara întâlnirii din Vatican, în vederea unei modificări a "protocoalelor deja existente".

Printre diferitele teme abordate în cadrul briefingului s-a aflat şi chestiunea celibatului preoţilor şi cea a homosexualităţii. Solicitat de întrebările jurnaliştilor referitor la acest ultim aspect, arhiepiscopul de Malta a spus că, în opinia sa, "nu există categorii care predispun la păcat", pentru că suntem cu toţii expuşi tentaţiilor.  

 

 

22 februarie 2019, 09:24