Episcopii germani au abordat tema primirii la Sf. Împărtășanie a protestanților căsătoriți cu un soț sau o soție catolic/-ă Episcopii germani au abordat tema primirii la Sf. Împărtășanie a protestanților căsătoriți cu un soț sau o soție catolic/-ă 

Scrisoare privind primirea protestanților la Sf. Împărtășanie

Tema a fost abordată în februarie 2018 la adunarea plenară a episcopatului catolic german într-un document intitulat ”A păși împreună cu Cristos: pe urmele unității. Căsătoriile mixte și participarea comună la Euharistie”. Șapte episcopi, însă, n-au fost de acord, manifestând perplexități de ordin teologic, ecleziologic și pastoral.

Adrian Dancă – Cetatea Vaticanului

7 iunie 2018 – Vatican News. O scrisoare care clarifică gândirea papei Francisc despre căsătoriile interconfesionale, aflate în atenția episcopatului catolic din Germania. În documentul Congregației pentru doctrina credinței se afirmă că este nevoie de un studiu mai aprofundat pe această temă ecumenică ce privește nu doar situația Bisericii catolice din Germania, ci însăși viața Bisericii universale.

O chestiune în privința căreia episcopii germani sunt invitați să aștepte o normă care să implice întreaga Biserică catolică. Este, pe scurt, conținutul scrisorii trimisă în numele papei Francisc de Congregația pentru doctrina credinței președintelui Conferinței episcopale germane, card. Reinhard Marx, despre tema delicată privind primirea la Sf. Împărtășanie a soțului sau soției de confesiune protestantă care s-a căsătorit cu o persoană catolică. Scrisoarea, semnată de arhiepiscopul Francisco Luis Ladaria Ferrer, prefectul Congregației amintite, evidențiază necesitatea de a evalua cu atenție urmările pe care orice decizie în această privință le poate avea asupra echilibrului la care s-a ajuns în domeniul relațiilor ecumenice dintre Bisericile și confesiunile creștine.

Realitatea căsătoriilor mixte, dintre catolici și creștini de altă confesiune, este recunoscută de legislația dreptului canonic în anumite condiții. Tema a fost abordată în februarie 2018 la adunarea plenară a Conferinței episcopale germane într-un document intitulat ”A păși împreună cu Cristos: pe urmele unității. Căsătoriile mixte și participarea comună la Euharistie”. După dezbaterile din plen, în care a primit aprobarea a două treimi din episcopatul german, documentul Conferinței episcopale deschide posibilitatea părții protestante de a primi Sfânta Împărtășanie în timpul Sfintei Liturghii catolice după un colocviu prealabil cu parohul comunității.

Șapte episcopi germani, însă, n-au fost de acord cu această posibilitate și au trimis papei Francisc o scrisoare în care și-au manifestat perplexitățile de ordin teologic, ecleziologic și pastoral. Pontiful a oferit celor șapte episcopi, printre care se află și cardinalul Rainer Maria Woelki, arhiepiscop de Köln, posibilitatea de a-și prezenta argumentele într-o reuniune, organizată pe 3 iunie a.c. la Roma, cu responsabilii mai multor departamente din Curia Romană: Congregația pentru doctrina credinței, Consiliul pontifical pentru promovarea unității creștinilor și Consiliul pontifical pentru interpretarea textelor legislative.

După răspunsul trimis episcopatului german de arhiepiscopul Ladaria Ferrer și în așteptarea unor aprofundări ulterioare ce vor fi dedicate acestei chestiuni, documentul Congregației pentru doctrina credinței amintește că îi revine episcopului diecezan responsabilitatea de a evalua cazurile semnalate și de a decide în consecință.

06 iunie 2018, 11:50