2018-03-13 Anniversario Pontificato Papa Francesco 2018-03-13 Anniversario Pontificato Papa Francesco 

Patru cardinali, cooptați în ordinul episcopal din Colegiul cardinalilor

Cei patru prelați care fost promovați sunt Pietro Parolin, secretar de stat, titularul bisericii ”Sfinții Simon și Iuda Tadeul”, cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Congregației pentru Bisericile orientale, titularul bisericii ”Sfinții Blaziu și Carol de pe Via dei Catinari”, cardinalul Marc Ouellet, prefectul Congregației pentru episcopi, titularul bisericii ”Sfânta Maria de pe Via Traspontina”, și cardinalul Fernando Filoni, prefectul Congregației pentru evanghelizarea popoarelor, titularul bisericii ”Fecioara Maria din Coromoto în Piața Sf. Ioan al lui Dumnezeu”.

Adrian Dancă – Cetatea Vaticanului

26 iunie 2018 – Vatican News. Un număr de patru cardinali – Pietro Parolin, Leonardo Sandri, Marc Ouellet și Fernando Filoni – au fost promovați de papa Francisc în ordinul episcopal din Colegiul cardinalilor. Decizia a fost luată de Sfântul Părinte în cadrul audienței acordată pe 12 iunie a.c. substitutului Secției pentru Afacerile Generale, arhiepiscopul Angelo Becciu, și intră în vigoare pe 28 iunie 2018 prin publicarea ei în cotidianul «L’Osservatore Romano» și, succesiv, în seria oficială de documente ”Acta Apostolicae Sedis”.

Potrivit rescriptului, cardinalii cooptați în ordinul episcopal din Colegiul cardinalilor primesc aceeași demnitate pe care o dețin cardinalii titulari ai unei biserici așa-zise ”suburbicare” (din suburbia antică a Romei), făcându-se derogare de la canoanele 350 §§ 1-2 și 352 §§ 2-3 din Codul de Drept Canonic.

Cei patru prelați care fost promovați sunt Pietro Parolin, secretar de stat, titularul bisericii ”Sfinții Simon și Iuda Tadeul”, cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Congregației pentru Bisericile orientale, titularul bisericii ”Sfinții Blaziu și Carol de pe Via dei Catinari”, cardinalul Marc Ouellet, prefectul Congregației pentru episcopi, titularul bisericii ”Sfânta Maria de pe Via Traspontina”, și cardinalul Fernando Filoni, prefectul Congregației pentru evanghelizarea popoarelor, titularul bisericii ”Fecioara Maria din Coromoto în Piața Sf. Ioan al lui Dumnezeu”.

”Pontifii Romani”, se afirmă în rescriptul audienței, ”au privit întotdeauna cu predilecție fraternă la Colegiul Părinților Cardinali. Ei oferă, într-adevăr, un sprijin special misiunii de Succesor al lui Petru, aducându-și contribuția prețioasă de experiență și slujire a Bisericilor particulare răspândite în lumea întreagă și îmbogățind de o manieră eficace legătura de comuniune cu Biserica Romei”.

”În aceste ultime decenii”, se mai precizează în rescriptul pontifical, ”s-a înregistrat o creștere semnificativă a Colegiului cardinalilor. În rândul acestora, în timp ce unii membri aparținând ordinelor prezbiterale și diaconale au crescut în mod considerabil, numărul celor care fac parte din ordinul episcopal a rămas constant și neschimbat în decursul timpului”. Decizia Sfântului Părinte răspunde astfel la necesitatea de a lărgi actuala compoziție a ordinului episcopal din cadrul Colegiului cardinalilor.

26 iunie 2018, 12:08